— Am venit singur.
— Păi, în cazul ăsta te-a urmărit.
Din locul în care se afla, Ted nu putea vedea la ce se referea Wendell. Se aplecă încet și privi pe geam… Rămase încremenit. Un negru într-un halat alb mergea pe lângă o latură a casei. Era Roger, tipul acela ciudat de care Ted își amintea de la vizita lui acasă la Blaine. Îl întâlnise în salon, înainte de a pleca.
— Îl cunoști? Wendell continua să-l amenințe cu pistolul: Ce caută
individul ăsta la mine acasă?
— Nu sunt sigur că îl cunosc.
— Nu ești sigur?
Roger mergea fără nicio grijă, cu mâinile în buzunare. Când ajunse la colțul casei, o luă spre lac, îndepărtându-se de locul în care se aflau ei doi.
— Cred că pleacă.
— Unde s-o duce? Nu există nimic pe o rază de trei kilometri. Ce caută
individul ăsta aici?
VP - 74
5.
Apariția lui Roger umblând aiurea pe proprietatea lui Wendell a fost a doua conexiune directă între fantezie (lui Ted nu-i plăcea s-o numească
astfel, dar ce importanță avea) și prezent. Cealaltă conexiune fusese potcoava și biletul găsit pe birou.
Wendell aproape că-l îmbrânci afară din castel.
— Îl știi pe individul ăsta, da sau nu?
— Da, cred că-l știu de undeva.
Wendell oftă ridicând privirea spre cer, ca și cum acolo s-ar fi aflat răspunsul la comportamentul lui Ted. Îl înșfăcă de gulerul cămășii.
— Concentrează-te! Wendell își apropie fața de cea a lui Ted și îl privi încordat. Crezi că individul ăsta te-a urmărit sau te caută așa, la întâmplare?
— Cred că a doua chestie.
Wendell îi dădu drumul. Își frecă barba, aruncă o privire spre una din lateralele castelului și căzu pe gânduri cu ochii ațintiți asupra pietrișului alb din zona de joc.
— Vino cu mine!
Amândoi intrară în pădure.
— Unde mergem?
— Vreau să-ți arăt ceva ce am în mașină. Dar mai bine ar fi să nu ne vadă
individul ăla.
Pătrunseră în pădure suficient de mult cât să nu fie văzuți și înconjurară
casa până ce ajunseră pe drumul proprietate privată. În clipa aceea, Roger probabil că se afla în spatele casei, așa că nu putea să-i vadă. Se îndreptară
spre partea din spate a mașinii. Înainte ca ei să sosească, portbagajul se deschise automat.
Înăuntru se aflau tot felul de cutii perfect ordonate. Wendell alese una și-i săltă capacul. Apucă un dosar și i-l întinse lui Ted.
— Ce e asta?
— Haide, insistă Wendell scuturând dosarul. Un individ dă târcoale casei mele; nu avem prea mult timp.
Ted luă dosarul. Era exact la fel ca acelea pe care i le dăduse Lynch. Îl deschise, și primul lucru pe care-l văzu a fost fotografia făcută la restaurant.
Wendell nu-l mințise. În fotografie se vedea clar că Lynch era bărbatul care o însoțea pe Holly, cel care-i întindea lingura ca să guste ceva. Trecu la următoarea fotografie. Amândoi mergeau pe o stradă plină de lume…
Ținându-se de mână! În a treia…
Wendell îi smulse dosarul din mâini.
VP - 75
— E suficient cât ai văzut!
Ted rămase cu mâinile întinse, ținând un dosar imaginar, fără să poată să
