îmbrăcată în rochie de seară. Își ridică ochii și-i întâlni pe ai lui Volker.

— Încă una?

— Citește tot.

Profesorul Kolb considera că moartea survenise ca urmare a unei hemoragii masive. Berg făcu ochii mari.

— Cadavrul femeii a fost descoperit în Englischer Garten?

Liniștea din încăpere fu răspunsul la întrebare. Din nou, Berg căută să se stăpânească.

— De ce n-am fost imediat informat?

— Deoarece femeia s-a dovedit a fi Regina Gottlieb și e cazul nostru!

declară Kalmer.

— Moartea ei este legată în mod evident de celelalte, declară Berg la rândul lui.

— Vrei să spui că are legătură cu moartea Marlenei Druer, interveni Volker. Anna Gross a fost omorâtă de soțul ei.

Nu mă prosti în față. Berg insistă:

— Ar fi trebuit să fiu informat numaidecât!

— Axel, te informăm acum.

Volker își îngustă ochii.

VP - 165

— De-aia te afli aici în loc să fii cu familia la masă. Doresc să cercetezi cazul și să vezi dacă acest omor este într-adevăr legat de uciderea Marlenei Druer. O să le ușurezi munca lui Kalmer și Messersmit, care se vor putea ocupa de evreii asasinați.

Cei doi se încruntară, dar niciunul nu îndrăzni să-l contrazică pe Volker.

Kommissarul le lua cel mai interesant caz. Berg își dădu seama că situația era delicată. Era nevoie de diplomație.

— Dacă asta doriți, domnule, dar aș dori să colaborez cu Rudolf și cu Heinrich.

Berg se întoarse spre cei doi colegi.

— Orice ajutor din partea voastră va fi de folos. Pot să pun niște întrebări?

— Dă-i drumul, spuse Volker.

— Voi ați identificat-o pe victimă ca fiind Regina Gottlieb?

— Nicidecum, răspunse Messersmit. N-am avut nicio fotografie de la care să pornim.

— Și cine a spus că victima e Regina Gottlieb? Soțul?

Messersmit clătină din cap.

— Am arătat o fotografie post-mortem prin zonă. Familia Schoennacht locuiește foarte aproape de locul unde a fost găsit corpul. Frau Julia Schoennacht a identificat-o pe Regina Gottlieb ca fiind fosta ei croitoreasă.

— Ceea ce explică de ce nu ne-am gândit că e cadavrul Reginei Gottlieb, imigranta evreică, spuse Kalmer. Nu era îmbrăcată ca o imigrantă evreică.

Purta haine frumoase. Nu genul de îmbrăcăminte pe care-l poartă o evreică

săracă.

— Dar acum că știm că e croitoreasă, e evident. Își putea face singură

hainele.

— Erau haine din material scump? întrebă Berg.

Kalmer se încruntă.

— De unde să știm noi amănunte despre materialul hainelor de femeie?

— Desigur că știți să deosebiți lâna de mătase, replică Berg.

— N-ai fi luat-o drept evreică, spuse Kalmer înțepat. De fapt, nu arăta deloc a evreică. Păr negru… ochi albaștri… pielea foarte albă.

— Pielea oricărui mort e albă.

— Ești caraghios, Axel. Ar trebui să fii pe scenă alături de Karl Valentin. Ai înclinații similare.

— Hai să nu transformăm asta într-o problemă personală, Rudolf, îl certă

Volker.

Kalmer adăugă:

— Vreau doar să spun că nu arăta ca o țărancă evreică poloneză.

VP - 166

— Chiar și-așa, cu capul zdrobit, se vedea că a fost frumoasă, spuse Messersmit.

Berg își înălță capul. Vorbi cu glas moale, mai mult pentru sine decât pentru ceilalți.

— Celelalte două au murit prin strangulare. Se uită la colegi: Asta a murit dintr-o lovitură la cap. Asta-i ceea ce-mi spuneți?

Întrebarea lui rămase fără răspuns, pentru că sosi Profesorul Kolb. Purta halatul de laborator peste haină. Părul lui creț era în dezordine, iar ochelarii îi alunecaseră pe nas. Sprijinindu-se în baston, își scoase ceasul din buzunar și-i privi cruciș.

— Bună ziua, meine Herren. Sper că nu v-am făcut să așteptați.