Ted lăsă fraza neterminată. Strângea potcoava cu amândouă mâinile, fără

să fie complet conștient, trăgea de fiecare extremitate de parcă ar fi vrut să

îndrepte fierul.

— E vorba de Holly, nu-i așa?

Ted încuviință.

— Vrei puțină apă, Ted?

— Nu, mulțumesc.

— Ai vorbit azi cu Holly?

— Da, în cele din urmă a fost o discuție destul de prietenoasă. Nu i-am spus nimic.

— Cred c-ar fi mai bine să încheiem pentru azi.

Ted păru să nu bage în seamă cuvintele acelea.

VP - 68

— Ce înseamnă toate lucrurile astea, Laura? Aș putea să aflu și eu?

Chestia cu Holly, vreau să zic. Acum, că mă gândesc, au existat câteva indicii și poate că…

— Ajunge. Să încheiem aici azi.

— Bine.

— Vreau să ne vedem în fiecare zi, Ted.

— Perfect.

— Încearcă să te odihnești.

Ted se ridică în picioare. Laura îl imită.

— Ted?

El o privi.

— Nu ieși din casă, ai înțeles?

— Am înțeles, spuse Ted. Iar în clipa aceea își aminti ceva. Un amănunt din acea altă realitate nebunească. Băiatul tău e cercetaș, nu-i așa?

— Da.

— În fantezia aceea avea o oarecare problemă cu un permis pentru o excursie. Cineva te înștiința la telefon, chiar în plină ședință de terapie.

Laura zâmbi. Arătă spre telefon, care firește nu sunase nici măcar o dată

de când Ted intrase în cabinet.

— Din fericire, nu s-a întâmplat nimic, spuse Laura. Ted se îndreptă spre ieșire. Continua să strângă în mână potcoava.

— Carmichael avea dreptate că terapia o să mă ajute, spuse mai mult pentru sine decât pentru terapeuta lui.

4.

Ted se uita exact în locul în care găsise potcoava. Se afla chiar pe drumul de pământ care ducea spre casa lui Wendell. Construcția se vedea de la distanță prin frunzișul pădurii, iar Ted ridică privirea atent, ca să vadă mai bine. Mai fusese acolo și înainte, era sigur de asta. Știa că dacă urma să se apropie și mai mult, dacă intra și străbătea vila, atunci amintirile lui aveau să se amestece cu realitatea și nu va mai putea face distincția între cele două.

Îi promisese Laurei că va sta acasă, dar nevoia de a afla fusese mai intensă. Închise ochii și respiră profund de mai multe ori, amintindu-și toate detaliile; docul proprietate privată, sala imensă cu vedere panoramică spre lac, zona cu jocuri din spate. Și totuși se presupunea că era pentru prima dată când pășea în casa aceea.

VP - 69

Firește că ai mai fost aici! L-ai omorât pe Wendell. Când ai aflat că era amantul lui Holly, ți-ai pierdut mințile și l-ai omorât. Așa de simplu! Apoi ai devenit membru al clubului lunaticilor ca să nu te confrunți cu adevărul.

Dacă așa stăteau lucrurile, era pe cale de a-și confirma. De casa lui Wendell îl despărțeau cam o sută cincizeci de metri. În mod intenționat lăsase Browningul acasă; în mâna dreaptă ținea strâns potcoava care putea să-i servească foarte bine ca armă de apărare, dar care în acel moment îi folosea mai ales ca sursă de curaj.

Lamborghiniul se afla în același loc, ca de fiecare dată, și asta îl făcu să

creadă că avea să-l găsească pe Wendell în mijlocul lacului, pescuind liniștit.

N-a fost așa. Ted se opri pe mal și scrută cu privirea nemărginirea de apă

așteptând să descopere salvamarul portocaliu. Nici urmă de Wendell. Poate că ieșise cu barca pe partea cealaltă a lacului, se gândi el. Ridică privirea și văzu una din nenumăratele camere de supraveghere. Salută cu un surâs.

Ușa de la intrare era încuiată; altă schimbare față de ultima lui vizită. Ted se apropie de unul din geamurile fixe. Erau geamuri fumurii, fapt care-l obligă să-și ducă mâinile la ochi de parcă erau ochelari de cal, ca să poată

vedea ceva. Nu-l interesa dacă Wendell îl vedea pe el, de fapt chiar asta își dorea. Rămase hipnotizat de covorul din sufragerie, acolo unde Wendell căzuse răpus de glonț și care, totuși, nu scotea în evidență nici cea mai mică

urmă cum că agonizase acolo sângerând. Era genul acela de amănunt care îl exaspera. Pentru că putea să accepte că vizitase casa de lângă lac și să nu-și mai amintească, dar de unde-i venea imaginea lui Wendell mort pe acel covor?

Înconjură casa în căutarea altei uși de acces. Ar fi putut să sune la sonerie sau să bată la ușă, dar prefera să cerceteze puțin înainte de a da piept cu Wendell. Dacă Lynch îi spusese adevărul, individul acela era un criminal periculos, iar dacă soțul amantei sale avea să-și facă apariția singur și dezarmat, nu știa care îi va fi reacția. Timp de câteva clipe i se făcu dor de Browningul său, chiar dacă decizia de a nu-l lua cu el fusese înțeleaptă. El nu era un criminal.

Wendell nu se afla nici dincolo de lac; barca lui aștepta priponită de chei.

Ted străbătu partea din spate și încercă ușa garajului imens cât să încapă

mai multe mașini. Nici acolo nu avu noroc. Se gândi că poate ar fi reușit să

spargă geamul cu potcoava, când scrută zona de joc, înspre mica ridicătură

de pământ din spatele proprietății. Acolo se găsea un frumos castel roz, ca acelea care se fac din lemn vopsit și care costă o groază de bani. Un drum cu pietriș alb tivit cu pietre ducea până acolo. Ted urcă povârnișul și rămase cu privirea ațintită asupra castelului. Măsura cam doi metri, avea patru turnuri la extremități, iar pereții erau pictați cu mai multe prințese Disney: Belle, VP - 70

Tiana, Ariel… Ted le știa pe fiecare în parte. Nu rezistă tentației de a se apropia, ca să spioneze printr-una dintre ferestre. Înăuntru se afla o masă de plastic mică și două scaune.