Două uși se aflau pe peretele din spate, una cu indicația Eingang, cealaltă cu Ausgang – intrare și ieșire – ușile sălii de teatru. Podeaua de lemn era uzată
din cauza bocănitului atâtor călcâie și ar fi avut nevoie de o mătură.
Încăperea era prevăzută cu iluminat electric, dar cineva hotărâse că se putea și fără el. Bărbatul i se adresă lui Berg:
— După cum v-am spus, autorizația noastră este în regulă.
— Nu mă interesează autorizațiile. Cum te cheamă?
— Gerhart Leit.
Îl privi suspicios pe Berg.
— Ce doriți?
— Răbdarea, Herr Leit, nu e punctul dumitale forte, nu-i așa?
Leit nu spuse nimic, rămânând cu ochii ațintiți asupra unui punct îndepărtat. Berg scoase fotografia Annei din buzunar și i-o arătă.
VP - 54
— Femeia aceasta… o cunoașteți?
Ochii lui Leit se aplecară încet și se opriră pe fotografie. Avu o oarecare reacție, dar nu dură decât o clipă.
— Nu o cunosc.
— Dar ați mai văzut-o, nu-i așa?
— Văd o mulțime de persoane.
— Da sau nu. Ați mai văzut-o?
— Probabil.
— Și s-ar putea s-o fi văzut și azi-noapte?
— De ce? întrebă Leit. Are necazuri?
Pisălog individ. Berg spuse:
— Nu mai are. E moartă.
Leit se prăbuși peste bar. Își duse mâna la gură.
— Vai de mine! Moartă?
— Da.
— Moartă, adică omorâtă?
Berg nu-i răspunse.
— A venit cumva la teatrul vostru?
Leit dădu din cap.
— Azi-noapte?
Leit privi în altă parte.
— Ce s-a întâmplat?
— Corpul ei a fost găsit azi-noapte într-un boschet din Englischer Garten.
Poate ai dumneata vreo teorie despre cum s-a întâmplat.
— Eu?
Leit era în mod evident șocat.
— Mă interesează întotdeauna oamenii de teatru. Cum inventați povești.
Cum ai fi scris-o dumneata pe asta?
— Eu scriu satire, Herr Inspektor, nu drame sumbre despre femei moarte.
— Chiar și așa, creativitatea e creativitate. Încearcă, Herr Leit, încearcă.
