— Nu știu, Herr Haaf. Nu m-a consultat niciodată în probleme financiare.

— Superiorul dumneavoastră are clasă.

— Kommissarul aparține unei anumite clase.

— O spuneți fără vreo urmă de ironie, spuse Haaf.

— Nu e nicio ironie. E adevărat.

— Hmm.

Haaf scoase o tabacheră, luă o țigară, o aprinse, apoi dădu afară norișori cenușii de fum.

— Ce urmează acum?

Fără să-și dea seama, Berg se uită la cutia de țigări. Pe ea scria ceva în engleză. Tutunul din Statele Unite era scump.

— Ah, iertați-mă.

Haaf îi oferi o țigară.

— Insist, serviți.

Berg luă țigara și Haaf i-o aprinse.

— Deci o să-l vizitați din nou pe Anton?

— Cred că da. Cumnatul și sora se certau chiar așa de des cum a spus tatăl dumitale?

— Dumneavoastră nu vă certați cu soția?

— Soția mea trăiește. V-a mărturisit vreodată Anna vreo nemulțumire legată de căsnicie?

— Era greu pentru ea, într-adevăr. Dar exista și afecțiune. I-am văzut adesea zâmbindu-și unul altuia complice. Erau zâmbete sincere.

Berg trase cu nesaț din țigară, dând apoi fumul încet afară.

— Totuși, aș vrea să aud părerea cumnatului dumitale despre această

căsătorie.

— Sunt sigur că o să vă spună că totul era perfect, că nu exista nicio problemă.

— Atunci voi ști sigur că minte. Într-o căsnicie există întotdeauna probleme. În plus mai e și sarcina Annei. Faptul că ea nu aștepta copilul lui ar putea fi un mobil pentru crimă.

— Tata a spus ce a spus din cauza mâniei, a prejudecăților, din cauza agitației provocate de aflarea unei asemenea vești oribile. Eu nu cred că

Anton ar putea fi implicat. Puteți să-l interogați, desigur, dar mă îndoiesc că

el o va vorbi de rău de sora mea sau va spune ceva despre vreo insatisfacție legată de căsnicie. Nu în starea psihică în care e acum.

VP - 51

Haaf avea dreptate. Gross era probabil prea tulburat ca să spună ceva urât despre soția lui. În lunile care vor urma, va deveni o sfântă în ochii lui.

Berg cântări situația.

— Aș dori să iau fotografia Annei pe care mi-ați dat-o și să o arăt proprietarilor de teatre din Schwabing. Aș vrea să aflu dacă sora dumitale a fost la teatru azi-noapte.

— Cred că e mai înțelept decât să-l torturați pe bietul Anton, spuse Haaf.

Doriți să vă duc undeva?

— Mulțumesc, Herr Haaf, dar nu e nevoie. O plimbare cu țigara în gură o să-mi limpezească mintea.

— Este o patiserie foarte bună pe Türken Strasse. Kulms, lângă Komödien Theater. În caz că vreți să mâncați ceva.

— Mulțumesc pentru recomandare, spuse Berg.

— Vă las atunci.

Haaf înclină ușor din cap.

— Auf Wiederschau’n.

— Auf Wiederschau’n.

Berg îl privi pe tânărul Haaf întorcându-se și plecând, apoi spuse Pfueti –

un mod familiar de a spune la revedere în Bavaria. Era forma contrasă a expresiei Behüt dich Gott – Dumnezeu să te aibă în pază. De data aceasta, Pfueti era exact ceea ce Berg dorise să spună.

*

Berg merse pe jos de-a lungul câtorva clădiri de pe Leopold Strasse, apoi o luă la dreapta pe Franz Joseph Strasse până în Schwabing, sediul comunității artistice și intelectuale a orașului. Montmartre-ul Münchenului, cum era numit, vibra încă de viață, deși zilele lui de glorie se stingeau odată

cu sfârșitul deceniului. Altă dată nu era un lucru surprinzător să-l vezi pe Kandinsky sorbindu-și cafeaua alături de Berthold Brecht sau pe Lenin angajat într-o dezbatere fierbinte cu Troțki pe terasa vreuneia din multele ceainării rusești care făcuseră ca o parte din cartier să fie cunoscută ca Schwabingul sovietic.

Dar acestea se întâmplaseră cu mult timp în urmă.

Cartierul era plin de cafenele în aer liber pe care fluturau steagurile alb-roșu ale Bavariei precum și alte stindarde, de toate culorile. O mulțime de oameni încă mai ocupau mesele de afară, fumând și sorbind din băuturi fierbinți cu spumă ca să se încălzească, în timp ce se concentrau asupra unui joc de cărți sau a unei partide de șah. Berg știa că nu putea face decât câțiva pași fără să dea de vreun Kabarett, de o tavernă, o berărie sau un restaurant care afișa cele mai noi meniuri ale bucătăriei italiene – o tendință la modă

care începuse cu osteria Bavaria.

VP - 52

Pe străzile din centrul cartierului se aflau locuințe, clădiri impunătoare, dar construite pentru a fi funcționale, cu arhitectură modernă cu linii simple, ieșind în evidență dintre clădirile guvernamentale cu greoaie fațade gotice.

Erau reședințele burgheziei – doctori, avocați, oameni de afaceri, protestanți și evrei bogați. Cu ceva vreme în urmă, Berg se gândise să se mute în Schwabing. Era aproape de Englischer Garten și acolo se organizau activități stimulative pentru copii. Dar Brittei îi fusese teamă că cei doi copii vor fi prea stimulați și Berg acceptase faptul că avea oarecum dreptate. Nu de puține ori trecuse pe lângă afișe cu sportive îmbrăcate sumar sau cu Josephine Baker în acea indecentă rochie-coajă de banană. Deoarece nu i se permisese să danseze în München, devenise un idol și i se dădea mai multă