„Franz îl privi pe tatăl lui ca și cum ar fi vorbit o limbă neobișnuită.

— Papa, nu poți vorbi serios. Anton n-ar fi în stare să omoare nicio muscă.

— Asta… fiindcă e un gândac el însuși. Un gândac și un evreu…

— Tată, tu ai fost cel care a aprobat căsătoria.

— Am fost de acord cu banii, nu și cu popândăul.

Oftă din greu.

— Pentru cât cheltuia sora ta era nevoie de o mică avere. De ce să n-o fi luat de la evreu?

Franz își dădu ochii peste cap.

— Iertați-l pe tata. Nu are mintea limpede.

— Nu-i nimic în neregulă cu mintea mea, declară Haaf senior.

De data aceasta, reuși să se ridice în picioare.

— Căsnicia lor a fost o farsă. Se certau tot timpul.

— Tată, asta nu-i deloc treaba poliției.

— Nu fi prost, Franz!

Kurt Haaf se făcu roșu la față și lac de sudoare.

— Nimic altceva decât certuri din ziua în care s-a mutat în casa lui.

— Pentru ce se certau?

— Pentru ce nu se certau? Bani, religie, politică, prieteni, ce să mănânce la cină. Singurul lucru agreabil la Anton era imbatabilul său simț al afacerilor.

Se nasc așa, știți bine. Și să nu-mi spuneți că sună ca un discurs de-al lui Hitler. Nu sunt de acord cu tot ce spune, dar nu toată retorica lui e vorbă

goală.

Ochii lui Haaf senior aruncau scântei.

— Jidanul nici măcar nu reușea s-o lase gravidă!

Franz dădu din cap ca un tată îngăduitor cu un fiu mofturos.

— Herr Haaf, spuse Berg, Anna era de fapt însărcinată.

— Nu cu el – te asigur!

— Tată!

Berg adăugă:

— Și sunteți sigur de acest lucru, Herr Haaf? Că pruncul nu e al soțului?

Haaf scoase un fel de mormăit neinteligibil.

— Nu pot băga mâna în foc.

Își scoase batista din buzunar și se șterse pe față.

— Dar dacă într-adevăr nu era copilul lui, acesta ar putea fi motivul…

— Decesului, îi completă Berg fraza.

Bătrânul Haaf își ridică degetul în aer.

VP - 48

— Până la urmă popândăul a cedat. Și-a pierdut cumpătul. Încă o ceartă și de data asta nu s-a mai putut controla. Dacă ați fost la ei acasă, ați observat că e la o aruncătură de băț de Garten.

În timp ce vorbea îl apucă pe Berg de braț.

— Duceți-l într-o celulă! Faceți-l să mărturisească! E slab. O să cedeze.

Tânărul secretar revenise.

— Domnii așteaptă să vă întoarceți, Herr Haaf.

— Mai am nevoie de ceva timp. Dă-mi batista ta, Wilhelm. Am mai mare nevoie de ea decât tine!

Wilhelm se supuse. Bătrânul începu să-și șteargă fruntea leoarcă de sudoare.

— Servește-le ceva, Wilhelm. Löwenbräu – neagră. Covrigei, muștar, crenvurști. Să-și facă de lucru până îmi revin eu.

— Desigur.

Tânărul angajat își umezi buzele.

— Vă simțiți mai bine, domnule?

— Mai bine? Nici vorbă!

Flutură batista în semn că Wilhelm putea pleca.

— Du-te!

Wilhelm dispăru din nou. Haaf se întoarse spre Berg.