Se aplecă o clipă și puse potcoava lângă fotografie; mai târziu urma să

hotărască dacă o lăsa acolo sau o lua cu el. Acum, important era să vorbească

cu Holly. Cu ea acordul fusese să nu-și vorbească până vineri când avea să se întoarcă și să semneze artele de divorț. Cum de uitase un asemenea amănunt? El îi spusese că va avea nevoie de câteva zile pentru ca avocații să

pregătească tot ce trebuia și că ea se va duce să-i viziteze pe părinții ei împreună cu fetele, lucruri pe care Ted le anticipase. Avuseseră o ultimă

discuție amicală în salon și se despărțiseră în armonie ca și cum, pentru o secundă efemeră, vechii Holly și Ted ar fi renăscut din cenușă. Dar era doar o iluzie care dură cât o îmbrățișare rapidă și un zâmbet protocolar.

Evenimentele ultimelor luni distruseseră totul; nu rămăsese nimic de reconstruit. Ted își asuma partea lui de vină… de fapt, aproape pe toată. Se cufundase prea mult în munca sa, mai târziu, avea să-i mărturisească Laurei Hill, fără să-și dea seama luase distanță pentru ca mai apoi să redevină acel Ted din adolescență, rebelul, cel pe care nimeni nu-l înțelegea, cel pe care reușise să-l sensibilizeze datorită a tot ceea ce simțea pentru familia lui.

Durerile de cap începuseră, veșnica sa proastă dispoziție; până și fetele ajunseseră să-l privească cu neîncredere. „Înspăimântat, Laura, nu există

nimic mai îngrozitor pe lume ca sentimentul că-ți înspăimânți copilul. E ca și cum altcineva ar fi preluat controlul”. Atunci l-a vizitat pe Carmichael, pentru că durerile de cap nu-l mai chinuiau doar o dată pe zi, ci de trei sau patru ori, și erau din ce în ce mai intense. Ted se gândea cu teamă la ce era mai rău: o tumoare malignă. Dar pe de o parte era o ușurare că putea să

arunce vina pe un pumn de celule moarte pentru comportamentul său de tot rahatul.

Vestea, departe de a-l neliniști, a făcut ca Ted să-și vadă destinul cât se poate de limpede. Laura îl ajuta, trebuia să recunoască asta. Îl ajuta să se desprindă de câteva adevăruri care îl însoțiseră prea mult timp. Relația cu fetele sale dar și cu Holly se îmbunătățise. Și tocmai atunci ea îi cerea divorțul. „De ceva timp doream să vorbesc cu tine în mod civilizat”.

Avuseseră o conversație respectuoasă. Ea mărturisi că așa voia, nu dorise ca el să afle de la avocat, că meritau ca măcar să se despartă cumsecade, așa cum începuseră. Ted era de acord.

Acum înțelegea mult mai bine motivele soției sale.

— Bună, Ted, spuse Holly de la celălalt capăt al firului.

— Bună…

VP - 62

Iubito.

Simți un junghi în piept. La picioarele lui se afla fotografia lui Holly, zâmbitoare, pe plajă, în costumul ei de baie roșu. Preferatul lui Ted.

— Ești bine? întrebă ea.

— Da. Iartă-mă că te sun pe mobil.

— Nu-ți face griji. A fost vreo problemă cu actele?

— Nu. Actele sunt aproape gata.

Tăcere.

— Holly, ești acasă la ai tăi?

Sau ești cu amantul tău?

— Nu am de ce să-ți dau vreo explicație.

— Fetele mele sunt cu tine, așa că eu cred că trebuie să-mi dai explicații.

Imediat ce fraza asta se desprinse de pe buzele lui, regretă.

— Iartă-mă.

— Ce vrei, Ted? Sunt ocupată.

Ted se simțea extrem de confuz. Dacă Holly chiar îl înșela, atunci ea se afla în pericol. Wendell putea fi un tip periculos.

Tu nu-l cunoști pe Wendell.

— Ai grijă de tine, Holly.

— Mereu am grijă de mine. Ce vrei să spui? E ceva ce trebuie să știu?

Ted își dădu seama că trebuia să inventeze ceva ca să justifice de ce anume o sunase.

— Acasă am primit niște apeluri ciudate și m-am îngrijorat.

— Apeluri ciudate? Ce fel de apeluri? Ai sunat la poliție?

— Nu cred că e necesar. Ți-au menționat numele, de-asta m-am îngrijorat.

— Numele meu?

În momentul acela, Holly chiar se simți afectată.

— Nu vreau să-ți faci griji, dar înțelegi că mă simțeam obligat să te sun, nu-i așa?

— Da, da, înțeleg.

— Doar să ai grijă de tine.

— O să am. Mulțumesc.

Ted nu putu să nu surâdă în fața acestei minime dovezi de recunoștință.

— La revedere, Holly.

— Pe vineri, Ted.

VP - 63

3.

— Azi am fost pe punctul de a mă sinucide, spuse Ted cât se poate de firesc.

Se afla în cabinetul de consultații al Laurei Hill, așezat în fotoliul obișnuit, uitându-se la păhărelul cu apă din centrul mesei joase. Își ridică privirea.