Apoi încercă o altă abordare.

— Oare nu banii lui Anton Gross au sprijinit Expoziția de la Berlin a Poliției müncheneze în urmă cu câțiva ani? Și tot Gross a ajutat la finanțarea expoziției și aici în München. Primarul i-a mulțumit personal, dacă bine îmi amintesc.

Brummer analiză faptele care îi fuseseră expuse. Nu era o idee prea bună

să-l nemulțumească pe primar.

— Preocuparea noastră principală este să evităm panicarea populației.

Sunt convins că și Stefan e de acord cu asta.

— Desigur.

Roddewig gândi cu voce tare:

— Poate nici nu e nevoie să-l acuzi și să-l arestezi. Tot ce trebuie să facem este să-l implicăm. Fă să cadă suspiciuni asupra lui, iar zvonurile vor face restul.

Volker întrebă:

— Zvonuri nefondate, Stefan?

Kommandantul ridică din umeri.

— Deocamdată e prematur. Permiteți-mi să lucrez la acest caz mai multă

vreme înainte de a lua măsuri atât de drastice.

— Și dacă ancheta nu duce la niciun rezultat? întrebă Brummer.

— Zvonuri nefondate…

Volker dădu din cap către superiorii lui.

— Cu un efort minim, Herr Direktor, asta se poate rezolva.

ZECE

În München existau berării pentru turiști și berării pentru localnici.

Berăriile pentru turiști se aflau în Orașul Vechi. Das Kellnerhaus în partea de sud a cartierului Giesing, făcea parte din cea de-a doua categorie. Imediat ce VP - 61

Berg păși înăuntru, fu învăluit într-un nor greu de fum, căldură și vapori de grăsime. Duhoarea de sudoare și gaze emanată de mulțimea răgușită de muncitori care luau prânzul voioși se amesteca cu mirosul de cârnați prăjiți și fum de țigară. Ar fi fost gălăgie chiar și fără orchestră. Adunându-se zgomotului care provenea de la instrumentele de percuție și de la acordeon, larma era asurzitoare. Dar nimeni nu băga de seamă aceste probleme, deoarece locul era călduț, berea ieftină, mâncarea bună și atmosfera plăcută.

Îi trebuiră doar câteva momente lui Berg să se obișnuiască cu lumina slabă dinăuntru după cea puternică de afară. Cu toate că obloanele erau trase la maxim, lumina soarelui de după amiază pătrundea cu greu. Decorul era întunecat: lambriuri închise la culoare pe pereți, parchet de lemn închis la culoare pe jos, grinzi închise la culoare pe tavan. În Germania, Pădurea Neagră nu era doar un nume, era un mod de viață.

Sala era plină de rânduri de banchete și mese din lemn la care oamenii ședeau umăr la umăr. Chelneri îndemânatici în lederhosen și chelnerițe agile în Dirndls duceau rânduri de halbe de bere și țineau în echilibru tăvi cu mâncare. Aveau fețele acoperite de sudoare, dar erau iuți și eficienți. De la ușă până la locul unde se aflau colegii lui, Ulrich și Georg, Berg trebui să se ferească din fața ospătarilor săritori. Reuși să-și facă loc pe banchetă. Masa era plină de farfurii cu gustări reci, mezeluri, brânză, pâine de secară și Pretzels. În câteva secunde, o halbă de bere fu așezată în fața lui.

După ce o turnă pe gât, Berg spuse aproape strigând:

— Nu putem discuta probleme de serviciu aici.

— Atunci mai întâi mâncăm și apoi vorbim, îi răspunse Georg Müller, strigând la rândul lui.

Era lucrul cel mai bun de făcut. Berg își umplu farfuria cu felii de mezeluri și brânză, își unse o felie de pâine de secară cu unt și înfulecă fără să simtă

gustul mâncării. Câteva minute mai târziu, devoră și un Pretzel. Cu stomacul plin, sorbi încet o bere până ce trecură cele treizeci de minute pe care și le acordase. Căldura era sufocantă, gălăgia apăsătoare, iar mirosul începu să

facă glume proaste cu sucurile lui gastrice. După ce-și plăti partea, se ridică, făcându-le semn celor doi să-l urmeze.

Afară bătea vântul, dar gerul se mai potolise. La câțiva metri, în josul străzii, se afla o mică Platz unde o cafenea scosese câteva mese afară. Berg arătă spre un loc gol.

— Ce-ar fi să ne așezăm aici?

— Va trebui să comandăm cafea, bombăni Storf.

Berg se așeză.

— Fac eu cinste.

— Atunci nu mă plâng.

VP - 62

Storf trase un scaun.

— N-ar fi mai bine să mergem înăuntru?

— Cred că e mai puțină lume aici.

Berg privi în jur. Mica piață se afla peste drum de o grădină publică.

Copacii erau încă pleșuvi, dar pe straturile de flori fuseseră plantate lalele.

— Bea ceva cald dacă ți-e frig.

Își frecă mâinile.

— Și ție ți-e frig, îi atrase Storf atenția. Ar fi trebuit să așteptăm la Das Kellnerhaus până pleca mulțimea.

— Imposibil, Ulrich, locul e tot timpul plin. Cel puțin aici nu trebuie să

respirăm putoarea de râgâieli și pârțuri.

Storf se zbârli.

— Axel, dacă ai nevoie de intelectuali efeminați, du-te la un Kabarett din Berlin și bea absint. Berăriile din München sunt doar pentru bărbați adevărați – din cei care mănâncă, râgâie, trag bășini și fut.

— Și porcii mănâncă, râgâie, trag bășini și fut.