Ted lăsă fraza neterminată. Strângea potcoava cu amândouă mâinile, fără
să fie complet conștient, trăgea de fiecare extremitate de parcă ar fi vrut să
îndrepte fierul.
— E vorba de Holly, nu-i așa?
Ted încuviință.
— Vrei puțină apă, Ted?
— Nu, mulțumesc.
— Ai vorbit azi cu Holly?
— Da, în cele din urmă a fost o discuție destul de prietenoasă. Nu i-am spus nimic.
— Cred c-ar fi mai bine să încheiem pentru azi.
Ted păru să nu bage în seamă cuvintele acelea.
VP - 68
— Ce înseamnă toate lucrurile astea, Laura? Aș putea să aflu și eu?
Chestia cu Holly, vreau să zic. Acum, că mă gândesc, au existat câteva indicii și poate că…
— Ajunge. Să încheiem aici azi.
— Bine.
— Vreau să ne vedem în fiecare zi, Ted.
— Perfect.
— Încearcă să te odihnești.
Ted se ridică în picioare. Laura îl imită.
— Ted?
El o privi.
— Nu ieși din casă, ai înțeles?
— Am înțeles, spuse Ted. Iar în clipa aceea își aminti ceva. Un amănunt din acea altă realitate nebunească. Băiatul tău e cercetaș, nu-i așa?
— Da.
— În fantezia aceea avea o oarecare problemă cu un permis pentru o excursie. Cineva te înștiința la telefon, chiar în plină ședință de terapie.
Laura zâmbi. Arătă spre telefon, care firește nu sunase nici măcar o dată
de când Ted intrase în cabinet.
— Din fericire, nu s-a întâmplat nimic, spuse Laura. Ted se îndreptă spre ieșire. Continua să strângă în mână potcoava.
— Carmichael avea dreptate că terapia o să mă ajute, spuse mai mult pentru sine decât pentru terapeuta lui.
4.
Ted se uita exact în locul în care găsise potcoava. Se afla chiar pe drumul de pământ care ducea spre casa lui Wendell. Construcția se vedea de la distanță prin frunzișul pădurii, iar Ted ridică privirea atent, ca să vadă mai bine. Mai fusese acolo și înainte, era sigur de asta. Știa că dacă urma să se apropie și mai mult, dacă intra și străbătea vila, atunci amintirile lui aveau să se amestece cu realitatea și nu va mai putea face distincția între cele două.
Îi promisese Laurei că va sta acasă, dar nevoia de a afla fusese mai intensă. Închise ochii și respiră profund de mai multe ori, amintindu-și toate detaliile; docul proprietate privată, sala imensă cu vedere panoramică spre lac, zona cu jocuri din spate. Și totuși se presupunea că era pentru prima dată când pășea în casa aceea.
VP - 69
Firește că ai mai fost aici! L-ai omorât pe Wendell. Când ai aflat că era amantul lui Holly, ți-ai pierdut mințile și l-ai omorât. Așa de simplu! Apoi ai devenit membru al clubului lunaticilor ca să nu te confrunți cu adevărul.
Dacă așa stăteau lucrurile, era pe cale de a-și confirma. De casa lui Wendell îl despărțeau cam o sută cincizeci de metri. În mod intenționat lăsase Browningul acasă; în mâna dreaptă ținea strâns potcoava care putea să-i servească foarte bine ca armă de apărare, dar care în acel moment îi folosea mai ales ca sursă de curaj.
Lamborghiniul se afla în același loc, ca de fiecare dată, și asta îl făcu să
creadă că avea să-l găsească pe Wendell în mijlocul lacului, pescuind liniștit.
N-a fost așa. Ted se opri pe mal și scrută cu privirea nemărginirea de apă
așteptând să descopere salvamarul portocaliu. Nici urmă de Wendell. Poate că ieșise cu barca pe partea cealaltă a lacului, se gândi el. Ridică privirea și văzu una din nenumăratele camere de supraveghere. Salută cu un surâs.
