— Ce-a mai făcut de data asta?

Privirea rugătoare a lui Franz se plimbă de la fața tatălui său la Volker, apoi la Berg, care se uita la bătrânul Haaf.

— Sunt Inspektor Axel Berg, Herr Haaf. Acesta este superiorul meu, Erster Kriminal Hauptkommissar Martin Volker…

— Da, da.

Ochii lui Haaf se îndreptară spre Volker.

— Ne-am mai întâlnit.

— Într-adevăr, Herr Haaf, răspunse Volker. Acasă la Polizei Kriminal Direktor Max Brummer. Unul din motivele pentru care m-am prezentat aici personal. Și din respectul cuvenit poziției dumneavoastră. Mi-e teamă că

avem vești foarte proaste pentru dumneavoastră.

Berg își simți fața înăsprindu-i-se. Ochii lui Haaf se întunecară.

— Poftim?

Volker îi făcu semn lui Berg.

Ticălosul.

Berg își fixă privirea undeva peste umărul lui Herr Haaf.

— Poliția a fost chemată în Englischer Garten azi-dimineață devreme. A fost găsit trupul unei femei. Avem motive să credem că femeia…

Își drese glasul.

— Credem că femeia este fiica…

Haaf duse mâna la piept și se clătină. Volker îi apucă brațul drept în timp ce Berg îl apucă de cel stâng și-i spuse lui Franz să-i aducă tatălui său o gură

de whisky. Wilhelm, rămas în picioare, încercă să spună ceva, dar nu reuși.

— Mișcă! Volker îl împinse pe tânărul secretar din cale.

Kurt Haaf fu așezat încetișor în scaunul lui Wilhelm.

VP - 46

Franz reveni cu un pahar plin cu lichid de culoarea ambrei. Kurt îl dădu pe gât tușind, refuzând să fie ajutat. I se adresă lui Wilhelm:

— Du-te înăuntru și spune-le că a intervenit o urgență. Mă întorc în cinci minute… cel mult zece. Servește-le havane și invită-i să ia o pauză să fumeze.

Franz se uită la tatăl său uimit.

— Tată, ar trebui să le spunem să plece.

Kurt îl ignoră pe fiul său și șuieră spre Wilhelm:

— Du-te!

Tânărul secretar dispăru în spatele ușilor închise. Când agitația se potoli, Berg aruncă o privire prin biroul cu lambriuri de lemn al secretarului.

Mobilierul era mic, dar modern, din lemn masiv de culoare deschisă, cu marginile de ebonită. Pe pupitru se afla un maldăr de hârtii, alături de un cochet set de birou în stil egiptean poleit și încrustat cu sidef. Într-un colț se afla o pendulă din secolul al XIX-lea.

Fața lui Kurt se făcuse acum roșie; pe frunte îi apăruseră broboane de sudoare.

— Sunteți siguri de asta?

— Ginerele dumneavoastră mi-a dat o fotografie… la fel și fiul dumneavoastră.

Berg își privi ghetele. Apoi îl privi pe bătrân.

— Femeia e aceeași…

De data aceasta, glasul lui Haaf sună dogit.

— Totuși, aș vrea să fiu sigur. Când aș putea face identificarea?

Volker interveni.

— Herr Haaf, o să fim la dispoziția dumneavoastră în aceste momente grele. Dar mai întâi, domnule, dorim ca trupul să fie cât de cât prezentabil.

Kurt dădu din cap, apoi duse iar mâna la piept.

— Mein Gott, exclamă Franz. Îl chem pe doctorul Weiss.

— N-am nevoie de doctor!

Haaf se întoarse spre Berg.

— Spuneați că ați găsit corpul azi-dimineață?

Berg dădu din cap.

Kurt își scoase ceasul de buzunar, îi deschise capacul și rămase cu privirea ațintită asupra lui, înainte să-l închidă.

— Deci atacul… nu a fost în casă?

Berg răspunse:

— Este posibil să fi… să-și fi dat sufletul în casă, iar corpul să fi fost deplasat în parc după aceea, dar în cazul acesta nu avem suspecți pentru crimă.

— Dar Anton? sugeră Kurt. El era în casă.

VP - 47