— Mulțumim pentru informații, Herr Green; ne-ați fost de mare ajutor.
Americanul îl privi pe Berg, neînțelegând dacă inspectorul îl trimitea la plimbare sau nu.
— Cu plăcere.
— Dacă Lord Robert se întoarce, vă rog să mă informați numaidecât.
Îi întinse lui Green cartea lui de vizită.
— În regulă, spuse Green. Acum ce-ar fi să mă lămuriți? Spuneți că sunteți de la Mordkommission. Îmi arătați fotografia unei femei moarte. Trebuie să
întreb: ce legătură are de-a face Lord Robert cu cele două femei ucise despre care scrie în ziare?
— Asta-i Germania, Herr Green, nu America. După cum ați spus, eu întreb, dumneavoastră răspundeți.
VP - 132
Berg își vârî carnetul în buzunar.
— Dacă mai am întrebări, s-ar putea să vă mai fac o vizită.
— Desigur, nu plec nicăieri… decât dacă sunt dat afară din țară.
— De ce să fiți dat afară din țară? întrebă Storf.
— Există mulți oameni în Anglia care nu-l prea simpatizează pe Herr Hitler, Meister-ul vostru.
— Nu este Meister-ul nostru, Herr Green, replică Berg.
— Deocamdată nu…
Green își scoase o țigară.
— Dar situația este explozivă, Inspektor.
Berg deschise ușa și arătă spre coridor. După ce ieșiră toți din cameră, închise din nou ușa.
— Guten Abend, Herr Green.
— Voi bavarezii nu spuneți… cum oare? Pfueti?
— Ce-ar fi să spunem good-bye? zise Berg în engleză. Green dădu afară un nor de fum de țigară care pluti în aerul rece prin coridorul slab iluminat.
— Apropo, familia Hurlbutt este o familie foarte importantă din Noua Anglie; și-au făcut studiile la Harvard… sau cel puțin la Cambridge…
Cambridge, Massachusetts.
— Da, știu că Harvard e în Massachusetts, Herr Green. Berg făcu o pauză.
— Alegerea acestui nume… Hurlbutt, are vreo semnificație?
Green ridică din umeri.
— Nu știu, Inspektor. Dumneavoastră sunteți de la poliție, dumneavoastră să aflați.
DOUĂZECI ȘI UNU
Ca să-și mărească șansele încercând să pledeze pentru un caz care avea puține indicii și încă și mai puține probe, Berg folosi gesturi teatrale și se prefăcu optimist. Din expresia care se citea pe fața lui Volker, își dădu însă
seama că e în zadar.
Se strădui totuși în continuare:
— Ne apropiem de final, Herr Kommissar. Ieri i-am descoperit apartamentul.
— Apartamentul cui?
— Al suspectului. Se folosește de nume false.
Volker își studia unghiile, un gest caracteristic care arăta că era plictisit.
VP - 133
— Deci nu-i cunoști adevărata identitate și nici nu știi pe unde se află
acum.
Berg își freca mâinile să și le încălzească. Vântul rece trecea prin ferestrele prost fixate, răcind dalele de piatră ale clădirii secției de poliție de pe Ett Strasse. Rezervele de cărbune din țară erau reduse; minele fuseseră
