— A fost necesar, zici! Ai omis că Wendell era căsătorit și avea două fete.

De când am aflat, nu pot să nu mă gândesc la ele ca la propria mea familie.

— Dacă ți-aș fi spus că avea nevastă și copii, n-ai fi făcut-o niciodată, spuse Lynch cu răceală.

Ted își băgă mâna în buzunarul de la geacă. Scoase pistolul marca Browning.

— Și tu, Lynch, ai nevastă și fete? Ai grijă ce răspunzi, fiindcă e posibil să-ți zbor creierii pe loc.

— Te rog, Ted, lasă jos pistolu-ăla, și lasă-mă să-ți explic.

— Mi-ai explicat deja totul, nenorocitule! Ted scutură din cap. Totul e atât de confuz!

— La ce te referi?

Ted lăsă arma jos. O puse din nou la loc. Apropie un scaun care se afla exact lângă fișete și se așeză cu dificultate.

— Spune-mi ce-ai de spus, Lynch. Lasă-te de prostii, te rog!

Bărbatul încuviință.

— Ți-am zis numele meu real, Ted. Știam că mai devreme sau mai târziu vei veni după mine. A sosit momentul să fiu sincer cu tine. Lynch se așeză

mai bine în scaun și pronunță o frază ucigătoare: Wendell nu dorea să se sinucidă.

În momentul în care Lynch formulă fraza aceea, ceva se mișcă în fișet, mai exact pe raftul de jos. Ted se răsuci din instinct în direcția aceea. Zgomotul nu se repetă. Lynch nu părea să fi auzit nimic.

— Wendell și cu mine ne-am cunoscut la universitate, spuse Lynch, am devenit buni prieteni. În anii aceia s-a născut organizația, iar Wendell s-a implicat rapid; a ajuns să fie o piesă fundamentală. Dar pe Wendell nu-l interesa să devină un justițiar, Ted. Wendell este un criminal nenorocit. A omorât oameni ani de-a rândul.

Ted se încruntă. Lynch vorbea în continuare.

— Eu am aflat cu ceva timp în urmă despre activitatea paralelă a lui Wendell, aproape din întâmplare. Presupun că întrucâtva mereu bănuisem ceva, dar n-am vrut să văd realitatea.

— De ce nu l-ai denunțat?

— Ai văzut cum trăia? Are multă putere, are multe relații și buni sfetnici.

A mai fost la ananghie înainte și a ieșit curat. Asta ca să nu zic că nu aveam cum s-o dovedesc.

— Nu doar despre soție și fete nu mi-ai vorbit. Dar nici despre camerele de supraveghere.

VP - 56

— Îmi pare rău.

— Îți pare rău… repetă Ted resemnat. Ție ți-e clar că te afli în fața unui om care nu mai are nimic de pierdut?

— O să înțelegi, o să vezi.

— Și Blaine? Informația despre el era un rahat. Toată lumea știa că tipul era vinovat. Dacă obiectivul tău era Wendell, de ce m-ai trimis să-l omor pe Blaine?

Încă un zgomot în fișet. De data aceasta, mai puternic decât cel de dinainte. Ca și cum un pumn ar fi lovit în tablă din interior. Ted tresări.

— Ce-a fost asta?

— Ce-a fost ce?

Inima lui Ted zvâcni mai să-i iasă din piept.

— Pot să-ți arăt ceva? spuse Lynch. Îl am chiar aici, în sertarul de la birou.

Ted îl aținti din nou pe Lynch cu Browningul.

— Deschide-l încetișor.

— Firește.

Lynch deschise al doilea sertar.

— Este dosarul ăsta, spuse.

— Ia-l!

Ted se întoarse pe scaun. Dosarul era asemănător celor pe care i le dăduse Lynch la el acasă. Tocmai voia să-l deschidă, când Lynch îi ceru să n-o facă.

— Înainte de a-l deschide, lasă-mă să-ți explic ceva. Așa cum ți-am zis acum câteva clipe, am aflat cu puțin timp în urmă de activitatea lui Wendell, de crimele lui. A fost timp de mulți ani prietenul meu, dar răul pe care îl provoca era prea mare.

Făcu o pauză.

— Deschide dosarul! spuse apoi.

Ted puse pistolul deoparte.

— Spune-mi ce conține! zise.

Nu îndrăznea să-l atingă.

— Holly te-a înșelat, spuse Lynch fără niciun preambul, în dosarul acesta se găsesc dovezi irefutabile. Fotografii, înregistrări ale convorbirilor, facturi de la hoteluri.

Ted făcu o mutră indiferentă. Lucrul acela nu era adevărat. Întinse mâna ca să deschidă dosarul, dar în ultimul moment se opri. Ceva pe figura lui se schimbă.

— Holly ți-a cerut divorțul, continuă Lynch. Lucrurile între voi nu mai mergeau de ceva timp.

— Asta e o mare tâmpenie.

VP - 57

— Gândește-te doar o clipă…