o scoată din buzunar. Dar apoi simți cu buricele degetelor o bucată de hârtie fotografică. Plin de îndoieli, smulse biletul mototolit, pe care era scrisul său: DESCHIDE UȘA. ASTA E ULTIMA TA SCĂPARE.
Se întoarse la ușa salonului și îi deschise invitatului său insistent. Lynch era tot acolo, zâmbind sub soarele amiezii.
2.
Ted stătea pe vine. Își ținea capul în mâini, legănându-se încet înainte și înapoi, cu ochii la fotografia lui Holly pe plajă, pe care o pusese pe jos la câțiva centimetri de picioarele lui. Încerca să înțeleagă.
E tumoarea…
Doctorul Carmichael îi spusese că durerile de cap ar putea reveni, ba chiar că Ted ar putea să aibă amețeli și halucinații. Oare nu asta-i comunicase?
Da, doctorul Carmichael îi spusese că ar putea să aibă halucinații. Dar una era să-și imagineze un spiriduș alergând prin grădină, un curcubeu în baie sau oricare alt rahat psihedelic și altceva era ce se întâmpla.
Făcu efortul de a se ridica în picioare, și în timpul acesta greutatea potcoavei îi aminti că cel puțin un lucru era diferit. O scoase din buzunar și o VP - 61
privi lung. Amintirea că o găsise pe drumul de pe proprietatea privată a lui Wendell era o experiență trăită; fiecare amănunt legat de casa de lângă lac era o experiență trăită. Și biletul se afla acolo, suficient de mototolit cât să
demonstreze că stătea de ceva timp în buzunarul său.
Se aplecă o clipă și puse potcoava lângă fotografie; mai târziu urma să
hotărască dacă o lăsa acolo sau o lua cu el. Acum, important era să vorbească
cu Holly. Cu ea acordul fusese să nu-și vorbească până vineri când avea să se întoarcă și să semneze artele de divorț. Cum de uitase un asemenea amănunt? El îi spusese că va avea nevoie de câteva zile pentru ca avocații să
pregătească tot ce trebuia și că ea se va duce să-i viziteze pe părinții ei împreună cu fetele, lucruri pe care Ted le anticipase. Avuseseră o ultimă
discuție amicală în salon și se despărțiseră în armonie ca și cum, pentru o secundă efemeră, vechii Holly și Ted ar fi renăscut din cenușă. Dar era doar o iluzie care dură cât o îmbrățișare rapidă și un zâmbet protocolar.
Evenimentele ultimelor luni distruseseră totul; nu rămăsese nimic de reconstruit. Ted își asuma partea lui de vină… de fapt, aproape pe toată. Se cufundase prea mult în munca sa, mai târziu, avea să-i mărturisească Laurei Hill, fără să-și dea seama luase distanță pentru ca mai apoi să redevină acel Ted din adolescență, rebelul, cel pe care nimeni nu-l înțelegea, cel pe care reușise să-l sensibilizeze datorită a tot ceea ce simțea pentru familia lui.
Durerile de cap începuseră, veșnica sa proastă dispoziție; până și fetele ajunseseră să-l privească cu neîncredere. „Înspăimântat, Laura, nu există
nimic mai îngrozitor pe lume ca sentimentul că-ți înspăimânți copilul. E ca și cum altcineva ar fi preluat controlul”. Atunci l-a vizitat pe Carmichael, pentru că durerile de cap nu-l mai chinuiau doar o dată pe zi, ci de trei sau patru ori, și erau din ce în ce mai intense. Ted se gândea cu teamă la ce era mai rău: o tumoare malignă. Dar pe de o parte era o ușurare că putea să
arunce vina pe un pumn de celule moarte pentru comportamentul său de tot rahatul.
Vestea, departe de a-l neliniști, a făcut ca Ted să-și vadă destinul cât se poate de limpede. Laura îl ajuta, trebuia să recunoască asta. Îl ajuta să se desprindă de câteva adevăruri care îl însoțiseră prea mult timp. Relația cu fetele sale dar și cu Holly se îmbunătățise. Și tocmai atunci ea îi cerea divorțul. „De ceva timp doream să vorbesc cu tine în mod civilizat”.
Avuseseră o conversație respectuoasă. Ea mărturisi că așa voia, nu dorise ca el să afle de la avocat, că meritau ca măcar să se despartă cumsecade, așa cum începuseră. Ted era de acord.
Acum înțelegea mult mai bine motivele soției sale.
— Bună, Ted, spuse Holly de la celălalt capăt al firului.
— Bună…
VP - 62
Iubito.
Simți un junghi în piept. La picioarele lui se afla fotografia lui Holly, zâmbitoare, pe plajă, în costumul ei de baie roșu. Preferatul lui Ted.
— Ești bine? întrebă ea.
— Da. Iartă-mă că te sun pe mobil.
— Nu-ți face griji. A fost vreo problemă cu actele?
— Nu. Actele sunt aproape gata.
Tăcere.
— Holly, ești acasă la ai tăi?
Sau ești cu amantul tău?
— Nu am de ce să-ți dau vreo explicație.
— Fetele mele sunt cu tine, așa că eu cred că trebuie să-mi dai explicații.
Imediat ce fraza asta se desprinse de pe buzele lui, regretă.
— Iartă-mă.
— Ce vrei, Ted? Sunt ocupată.
Ted se simțea extrem de confuz. Dacă Holly chiar îl înșela, atunci ea se afla în pericol. Wendell putea fi un tip periculos.
