— Poate mai mult… Britta își întoarse capul.
Se auziră pași. Berg își ciuli urechile în direcția de unde veneau.
Volker.
— Pacientul nostru s-a trezit.
Să te ia naiba, gândi Berg. Dar se pare că rostise cuvintele cu voce tare – și destul de clar. Volker se zbârli.
— Britta dragă, poți duce copiii afară să ia puțin aer?
Britta nu se mișcă. Deoarece Volker repetă rugămintea, ea îi răspunse că
l-a auzit de prima dată. Își privi mâna cu degetele înlănțuite de ale soțului ei.
— Nu poate să mai aștepte, Herr Kommissar?
— Trebuie să vorbesc cu soțul tău, Britta.
De data asta nu-i mai spusese dragă. Volker era furios. La naiba cu el. De data asta, Berg reuși să-și țină vorbele pentru sine.
VP - 141
Vrând, nevrând, Britta eliberă mâna soțului ei și apucă mâna moale, micuță a Monikăi.
— Mă întorc în cinci minute, Axel.
Imediat ce familia se îndepărtă, Volker i se adresă lui Berg:
— Presupun că înjurăturile se datorează stării tale de delir. Cum te simți, Axel?
— Îmi revin, răspunse Berg moale. Ce s-a întâmplat cu… Anton Gross?
Müller tuși. Volker se juca cu nodul de la cravată.
— A murit… încercând să fugă din arest.
Berg se ridică, cu ochii fulgerând de mânie.
— Asta-i o minciună!
Volker nu băgă în seamă izbucnirea lui.
— A încercat să fugă de justiție, iar pe tine te-a bătut în timp ce încercai să-l împiedici. Un adevărat erou, asta ești, Axel, să-ți riști viața pentru onoarea profesiei tale. Meriți o recompensă. Am vorbit cu primarul cu privire la asta…
— Asta-i chiar murdar! îl întrerupse Berg.
— Nu te agita, Axel.
Volker zâmbi.
— Și nu-ți irosi puterile vorbind. Nimeni nu înțelege nimic din ce spui.
— Nepotul dumneavoastră a fost cel care…
Dintr-odată Berg simți ceva ca o bombă de durere explodându-i în creștet. Timp de câteva minute se află din nou în tranșee. Nu putu termina propoziția.
— Ai spus ceva de Lothar?
Volker dădu din cap și plescăi din limbă.
— Un derbedeu. Nu trebuie să te neliniștești din cauza lui, Axel. O să
avem grijă de el. Trebuie să-ți aduni toate forțele ca să te vindeci. Încerc să
mai trec o dată în seara asta… după miting.
Volker își scoase ceasul din buzunar.
— Nouă fără un sfert.
Îi închise capacul.
— Domnilor, veniți și voi? N-ar da bine în ochii bunilor noștri cetățeni ca poliția să întârzie la datorie.
— Cinci minute, Kommissar, spuse Müller.
— Dar nu mai mult, Georg. Știi cum reacționez la întârzieri.
