impresioneze?
Müller întrebă:
— Aveți vreo idee?
— Dacă mă întrebați pe mine, e ceea ce numim în engleză un impostor.
— Un Hochstapler, le traduse Berg colegilor.
— Da, asta era. Hochstapler – deși habar n-am care-i era jocul. Am trăit în prejma englezilor cu titluri de noblețe. Toți sunt niște catâri împăunați, dar la Hurlbutt cu siguranță era ceva aiurea.
Berg își scoase carnetul.
— Aiurea, în ce sens?
— Ca reporter, ai de obicei un al șaselea simț în privința unor chestii…
cine minte și așa mai departe. Era mieros, dar majoritatea escrocilor sunt așa.
— Escroc?
Green zâmbi ușor.
— Am văzut o serie de doamne bine îmbrăcate intrând și ieșind din camera lui. Un tip curios ar fi întrebat ce făceau acolo.
Berg zâmbi la rândul lui.
— Și ați întrebat?
VP - 131
O urmă de roșeață coloră obrajii americanului.
— Sunt reporter și desigur că am întrebat. Spunea că relațiile lui cu femeile erau strict profesionale. Și, de fapt, nu am avut niciodată nicio dovadă serioasă de indecență. Nici măcar o răsuflare sacadată. Și, permiteți-mi să vă spun, pereții ăștia sunt subțiri. Poți face o gaură în perete dintr-o singură izbitură.
— S-a aflat cumva femeia asta printre musafirii lui? Berg îi arătă
fotografia Marlenei Druer.
— Femeia asta pare moartă.
— Da sau nu.
Green oftă.
— N-aș putea spune da sau nu.
Berg arătă fotografia Annei Gross.
— Dar asta?
Din nou Green scoase un oftat.
— Cred… da. Dar n-aș jura. Nu prea stau în camera mea.
Americanul făcu o pauză.
— Ea pare vie. E vie?
— Și cu ce spunea Lordul Robert că se ocupă?
— Nu mi-ați răspuns la întrebare.
— Știu că n-am făcut-o, replică Berg. Dar ca străin sunteți obligat să
răspundeți la a mea.
— Jucați dur, da?
Green zâmbi.
— Lord Robert nu lucra. Cred că escroca femeile.
— Aveți vreun motiv să credeți asta?
— Nu, nu tocmai. Doar că… din anumite lucruri îți faci o anume imagine.
Berg spuse:
