— Încerc doar să te apăr, Inspektor.

VP - 64

— Of, Axel, te rog! spuse Müller. Nu căuta să dai impresia că o iubești. Nu-i bine să te îndrăgostești de târfe.

— Mai ales de târfe evreice subversive, adăugă Storf. Următorul lucru pe care-l va face va fi să înceapă să vorbească despre revoluție.

Din fericire, ospătărița se întoarse cu trei cești de cafea și cu o tavă de prăjituri. Berg luă o prăjitură cu mac și mușcă din ea, mestecând încet în timp ce se gândea cum să dezamorseze situația. Ar fi vrut să le tragă pumni la amândoi, dar era mai bine să se controleze în vremurile acestea nesigure.

— Sunt protector cu bunurile mele, inclusiv cu târfele, se strădui să

spună. Mai ales cu una așa de tânără.

Storf izbucni într-un râs vulgar.

— Da, femeile se ofilesc repede. Și cam ce vârsta are? Cincisprezece?

Șaisprezece?

— Ești respingător.

Berg izbucni în râs, dar de fapt Margot nu era cu mult mai mare. Cu toate că împlinise optsprezece ani de vreo trei luni, relația lor începuse cu mai mult de un an în urmă. I se ridică sângele în obraji. Își ascunse jena în spatele ceștii de cafea.

Müller interveni:

— Tipa cea mai tânără pe care am regulat-o – vreau să spun ca bărbat –

avea treisprezece ani. Era țigancă. Și nici măcar nu era virgină. Țiganii încep să se reguleze de foarte devreme.

— Și cum a fost? întrebă Ulrich.

— Oacheșă, răspunse Müller. Foarte oacheșă. Peste tot, mai puțin acolo unde contează. Acolo era rozalie, și umflată, și pregătită de treabă. Treceam printr-o perioadă în care… futeam multe țigăncușe. Da’ acuma… coborî vocea și spuse în șoaptă: E foarte periculos. Deși satisfacția nu-i aceeași, e mai bine să ne mulțumim cu bătrânele noastre târfe germane.

— De ce nu o târfă germană tânără? întrebă Storf.

— Chestie de bani.

— Nu-i și cazul lui Axel, adăugă Storf.

Berg comentă:

— Și cum crezi că aș putea explica nevestei că-i cheltuiesc banii pe târfe?

— Sunt sigur că nu-ți cere socoteală.

Storf luă o prăjiturică cu cremă și și-o băgă în gură.

— Cât de mult te costă tinerica?

Berg privi în altă parte.

— Țigări, bere, câte-o zorzoană din când în când… chestiile obișnuite.

Le aruncă la amândoi priviri aprige și mânioase.

— Am putea începe să vorbim despre Anna Gross?

VP - 65

— Ucisă prin strangulare, începu Storf.

— I-ai găsit până la urmă pantoful?

— N-am știut că trebuie să-l caut.

— N-am găsit nimic în zonă care să pară că i-ar fi aparținut, interveni Müller.

— Niciun obiect de îmbrăcăminte.

— Nici pantoful, deci.

— Nu.

— Nici haina.

— Nici.

— Vreun carnețel?

— Nimic înseamnă nimic, Axel.

— Avea spermă înăuntru, spuse Storf. Profesorul Kolb a verificat cu microscopul, la locul faptei. Ceea ce nu-mi pot explica este cum femeia aceasta gravidă a reușit să plece de acasă în rochie de seară fără ca soțul ei să afle că plecase. Mie mi se pare că soțul a știut că plecase.

— Poate că nu a știut până nu s-a întors acasă, spuse Müller. O prinde pe când se furișează înăuntru și o ia la întrebări. Apoi o omoară și-i duce corpul în parc, după care cheamă poliția ca să-și mascheze crima.

— E cu siguranță plauzibil. Dar atunci ce e cu pantoful? întrebă Berg.

Cei doi se uitară la Inspektor.

— De ce să-i fi scos soțul ei pantoful? De ce să-i fi luat haina?

— De ce să-i fi scos oricine pantoful? întrebă Storf.

— Deoarece există bărbați perverși cărora le face plăcere să colecționeze obiecte aparținând victimelor lor.

— Citești prea multe povești sordide din revistele alea ieftine.

Berg ridică din umeri.