Ochii lui Haaf senior aruncau scântei.
— Jidanul nici măcar nu reușea s-o lase gravidă!
Franz dădu din cap ca un tată îngăduitor cu un fiu mofturos.
— Herr Haaf, spuse Berg, Anna era de fapt însărcinată.
— Nu cu el – te asigur!
— Tată!
Berg adăugă:
— Și sunteți sigur de acest lucru, Herr Haaf? Că pruncul nu e al soțului?
Haaf scoase un fel de mormăit neinteligibil.
— Nu pot băga mâna în foc.
Își scoase batista din buzunar și se șterse pe față.
— Dar dacă într-adevăr nu era copilul lui, acesta ar putea fi motivul…
— Decesului, îi completă Berg fraza.
Bătrânul Haaf își ridică degetul în aer.
VP - 48
— Până la urmă popândăul a cedat. Și-a pierdut cumpătul. Încă o ceartă și de data asta nu s-a mai putut controla. Dacă ați fost la ei acasă, ați observat că e la o aruncătură de băț de Garten.
În timp ce vorbea îl apucă pe Berg de braț.
— Duceți-l într-o celulă! Faceți-l să mărturisească! E slab. O să cedeze.
Tânărul secretar revenise.
— Domnii așteaptă să vă întoarceți, Herr Haaf.
— Mai am nevoie de ceva timp. Dă-mi batista ta, Wilhelm. Am mai mare nevoie de ea decât tine!
Wilhelm se supuse. Bătrânul începu să-și șteargă fruntea leoarcă de sudoare.
— Servește-le ceva, Wilhelm. Löwenbräu – neagră. Covrigei, muștar, crenvurști. Să-și facă de lucru până îmi revin eu.
— Desigur.
Tânărul angajat își umezi buzele.
— Vă simțiți mai bine, domnule?
— Mai bine? Nici vorbă!
Flutură batista în semn că Wilhelm putea pleca.
— Du-te!
Wilhelm dispăru din nou. Haaf se întoarse spre Berg.
— Să mă informați în legătură cu mersul investigațiilor.
— Desigur, domnule.
— Și ce veți face cu Anton?
— Cred că îi vom mai face o vizită.
— Așa să faceți!
— O să am eu grijă de asta, Herr Haaf, interveni Volker.
— Sper din tot sufletul, Herr Kommissar. V-am acordat o grămadă de timp. Vreau să cred că nu a fost în zadar.
Trase aer în piept, apoi expiră cu putere:
— Și când aș putea… s-o văd?
— În după-masa aceasta… cam peste vreo trei ore. Volker medită câteva clipe:
