— Îți cer iertare pentru situația asta, Nina. Acum poți să te întorci. Ai încredere în mine. N-are importanță că-mi vezi chipul. Șeful tău mă
cunoaște.
Nina se întoarse ușor. Nu plângea, dar fusese pe punctul de a o face. Îl cântări pe Ted cu privirea, obținând certitudinea că arma nu se mai afla la vedere.
— Iartă-mă pentru felul în care m-am prezentat. A fost o prostie din partea mea.
Ea încuviință din cap. Teamă nu dispăruse de pe chipul său.
— Stai liniștită. Acesta este biroul tău?
— Da.
— Așază-te acolo! Eu mă voi așeza pe scaunul acesta și îl vom aștepta împreună pe Lynch. De acord?
Nina înconjură biroul, foarte încet. Se așeză.
— Pune-ți mâinile pe birou, te rog.
Ea făcu ce i se spuse.
— Lucrezi de mult cu Lynch?
— Nu. Am început acum câteva luni.
Ted încuviință.
— Văd asta. Birourile de alături sunt ocupate?
Nina nu știu ce să răspundă.
— Spune-mi adevărul.
— Celelalte două de pe etaj sunt ocupate.
— Mai bine așa.
— Mi-ați dat cuvântul de onoare mai devreme…
— N-am să-ți fac niciun rău. Ar fi trebuit să mă prezint în alt mod, acum îmi dau seama. Sosirea ta m-a luat prin surprindere. Nu știu de ce, dar nu mi-am imaginat că Lynch ar avea o secretară. A fost o prostie din partea mea.
Nina nu scoase niciun cuvânt.
VP - 53
— Puteți să mâncați o gogoașă dacă doriți, spuse Nina arătând cu bărbia spre cutia de carton.
Ted nu putu să nu zâmbească.
— Nu, mulțumesc. Atunci, Lynch obișnuiește să sosească pe la nouă?
Nina nu-și amintea să fi spus așa ceva, dar era posibil. Ultimele minute se înregistraseră în creierul ei asemenea unui vârtej de întâmplări și emoții.
— Da, răspunse sec.
Ted se aplecă până ce-și sprijini tot spatele de speteaza scaunului și-și băgă mâinile în buzunarele hainei de sport unde pusese arma. Pipăi patul pistolului și își puse aceeași întrebare de mai devreme: Ce Dumnezeu făcea?
14.
Lynch observă cutia de Dunkin Donuts de pe biroul Ninei, se apropie și săltă capacul cu un deget. Se uită în interior cu o oarecare indiferență. Se întreba dacă fata se dusese la baie, când auzi un zgomot în biroul său. Oare îi pregătise vreun mic spectacol acolo, înăuntru? Spera că nu, pentru că
altminteri ar fi trebuit să aibă o conversație nepotrivită despre care îi erau limitele. Deschise ușa și o găsi așezată la masa de scris, țeapănă ca o scândură și cu ochii larg deschiși. Nu era goală și nici într-o poziție provocatoare, iar paloarea chipului ei lăsa perfect limpede să se înțeleagă că
acela nu era un joc de seducție. Lynch văzu cum ochii Ninei se îndreptau spre colțul camerei, unde se afla un bărbat în picioare.
— Ce se întâmplă aici? întrebă Lynch.
Ted se uita la el fix. Nu putea să-și revină din uimire. Acela era tocmai Lynch, dar părea cu câțiva ani mai mare decât tânărul care îl vizitase la el acasă. Avea câteva riduri fine pe frunte și părul aproape cărunt. Nu-și pierduse farmecul, maturitatea fusese îngăduitoare cu el. Dar aerul juvenil dispăruse aproape cu totul. Ted își luă capul în mâini și închise ochii pentru câteva clipe. Când îi deschise, totul era la fel.
— Are un pistol, spuse Nina.
— Dar n-am de gând să-l scot, dacă putem vorbi ca niște oameni civilizați.
— Ți-a făcut vreun rău? întrebă Lynch adresându-i-se secretarei sale.
— Nu.
— Stai jos, ordonă Ted.
