înguști, ceea ce arăta că omul fusese odată mai solid. Fața îi era lipsită de culoare și ochii adânciți în orbite.
— Grüss Gott.
Își lovi călcâiele și se prezentă.
— Kurt Haaf. Sunt în mijlocul unei ședințe. Ce s-a întâmplat de nu poate aștepta o oră?
— Tată, spuse Franz. Ia loc pe scaun…
— Nu vreau să iau loc! Vreau să mă întorc la afacerile mele. Unii mai trebuie să și câștige bani. Și să nu-mi spui că-i vorba de încă o datorie la jocuri, Franz! Nu mă interesează.
Pete roșii simetrice se iviră pe obrajii lui Franz.
— E vorba de Anna.
— Anna?
Bancherul rămase surprins.
— Ce-a mai făcut de data asta?
Privirea rugătoare a lui Franz se plimbă de la fața tatălui său la Volker, apoi la Berg, care se uita la bătrânul Haaf.
— Sunt Inspektor Axel Berg, Herr Haaf. Acesta este superiorul meu, Erster Kriminal Hauptkommissar Martin Volker…
— Da, da.
Ochii lui Haaf se îndreptară spre Volker.
— Ne-am mai întâlnit.
— Într-adevăr, Herr Haaf, răspunse Volker. Acasă la Polizei Kriminal Direktor Max Brummer. Unul din motivele pentru care m-am prezentat aici personal. Și din respectul cuvenit poziției dumneavoastră. Mi-e teamă că
avem vești foarte proaste pentru dumneavoastră.
Berg își simți fața înăsprindu-i-se. Ochii lui Haaf se întunecară.
— Poftim?
Volker îi făcu semn lui Berg.
Ticălosul.
Berg își fixă privirea undeva peste umărul lui Herr Haaf.
— Poliția a fost chemată în Englischer Garten azi-dimineață devreme. A fost găsit trupul unei femei. Avem motive să credem că femeia…
Își drese glasul.
— Credem că femeia este fiica…
Haaf duse mâna la piept și se clătină. Volker îi apucă brațul drept în timp ce Berg îl apucă de cel stâng și-i spuse lui Franz să-i aducă tatălui său o gură
de whisky. Wilhelm, rămas în picioare, încercă să spună ceva, dar nu reuși.
— Mișcă! Volker îl împinse pe tânărul secretar din cale.
Kurt Haaf fu așezat încetișor în scaunul lui Wilhelm.
VP - 46
Franz reveni cu un pahar plin cu lichid de culoarea ambrei. Kurt îl dădu pe gât tușind, refuzând să fie ajutat. I se adresă lui Wilhelm:
— Du-te înăuntru și spune-le că a intervenit o urgență. Mă întorc în cinci minute… cel mult zece. Servește-le havane și invită-i să ia o pauză să fumeze.
Franz se uită la tatăl său uimit.
— Tată, ar trebui să le spunem să plece.
Kurt îl ignoră pe fiul său și șuieră spre Wilhelm:
— Du-te!
Tânărul secretar dispăru în spatele ușilor închise. Când agitația se potoli, Berg aruncă o privire prin biroul cu lambriuri de lemn al secretarului.
Mobilierul era mic, dar modern, din lemn masiv de culoare deschisă, cu marginile de ebonită. Pe pupitru se afla un maldăr de hârtii, alături de un cochet set de birou în stil egiptean poleit și încrustat cu sidef. Într-un colț se afla o pendulă din secolul al XIX-lea.
Fața lui Kurt se făcuse acum roșie; pe frunte îi apăruseră broboane de sudoare.
