Înăuntru se aflau tot felul de cutii perfect ordonate. Wendell alese una și-i săltă capacul. Apucă un dosar și i-l întinse lui Ted.

— Ce e asta?

— Haide, insistă Wendell scuturând dosarul. Un individ dă târcoale casei mele; nu avem prea mult timp.

Ted luă dosarul. Era exact la fel ca acelea pe care i le dăduse Lynch. Îl deschise, și primul lucru pe care-l văzu a fost fotografia făcută la restaurant.

Wendell nu-l mințise. În fotografie se vedea clar că Lynch era bărbatul care o însoțea pe Holly, cel care-i întindea lingura ca să guste ceva. Trecu la următoarea fotografie. Amândoi mergeau pe o stradă plină de lume…

Ținându-se de mână! În a treia…

Wendell îi smulse dosarul din mâini.

VP - 75

— E suficient cât ai văzut!

Ted rămase cu mâinile întinse, ținând un dosar imaginar, fără să poată să

reacționeze.

— Ești convins? Nu există nicio organizație; este totul mult mai simplu.

Lynch te păcălește și voia să te elimine făcându-te vinovat de asasinarea MEA. O să ne ocupăm noi de Lynch. Dar nu acum.

Ted nu zise nimic. Wendell îl zgâlțâi ca să-l aducă iar la realitate.

— Ascultă-mă. Mergi pe drumul ăsta și o să ajungi la șosea. E ceva mai lung, dar nu vreau să te vadă individul ăla. Știi cum îl cheamă?

— Roger, șopti Ted. Cred că e Roger.

— Bine. Eu am să mă ocup de prietenul nostru Roger.

Wendell scoase pistolul.

Ted căscă ochii mari.

— Ce-o să-i faci?

— Se află pe proprietatea mea. Wendell schiță un surâs. Nu-ți face probleme, doar o să-l sperii. Te sun mai târziu.

Ted se îndreptă către copaci. Privi doar o dată peste umăr ca să vadă cum se îndepărta Wendell. Își dădu seama că Wendell îi spusese că avea să-l sune, dar el nu-i dăduse numărul de telefon, și gândul îl făcu să izbucnească

în râs. Ceva îi spunea că lucrul acela nu reprezenta niciun impediment.

6.

În sala unde înainte se aflase ușa-fereastră, exista acum un zid din lemn.

Și chiar dacă Ted, din interior, putea să vadă doar o ferestruică, știa că, din partea exterioară, zidul acela era roz și avea desenate prințesele Disney.

Înaintă aproape pe pipăite. Era noapte și pătratul de lumină îl ghida; iar singurul lucru pe care îl auzea era succesiunea hipnotizantă de valuri năvălind în grădină. Ajunse la fereastră și fu obligat să se aplece ca să

privească, așa cum făcuse înainte acasă la Wendell.

Oceanul lingea povârnișul grădinii cu limba lui înspumată. Onduleurile albe care străbăteau vasta întindere de apă străluceau în lumina albăstrie a lunii. Ted își scoase mâna pe ferestruică și o scutură insistent, până ce senzorul de mișcare se activă și singurul felinar începu să lumineze pridvorul. Nu mai avea niciun semn de la oposum și nici de la Holly. Lângă

grătar totuși, se afla în continuare cutia din lemn cu piesele de șah.

Ted se întinse cât putu de mult, degetele lui atinseră cutia de lemn, dar când încercă s-o prindă reuși exact contrariul, adică, s-o îndepărteze câțiva VP - 76

centimetri. Stătea în genunchi, se așeză mai bine, își înfipse umărul în deschizătură până ce rama de lemn se înfipse între gât și coaste și încercă

din nou, de data aceasta orbește, căci fața îi era strivită de zid, și singurul lucru pe care îl vedea era bezna sălii. Degetele sale pipăiră un colț al capacului, îl zgârie, și astfel reuși s-o tragă puțin înspre el. Nu se gândise să

analizeze și de ce era atât de interesat de cutia de șah, dar i se părea absolut necesar s-o deschidă. Cutia trebuia să se afle mai aproape, totuși buricele degetelor sale păreau că o prind de fiecare dată din aceeași parte. Iluzia absurdă că acea cutie se îndepărta, că plutea pe oceanul infinit, începu să

prindă formă în mintea lui. Și de fiecare dată când o atingea, își imagina brațul asemenea unui membru elastic și extrem de lung care pornea de pe fereastra castelului și se întindea până la cutie. Nu conta cât de mult s-ar fi străduit, cât și-ar fi întins brațul: cutia se îndepărta de fiecare dată, astfel încât el abia să o poată atinge.

O lovi puternic cu mâna, de câteva ori, dând din brațe asemenea unui înotător disperat, degetele transformate în gheare se înfigeau o dată și încă

o dată în colțul de lemn fără să o poată apuca. Se simțea neputincios, fereastra continua să-i strângă ca într-o menghină trupul ce începuse să-l doară, în timp ce obrazul îi amorțise.

Descurajat și trist, lăsă brațul să-i cadă, iar acesta reveni imediat la lungimea inițială. Rămase câteva clipe atârnat pe fereastră, cu brațul într-o parte și corpul în cealaltă, încercând să-și tragă sufletul. Se aplecă din nou peste geam, iar cutia de șah se afla tot lângă grătar, exact în același loc ca și mai înainte, având capacul intact.

Un zgomot îl făcu pe Ted să-și ridice privirea. Din mare creștea o protuberanță întunecată, o carapace peste care șiroia apa, părând a fi capota unei mașini pe care Ted o recunoscu imediat: era Mustangul roșu pe care tatăl său îl avusese în copilăria lui. Partea din spate a automobilului se ridica ușor deasupra apei, o caroserie hodorogită acoperită de alge, dar, fie și așa, ușor de recunoscut. Încremeni, când încă era pe jumătate scufundată. Atunci portbagajul se deschise ca prin farmec, iar Ted se simți cuprins de groază.

Nu voia să vadă ce se afla înăuntru.

Roger sosi pe jos dintr-o latură a casei. Imediat ce se află lângă

portbagajul Mustangului, întinse brațul ca și cum ar fi invitat pe cineva să

danseze, o mână țâșni din interiorul acestuia apucând-o pe a sa. Holly ieși din portbagaj cu o oarecare greutate. Lucru normal, n-avea un picior. Purta costumul de baie roșu, preferatul lui Ted, același din fotografia de pe frigider, doar că roșul se mai decolorase. Pielea ei era albă și înspumată, fața descărnată nu mai părea că aparținuse unei ființe umane. Era foarte posibil VP - 77

ca, nici dacă ar fi avut piciorul care îi lipsea, să nu fi putut să se deplaseze normal. Roger o ajuta.

Ajunseră în pridvor și urcară scările cu o oarecare dificultate. Chiar în momentul acela, Holly păru conștientă de zidul roz pe care îl avea în față. Pe chipul ei apăru un ușor surâs ce se accentua pe măsură ce descoperea rând pe rând fiecare prințesă în parte. Dar bucuria ei se risipi când se izbi de geam, când dădu nas în nas cu Ted. Îl aținti cu o privire acuzatoare, plină de reproșuri, care făcu ca el să simtă impulsul de a intra în pământ, chestiune care, firește, nu-i stătea în putere. Holly îl fixă îndelung, iar apoi se îndreptă

spre locul în care se afla grătarul, ajutată în fiece clipă de Roger, care nu părea deloc interesat de Ted, ci doar de rolul său de însoțitor.

Holly îi arătă lui Roger cutia de șah. El se aplecă și o luă cu amândouă

mâinile, cu mare grijă. I-o înmână ceremonios lui Holly, care o luă și o duse la piept ca și cum ar fi fost vorba de un nou-născut. O strânse cu putere, în timp ce-i arunca lui Ted o nouă privire de avertisment: cutia e a mea! Se întoarse și înaintă încet, sub atenta privire a lui Roger. Ted simți o împunsătură dureroasă văzând acel înveliș sfrijit care nu avea nicio legătură

cu trupul zvelt și fibros pe care îl știa el.

Holly și Roger se întoarseră în ocean, ea se vârî din nou în portbagajul Mustangului, care continua să se afle în același loc asemenea unui monstru de tinichea cu fălcile căscate. Înainte ca portbagajul să se închidă, Holly se întoarse pentru ultima dată ca să-l privească necruțător pe Ted.