părul le era pieptănat ca pentru a le încadra chipul. Crima ca artă? Nu spuse nimic.

— Nu le compar, Kommissar, doar remarc că cei cu anumite înclinații redau ororile unei vieți amare sau ale războiului în mod specific. Dacă au avut impulsuri criminale din cauza mamei, probabil războiul le-a scos la iveală.

Berg interveni:

— Gândiți-vă numai cât sunt de asemănătoare lucrările despre război ale lui Otto Dix cu cele din seria despre viol și omor sexual intitulată Lustmord.

— Dacă mi-aș urî mama așa de mult, aș ucide-o pur și simplu. Freud și teoriile lui sunt simple aiureli. La ce să te aștepți de la un evreu austriac?

— Nu numai evreul vorbește despre subconștient, Herr Kommissar, remarcă Kolb. Carl Jung nu este evreu. De fapt, nici nu-i iubește pe evrei.

Însă teoriile lui dezbat motivațiile subconștiente ale destrudo.

Berg întrebă:

— Ce anume este acest destrudo la care vă referiți?

Kolb zâmbi.

— Freud a afirmat că fiecare individ are o forță vitală, conștientă sau nu, care îl motivează să acționeze într-o manieră predeterminată. El a numit această forță vitală libido. Dar apoi, după dezastrul provocat de Marele Război, Freud s-a trezit în fața unui paradox: cum să integreze în teoriile sale moartea și groaznicele distrugeri pe care le-a trăit. El a ajuns la concluzia că în opoziție cu forța vitală sau libidoul, fiecare găzduiește o forță

nefastă numită destrudo. Iar în unii indivizi, nu e nevoie de un război ca să

dezlănțuie această forță. Uitați-vă la naziști. Tot ce e legat de viața civilizată

pare să declanșeze destrudo în oamenii lui Hitler.

— Cum ne poate ajuta teoria asta să rezolvăm crimele? întrebă Berg.

— Bună întrebare, Herr Inspektor. Să analizăm ceea ce știm. Monstrul acesta a ucis, dar nu la întâmplare. Două din cele trei femei erau bogate.

Ultima, Frau Gottlieb, părea bogată datorită rochiei elegante. Deoarece VP - 175

diavolul își urăște mama și ucide femei bogate în locul mamei, putem deduce că mama e bogată.

— Deci credeți că e un om cu stare? întrebă Volker.

— Probabil. Sau poate dimpotrivă.

Kolb își scutură bastonul în aer.

— Ar putea proveni dintr-un mediu sărac. Poate că urăște toate femeile cu stare și de aceea le ucide.

— În care caz nu și-ar mai ucide mama, spuse Volker. Este săracă la fel ca el. Dacă și-ar urî mama, ar ucide femei sărace. Deci vă contraziceți.

— Deloc, Herr Kommissar Volker, și-ar ucide mama, urând în același timp femeile bogate. Oricare i-ar fi mediul, sărac sau bogat, bărbatul acesta se consideră un gentleman sau, cel puțin, pretinde că este. Bărbatul care o vizita pe Anna Gross, scrisoarea pretențioasă către Marlena Druer… totul ne duce cu gândul la un bărbat cu gusturi rafinate.

— Am știut asta de la bun început, spuse Volker. Bărbatul care o însoțea pe Anna Gross la teatru era fie un adevărat gentleman, fie un Hochstapler.

Știm că nu avem de-a face cu vreun derbedeu din Partidul Nazist.

— Partidul Nazist are și câțiva susținători bogați, spuse Berg. Unii din liderii lor sunt doctori, ofițeri… oameni cu bani.

Volker îl interpelă:

— Vrei să spui că vreunul din liderii Partidului Nazist este monstrul ucigaș?

Berg răspunse:

— Doar atrag atenția asupra unui fapt.

— Ceea ce ne duce spre un alt mobil potențial, spuse Kolb.

— Anna Gross flirtase cândva cu comunismul. Scrisoarea adresată

Marlenei Druer de către un bărbat numit Robert sugerează că cei doi erau implicați într-un fel de misiune politică. Așa că haideți să reluăm. Trebuie să

avem în vedere că ar putea fi un om care-și justifică violențele în termeni politici chiar dacă motivația subconștientă este ura față de mamă.

— Pare să fie Austriacul, spuse Berg.

Volker își aținti privirea asupra inspectorului lui șef.

— Un sfat înțelept, Axel. Ai grijă cum vorbești, mai ales la Secție, unde Partidul Nazist are mulți adepți.

Berg rămase imperturbabil.

— Spun doar că fanaticii au folosit adesea politica pentru justificarea crimei. Uitați-vă la Fememord. O fată proastă de la țară a avut îndrăzneala să

respecte legea și să raporteze un depozit ascuns de arme ilegale. Pentru efortul ei a fost ucisă.

VP - 176

— Axel, nu vom ști niciodată cu adevărat de ce a fost ucisă Amalie Sandmeyer. În plus, se pare că divagăm de la o discuție ridicolă la alta.

— Totuși, Herr Kommissar, nu puteți nega că există crime fără rost comise de fanatici, spuse Kolb. Uneori de gentilomi fanatici.

— Contele Anton Arco-Valley, spuse Berg.

— Exact, exclamă Kolb triumfător.

— N-avem niciun indiciu că Arco-Valley și-ar fi urât mama, spuse Volker categoric. Numai indicii că-l ura pe Kurt Eisner.

— Da, așa-i, spuse Kolb. Dar știm că era un antisemit înrăit, de aceea a ucis un evreu. Dacă tabuurile sociale nu-i opresc, oamenii ucid ceea ce urăsc.

Da, da, aș spune că suntem clar în căutarea unui bărbat cu convingeri politice fanatice care-și urăște mama.

— Aduce din ce în ce mai mult cu Hitler, îl tachina Berg pe Volker. Și înainte să-mi cereți să-mi țin gura, domnule, vă rog să analizați faptele.