— Există un martor care se pare că a văzut-o pe Anna noaptea trecută cu un bărbat. Păreau intimi.

Müller mârâi.

— Cu atâtea neveste care calcă strâmb, e oare de mirare că noi, bărbații germani, căutăm alte femei să ne consoleze?

— Se poate să ne rezumăm la discuția despre Anna Gross, vă rog?

Reușind în sfârșit să le capteze atenția, Berg le vorbi despre întâlnirea lui cu Gerhart Leit, apoi le arătă schița cu tovarășul-fantomă al Annei. Cei doi o studiară cu seriozitate.

Berg spuse:

— Pare cunoscut, nu-i așa?

— E o figură comună, spuse Storf.

Era adevărat. Berg continuă:

VP - 66

— Ca să răspund întrebării tale, Ulrich, legată de cum a putut să scape neobservată de soțul ei… ce spui de un somnifer în ceaiul sau în băutura lui de seară?

Storf spuse:

— Doar că s-a dus la culcare înaintea lui.

— Evident că nu a rămas în pat, zise Müller.

— Un servitor de încredere ar fi putut turna ceva în băutura soțului, răspunse Berg. După ce Herr Gross ar fi căzut într-un somn adânc, servitorul ar fi putut-o informa pe Anna Gross că putea să iasă.

— Recunosc că e posibil, spuse Müller.

— Mă duc înapoi acasă la Herr Gross, anunță Berg. Cred că o să-mi fie de folos dacă vorbesc cu menajera. De obicei menajera e cea care știe dacă

stăpâna are acces la laudanum sau la alt somnifer.

Cei trei își băură cafelele.

Müller spuse:

— Ai de gând să-i arăți lui Herr Gross desenul tău?

— N-o să facă altceva decât să nege că l-ar cunoaște pe bărbat, răspunse Berg. Menajera e cu totul altă poveste. Mai ales că e femeie. Ele sunt mai cooperante cu poliția, nu-i așa?

Își verifică ceasul de buzunar și se încruntă. Trecuse de ora două.

— Vorbim prea mult despre prostii. Herr Gross este cu Volker s-o identifice pe Anna. Nu voi ajunge înaintea lui.

— Atunci du-te mâine dimineață, sugeră Müller. O să ai mintea mai limpede după o noapte bună de somn.

— Dar Gross va fi toată ziua acasă cu organizarea funeraliilor. Trebuie să

vorbesc cu menajera când el e plecat.

Storf spuse:

— Trebuie să cauți o ocazie, Axel. Sunt sigur că jidanul are afaceri de rezolvat. Ai răbdare.

Müller întrebă:

— Și cum o s-o faci pe menajera Annei să vorbească despre probleme așa de intime?

— Dragul meu Georg, nu vorbești de la început despre probleme intime, ajungi la ele numai după ce ai fermecat îndeajuns persoana în cauză.

— Și dacă farmecul nu e de ajuns, Axel?

— Se știe că mulți angajați ai poliției din München nu doar simpatizează

cu Austriacul, ci îi cunosc și metodele barbare.

Berg puse desenul înapoi în buzunar.

— Amenințarea cu o noapte în pușcărie e de ajuns pentru a deschide și gura cea mai încleștată.

VP - 67

UNSPREZECE

Când Berg se întoarse la secția de poliție de pe Ett Strasse, tocmai trecuse de trei. Două plicuri cu timbre oficiale îl așteptau deja pe birou. Oare nu spunea aceasta totul despre eficiența germană?!

Berg scoase îndată din unul din ele un dosar verde care conținea acte privitoare la moartea Annei Gross. Se mai aflau acolo opt fotografii post-mortem luate la locul crimei, toate foarte clare, foarte bine încadrate și foarte obscene. Cel de-al doilea conținea hârtii, un raport amănunțit cu privire la cauza decesului prin strangulare al Annei Gross. Erau descrise în detaliu și celelalte urme și zgârieturi de pe corpul ei. Urme proaspete cauzate de vârfurile degetelor înfipte în carne fuseseră găsite în jurul brațelor și încheieturii. Să fi încercat oare să scape? Poate că vinovatul o reținuse cu forța.

Celelalte hârtii erau mai ales liste: obiecte găsite la locul faptei, nume de suspecți, nume de potențiali martori. Berg adăugă la acestea propriile sale notițe, interogatorii, rapoarte, precum și portretul original pe care-l schițase sub îndrumarea lui Gerhart Leit. Ca să nu distrugă desenul arătându-l de prea multe ori, Berg îl copie în carnețelul său, comparând cele două versiuni, încercând să le facă să pară cât mai asemănătoare. În momentul în care clopotul bisericii bătu ora șase, dosarul uciderii Annei Gross era consistent.

Berg lucrase deja la el mai mult de douăsprezece ore. Era obosit, murdar și-i era sete. I-ar prinde o halbă de bere.

Dar, spre deosebire de majoritatea bărbaților la sfârșitul unei zile de lucru, nu se îndreptă spre cea mai apropiată berărie. Nici nu se porni spre casă. Alte porniri decât crampele de foame îi dictau alegerea. Ea lucra doar la câteva blocuri distanță de secție.

Această apropiere a stat la baza întâlnirii lor. Luau amândoi prânzul într-o piațetă din zonă. Era o zi splendidă de toamnă, cu cer albastru fără niciun nor. Copacii erau încă înfrunziți și plini de culoare. Aerul era rece, frigul începea să-și înfigă colții în măduva oaselor. Ea era înfășurată într-o haină

zdrențăroasă din lână, cu fular în jurul gâtului și căciulă de schi pe cap. Dinții îi clănțăneau. Mâinile îi erau învelite în mănuși, dar nasul descoperit devenise roșu. Dacă ar fi știut de la început că era evreică, Berg nu s-ar fi deranjat, dar figura ei era înșelătoare, cu pielea albă și ochii de un albastru deschis. El îi oferise cafea fierbinte din termos, apoi intrase în vorbă cu ea O lună mai târziu sfârșiseră împreună în pat.

Margot lucra într-o mică fabrică de textile din zona Isarvorstadt – o zonă

joasă și mlăștinoasă unde malurile Isarului nu reușeau să țină apa în matcă

VP - 68

atunci când ploile erau prea puternice. Era un cartier cu străzi inundate și multă sărăcie, plin de imigranți din Europa de Est. Era aglomerat, condițiile sanitare erau proaste, bolile făceau ravagii, iar criminalitatea era generalizată. Dar trandafirii cresc și în cele mai neprielnice locuri.