Flăcăul nu scoase o vorbă.
Berg continuă:
— Cară-te de aici, tinere, nu te prosti!
Lothar nu se mișcă. Ca să evite confruntarea, Berg se gândi să-i permită
puștiului să-și salveze reputația, așa că se întoarse la treburile lui.
— Idioții, șopti ca pentru sine, dar Gross îl auzi.
— Tâmpiții ca dumneata îi îndeamnă să facă astfel de lucruri.
— Vă sugerez să vă aduceți aminte cui vă adresați.
Vorbele lui Berg sunară dogit. Devenea nervos. Șleahta începea să se mărească. Unul din tineri ridică o piatră și aruncă cu ea spre Gross, lovindu-l în braț. Actul acesta huliganic îl îmboldi pe un al doilea să facă la fel. Urmă o piatră și mai mare. Apoi o alta. Berg porni vehiculul și o luă spre șosea, sperând că va putea accelera. Din nefericire, traficul era îngreunat din cauza mulțimii de pietoni, biciclete, mașini, căruțe, taxiuri și autobuze. Tinerii huligani se țineau de motocicletă, alergând și adresându-le injurii.
— Jude! Jude!
— Schmutziger Jude!
— Dreckiger Jude!
— Ubler Jude!
Obscenitățile lor atrăgeau atenția celor din jur. Mulțimea începu să se adune roind în jurul Kraftrad-ului, în timp ce Berg încerca cu disperare să
înainteze pe străzile aglomerate. Dacă s-ar fi aflat pe o motocicletă simplă, ar fi putut scăpa ușor de huligani. Dar motocicleta aceasta cu ataș era mai greu de manevrat prin trafic. Începu să îl preocupe siguranța lui Anton Gross.
Să-l ia naiba pe Volker!
Trecerea unui tramvai îl obligă să oprească. Gloata se mărea.
— Situația a depășit limitele absurdului. Mă simt amenințat, protestă
Gross. Vreau să cobor imediat.
O piatră îl lovi pe Berg în piept.
— Rămâi unde ești!
— Și să mă las lovit cu pietre? Cum îndrăzniți?
— E mai sigur așa!
VP - 137
Berg strigă la mulțime să se împrăștie imediat, dar strigătele îi fură
acoperite de huiduieli. Instinctiv, puse mâna pe cuțitul aflat în gheată, dar înainte să-l scoată o altă piatră îl lovi în piept.
— La naiba!
— Da, îmi dau seama cât e de sigur!
Gross se aplecă, abia reușind să se ferească din calea unui proiectil.
— La naiba cu dumneata și la naiba cu poliția! Vreau să plec de aici înainte ca acești monștri să ne ucidă pe amândoi.
Gross sări din ataș.
— Fuge! strigă unul din huligani.
— Jidovul încearcă să fugă! urlă un altul.
— Îl prind eu pe ticălos!
Lothar Felb urla încântat. Strânse pumnul și îl lovi pe Anton Gross în stomac. Berg sări de pe motocicletă și se aruncă asupra lui Lothar, lovindu-l în bărbie. Lothar se trase înapoi și-l lovi pe Berg cu cotul în coaste. Berg se prăbuși în genunchi. Lothar și un puști continuară să-l lovească până ajunse să zacă la pământ, cu brațele peste față, cu mâinile la cap. În cele din urmă
loviturile se opriră, dar numai pentru că acum era călcat în picioare, bătut și strivit de o grămadă de trupuri omenești, fierbinți și urât mirositoare.
Berg gâfâia și scuipa, dând din mâini, cu plămânii cerșind o gură de aer proaspăt.
N-o să mor așa, își spuse. Nu fără luptă! Folosindu-și membrele drept arme, începu să lovească, să apuce, să tragă, să înghiontească până ce ochii săi distinseră boarea rece și cenușie a zilei. Ca un tigru închis în cușcă ce-și scoate ghearele, Berg își croi drum prin masa de trupuri, scormonind cu unghiile prin piele și haine. Ieșit la lumină, trase cu nesaț aer în plămâni, dar imediat simți o durere ascuțită care-i sfâșia pieptul. Nasul și buzele îi sângerau. Trecându-și limba peste dinți, mulțumi lui Dumnezeu că-și putea simți incisivii bine înfipți la locul lor. În depărtare se auzi sunetul binevenit al sirenelor poliției.
Cu coada ochiului, observă ceea ce spera el că era o mașină a poliției. Era amețit, abia se ținea pe picioare. Deodată simți un braț care-l apucă de haină.
Se răsuci și îl trecură fiori reci pe șira spinării.
