— Că era americancă și că era ușuratică.
— Era adevărat?
Krieger râse.
— Poate că da, poate că nu. Nu prea avea importanță. Femeile erau foarte provinciale. Considerau că toate fetele americane erau niște intrigante, cu părul lor scurt, cu fustele lor plisate și cu fanteziile lor. Scopul lor în viață era să atragă un bărbat bogat cu care să se mărite astfel încât să poată avea servitori și să fumeze.
— Libertine.
— Exact așa cum îmi plac mie!
Bătrânul râse din nou.
— Și nici Josephine Baker dansând în rochia de forma bananei nu făcea imaginea să dispară. Am văzut-o o dată… nu aici, desigur. M-am dus la Berlin. Avea o piele neagră minunată și un fund mare negru, încântător. Cred că femeile germane erau speriate de Niggerlippen – ca și cum pielea închisă
era molipsitoare. Aș vrea să fie așa.
— Era Della o libertină?
— Nu știu din proprie experiență. Am fost întotdeauna un domn cu ea –
n-are niciun rost să-ți murdărești propriul cuib. Vă voi spune ceva, Inspektor. Îl adora pe băiețel. El era foarte drăgălaș și foarte isteț… cu părul blond ciufulit și înăltuț.
Krieger tuși ușor.
— Aspectul lui era… în totală contradicție cu al tatălui său, care era brunet și scund. Ceea ce făcea ca gurile rele să vorbească și mai mult decât la început.
— Înțeleg, spuse Berg.
Krieger zâmbi obraznic.
— Trebuie să recunosc că Della le făcea pe cloștile alea să cotcodăcească.
Spuneau cuvântul pe șoptite, prea jenate să-l rostească cu voce tare.
VP - 303
— Ce cuvânt? Că băiatul era copil nelegitim?
— Mai rău decât atât, răspunse Krieger. Della era divorțată.
Berg își umezi buzele, simțind cum inima îi bătea în piept.
— Della Weiss mai fusese măritată?
Încă un fum de țigară, încă un zâmbet.
— Da, era o femeie decăzută.
— Știți cu cine?
— Un înfumurat care arăta ca și cum ar fi avut un băț înfipt în fund!
Nimeni nu-l agrea. Vecinii cleveteau… știți, spuneau chestii precum „Cine ar putea-o condamna că nu vrea să trăiască cu el ca soț și soție! Dar nu ar fi trebuit să ajungă până acolo încât să divorțeze!” Și, bineînțeles, deoarece s-a recăsătorit așa de repede chiar că s-au pornit zvonurile. Mai ales fiindcă
băiatul s-a născut la numai opt luni după căsătorie.
— Copiii nu vin pe lume întotdeauna după plan. Se întâmplă.
— Da, dar atunci copilul nu cântărește patru kilograme.
— Deci… era însărcinată înainte să se căsătorească a doua oară.
— Așa se pare. Iar cum băiatul nu semăna nici cu primul soț, nici cu cel de-al doilea, era foarte, foarte scandalos. Probabil vă amintiți că vremurile nu erau tocmai tolerante, cum sunt acum.
— Înțeleg.
— În ciuda acestor lucruri, Herr Schick părea să fie foarte bun cu ea –
după câte îmi amintesc –, iar ea era bună cu el. Cred că aveau o căsnicie frumoasă. Rupert era un băiețel foarte drăgălaș. Cred că o ajuta să uite suferința primei căsătorii. A fost un lucru îngrozitor… ceea ce făcuse primul ei soț.
— Ce făcuse?
— I-a mituit pe doctori să declare că nu era o mamă bună. Ceea ce nu era adevărat.
— De ce l-o fi interesat? Mai ales că băiatul nu era al lui?
— Of, nu de Rupert îi păsa lui. De celălalt băiat, propriul lui fiu.
