— Ah, ar trebui s-o faceți, Herr Kommissar. Teoriile lui sunt legate de subconștient, de reacțiile cele mai intime ale minții. Sunt sigur că profesorul Freud ar avea multe de spus despre inamicul nostru.

— Ca de exemplu? întrebă Berg.

— Este un bărbat care simte plăcere sexuală violând femeile, ja?

— Cred că e evident, aprobă Volker.

— Și mai important, Herr Kommissar, simte o mai mare satisfacție sexuală ucigându-le. E plin de Lustmord.

Expresia lui Volker era sceptică.

VP - 172

— De ce să nu fie vorba despre un om care ucide principalul martor împotriva lui? Dacă femeia e moartă, nu-l mai poate acuza de viol. Mai mult, Marlena Druer nu a fost atacată. Și apoi, nu știm sigur dacă Anna Gross a fost violată. Ar fi putut face sex de bunăvoie. Nu, nu cred că aveți deloc dreptate.

— Herr Kommissar, niciuna din ele nu a fost strangulată de bunăvoie. Iar Regina Gottlieb s-a luptat cu cel care a atacat-o. Și chiar dacă nu e vorba de viol, acest fapt îmi întărește convingerea. Sexul nu i-a oferit o satisfacție suficientă. Nelegiuitul a trebuit să ucidă. Mai mult, a colecționat obiecte aparținând victimelor – un ciorap de mătase, un pantof, o cizmă. E cu siguranță cineva care a trăit o traumă în faza anală a dezvoltării sale, după

cum o dovedește incapacitatea lui de a renunța. Este în mod evident rezultatul unei lipse a grijii materne. Dacă asociezi o mamă care-și respinge copilul cu un eveniment traumatizant, rezultatele sunt devastatoare.

Înainte ca Volker să obiecteze, Berg interveni.

— Ce fel de eveniment traumatizant?

— Primul lucru care îmi vine în minte este că a luptat în Marele Război.

— Cu toții am fost soldați, spuse Volker. Dacă ucizi în luptă nu devii automat ucigaș.

— Exact ceea ce spun, Herr Kommissar.

Kolb ridică degetul.

— Majoritatea facem deosebirea între a ucide în luptă și a ucide în general. O altă posibilitate ar fi ca omul să nu fi participat la Marele Război, fie pentru că era prea tânăr, fie pentru că era infirm, ceea ce l-a făcut să se simtă inferior ca bărbat. Dar nici aceste lucruri n-ar fi fost suficiente pentru a face din el un ucigaș. Combinația dintre infirmitate și o mamă denaturată l-a transformat în ucigaș. Ja, acest om o urăște pe mama lui pentru ceea ce i-a făcut.

Urmă o tăcere lungă. În cele din urmă, Volker spuse:

— Vorbiți serios, Herr Profesor?

— Vorbesc foarte serios. Se poate ca mama acestui om să fi fost foarte seducătoare. Sau poate că a fost rece și l-a respins. Oricare ar fi fost problema, avem, meine Herren, un exemplu clar, perfect, de destrudo. Nu ucide la întâmplare. Ucide femei tinere. De fiecare dată când acest monstru ucide o femeie, în mintea lui își ucide mama.

Berg înregistră cuvintele lui Kolb, dar le găsi dezgustătoare.

— De ce toate aceste substituiri, Herr Profesor? De ce nu-și ucide pur și simplu mama?

— Inspektor, tocmai ați pus punctul pe i. Nu-și ucide mama deoarece dorința de a o ucide este ascunsă adânc în subconștientul lui. Nici măcar nu-și dă seama de ea. Așa că ucide alte femei, vărsându-și ura asupra lor.

VP - 173

— Și nu se simte vinovat că ucide aceste femei?

Kolb ridică din umeri.

— Ba poate că da. Dar chiar dacă se simte vinovat, asta nu ajută la nimic.

Are obsesia crimei.

— Sincer, Herr Profesor, îl ironiză Volker, nu puteați să spuneți că omul le-a ucis pe aceste femei ca să le violeze… sau… ca să le jefuiască? Femeile pe care le-a ucis erau bogate.

— Regina Gottlieb nu era bogată.

— Dar părea bogată, spuse Volker. Probabil a crezut că avea bijuterii scumpe.

— Nu avea nicio bijuterie, spuse Kolb. Era o femeie de la țară.

— Dar el n-a avut cum să-și dea seama dintr-o singură privire, replică

Berg.

— Domnilor, acesta e un om care a ucis de trei ori. Nu se va opri aici deoarece se simte constrâns să ucidă. Ironia este că această constrângere nu va fi niciodată satisfăcută deoarece nu poate s-o ucidă pe femeia pe care dorește de fapt s-o ucidă.

Kolb își duse gândurile mai departe.

— Observați faptul că ia obiecte de la locul crimei. În timp ce ține în mână

obiectul pe care l-a furat, monstrul încearcă să retrăiască satisfacția ultimei cuceriri. Dar după o perioadă, obiectul nu-i mai evocă plăcerea pe care o simte când ucide. Așa că ucide din nou. Nu se va opri la trei, Kommissar, pot să vă asigur de asta.

— La două, spuse Volker. Anna Gross a fost ucisă de soțul ei.

— Herr Kommissar, cu tot respectul, spuse Berg, ar fi bine ca în intimitatea acestei încăperi să lăsăm deoparte prostia asta. Anna Gross a fost strangulată, domnule. Și în toate cei trei cazuri, un pantof sau un singur ciorap au dispărut. Deci, dacă Anton Gross nu s-a întors din mormânt să-i fure Reginei Gottlieb pantoful, trebuie să presupunem că toate cele trei cazuri au legătură unul cu altul.

— Două femei, trei femei…

Kolb își învârtea bastonul în palme.

— Ar mai putea fi alte zece despre care nu am aflat. Cauza tuturor acestor morți este faptul că bărbatul acesta își urăște mama.

— Toți bărbații își urăsc mama, Herr Profesor, spuse Volker. Ne așteptăm ca ea să fie fecioara perfectă, dar s-a culcat cu tata, ceea ce o transformă în ultima târfă. Dar bărbații civilizați nu umblă aiurea ucigându-și mamele, nici măcar soldații cu mâinile mânjite de sânge – așa cum suntem majoritatea.

— Oamenii au modalități diferite de a percepe experiența războiului, spuse Kolb, mai ales dacă au predilecție pentru un anumit mod de VP - 174

exprimare, dacă doriți. Artiști precum Otto Dix redau în pictură experiențele lor din timpul războiului, scriitorii scriu despre ele, compozitorii creează

simfonii discordante… iar indivizii bolnavi, cu copilării nefericite, cei cu înclinații spre latura întunecată a vieții, ei redau aceste experiențe făcând ceea ce simt că trebuie să facă… adică omorând.

Volker spuse:

— Nu-mi vine să cred că faceți comparație între omor și o compoziție sau o pictură.

Berg își aminti de Anna Gross și de Marlena Druer, cât de ciudat era că