Cât de greu trebuie să fi fost! O tânără americancă de optsprezece ani pe pământ străin, încercând să ducă o viață de casnică alături de un bavarez rigid și bătrân, înhămată cu responsabilitatea creșterii a cinci copii.
Cum i s-au întâmplat toate astea?
Apoi, zece ani mai târziu, luase decizia aproape nemaiauzită de a divorța, și-și pierduse fiul. Cât de dornică fusese să se elibereze de robia lui Gunnar.
Sau poate Gunnar fusese cel care inițiase acțiunea de divorț?
Berg se gândi la Rolf Schoennacht și la Julia, care era cu cel puțin douăzeci de ani mai tânără decât el.
Așchia nu sare departe de trunchi.
Aruncă o privire printre actele de divorț ale lui Gunnar Schoennacht, printre documentele tribunalului care îi încredințaseră custodia unică a lui Rolf, care avea zece ani la vremea divorțului, și douăzeci de ani în momentul plecării Dellei în Rusia. La vârsta aceea, era îndeajuns de mare ca să ia singur decizii. Berg se întrebă dacă încercase cumva să ia legătura cu mama lui înainte ca ea să părăsească Münchenul. Dar ce legătură aveau toate astea cu Rupert Schick și cu crimele?
Oare Rolf își asuma identitatea mai tânărului său frate vitreg, rod al unei relații adulterine între mama sa și Dick Schick… sau poate un alt bărbat?
Oskar Krieger spusese că băiatul nu semăna deloc cu tatăl lui. Oare Rolf era furios pe femei deoarece propria lui mamă fusese o femeie decăzută, de moravuri ușoare?
Berg răsfoi ultimele documente și se opri brusc. În fața lui se afla un alt treilea certificat de căsătorie.
La doi ani după ce divorțase de Della Weiss, Gunnar Schoennacht se recăsătorise. Deci Rolf avusese nu doar o mamă considerată o femeie decăzută, ci și o mamă vitregă. Și spre deosebire de copiii lui Gunnar din prima căsătorie, el nu avusese frați sau surori cu care să-și împartă
suferința.
Acestea l-ar fi putut înfuria foarte, foarte tare pe un bărbat.
VP - 309
Gunnar, la vârsta de șaizeci și patru de ani, pășind spre altar pentru a treia oară. Nu mai existau alte căsătorii sau certificate de divorț după cel de-al treilea. Aparent, Gunnar a rămas cu mireasa lui până la moartea survenită
la șaptezeci și șapte de ani în 1910. Nu existau mențiuni despre copii din ultimul mariaj. Fie că Gunnar n-a mai putut avea copii, fie nu a mai avut chef.
Numele celei de-a treia soții era Hannah. La vremea căsătoriei, ea avea treizeci și trei de ani, fiind probabil văduvă ea însăși sau fată bătrână. Dintr-odată Berg scoase un oftat puternic, strângând hârtia în timp ce citea pentru a nu știu câta oară numele.
Hannah Schoennacht.
Hannah Schoennacht născută Hannah Weiss.
Mult mai mult decât o coincidență.
Della, Dirk și Rupert Schick dispăruseră demult în imensitatea de gheață
a Uniunii Sovietice. Un certificat de deces era înregistrat pe numele lui Gunnar Schoennacht, dar niciunul pe numele Hannei.
Hannah Weiss Schoennacht.
Ar trebui să aibă șaizeci și cinci de ani dacă Berg ar găsi-o.
Aceasta se dovedi partea cea mai ușoară. Adresa ei era înscrisă în registrul de adrese al orașului.
PATRUZECI ȘI ȘASE
Locuința se afla la câteva blocuri distanță de pensiunea Der Blumengarten, ultimul domiciliu cunoscut al Marlenei Druer. Era o zonă cu apartamente de închiriat vechi, cu obloane, cu ulițe desfundate, pline de băltoace. Clădirea în care locuia Hannah Schoennacht era o excepție. Recent construită din granit cenușiu, avea patru etaje, acoperiș ascuțit roșu și intrare boltită. Simplă ca arhitectură, dar prevăzută cu instalații de apă, conductă de gaz la bucătărie și curent electric.
Femeia locuia la etajul trei. Părul alb îi era prins într-un coc, iar obrajii îi erau netezi și bucălați. Era robustă, cu gât și brațe groase. O rochie de lână
cu mâneci scurte se mula peste pieptul generos și șoldurile late. Picioarele scurte erau acoperite de ciorapi groși, negri și purta pantofi de stradă cu talpă de cauciuc. Cu șalul ei întunecat în jurul umerilor arăta ca o vânătă
uriașă.
După ce Berg se legitimă ca inspector de poliție, ea îl invită înăuntru. Avea un zâmbet larg care dezvăluia dinții îngălbeniți. Erau decolorați, dar erau dinții ei adevărați. Singura trăsătură care arăta vicisitudinile prin care VP - 310
trecuse erau ochii alburii – adânciți în orbite, cu cearcăne și obosiți. Ei dezvăluiau faptul că cei șaizeci și cinci de ani ai ei pe acest pământ fuseseră
lungi și dificili.
Apartamentul era călduț, geamurile lăsând să se vadă cerul de oțel de deasupra orașului. Mobila cunoscuse vremuri mai bune. Sofaua și scaunele erau decolorate, dar vesele datorită cuverturilor multicolore croșetate aruncate peste ele. Milieuri de toate formele și mărimile ascundeau tapițeria uzată și suprafețele zgâriate. Pe perete, deasupra fiecăreia din laturile sofalei, se aflau niște instalații de iluminat pe două nivele, în care deasupra erau globuri de sticlă cu becuri electrice, iar dedesubt lămpi de gaz ca niște sfeșnice. Amândouă iluminau la fel de puternic, indicând faptul că femeia transformase lămpile în veioze electrice. Atârnat între aplice se afla un portret în sepia – un bătrân în uniformă militară, stând în picioare alături de o tânără mireasă durdulie. Ar fi putut fi tată și fiică, dar Berg știa bine despre ce era vorba. Un aparat de radio din care se auzeau fragmente de polka era pus într-unul din colțurile camerei.
Fără să mai întrebe, Hannah puse ibricul pe foc. Acesta începu să șuiere de îndată și ea aduse ceai și prăjiturele. Berg se așeză pe marginea unui scaun.
— Zahăr? Lapte?
— Puțin lapte dacă aveți.
— Am și e proaspăt.
Berg zâmbi.
— Sunt convins.
