Ușa de la intrare era încuiată; altă schimbare față de ultima lui vizită. Ted se apropie de unul din geamurile fixe. Erau geamuri fumurii, fapt care-l obligă să-și ducă mâinile la ochi de parcă erau ochelari de cal, ca să poată
vedea ceva. Nu-l interesa dacă Wendell îl vedea pe el, de fapt chiar asta își dorea. Rămase hipnotizat de covorul din sufragerie, acolo unde Wendell căzuse răpus de glonț și care, totuși, nu scotea în evidență nici cea mai mică
urmă cum că agonizase acolo sângerând. Era genul acela de amănunt care îl exaspera. Pentru că putea să accepte că vizitase casa de lângă lac și să nu-și mai amintească, dar de unde-i venea imaginea lui Wendell mort pe acel covor?
Înconjură casa în căutarea altei uși de acces. Ar fi putut să sune la sonerie sau să bată la ușă, dar prefera să cerceteze puțin înainte de a da piept cu Wendell. Dacă Lynch îi spusese adevărul, individul acela era un criminal periculos, iar dacă soțul amantei sale avea să-și facă apariția singur și dezarmat, nu știa care îi va fi reacția. Timp de câteva clipe i se făcu dor de Browningul său, chiar dacă decizia de a nu-l lua cu el fusese înțeleaptă. El nu era un criminal.
Wendell nu se afla nici dincolo de lac; barca lui aștepta priponită de chei.
Ted străbătu partea din spate și încercă ușa garajului imens cât să încapă
mai multe mașini. Nici acolo nu avu noroc. Se gândi că poate ar fi reușit să
spargă geamul cu potcoava, când scrută zona de joc, înspre mica ridicătură
de pământ din spatele proprietății. Acolo se găsea un frumos castel roz, ca acelea care se fac din lemn vopsit și care costă o groază de bani. Un drum cu pietriș alb tivit cu pietre ducea până acolo. Ted urcă povârnișul și rămase cu privirea ațintită asupra castelului. Măsura cam doi metri, avea patru turnuri la extremități, iar pereții erau pictați cu mai multe prințese Disney: Belle, VP - 70
Tiana, Ariel… Ted le știa pe fiecare în parte. Nu rezistă tentației de a se apropia, ca să spioneze printr-una dintre ferestre. Înăuntru se afla o masă de plastic mică și două scaune.
— Cine ești? spuse cineva în spatele lui.
Ted continua să privească pe fereastra castelului, când auzi vocea aceea.
Era Wendell. Niciodată nu-i auzise glasul și totuși exista în tonul acela o familiaritate uimitoare, mult mai relevantă decât aspectul său fizic. Ted ridică mâinile în semn de pace și-și scoase capul încet de pe fereastră.
— Sunt Ted, spuse în timp ce se întorcea.
Nu era nevoie, firește, de nicio lămurire suplimentară, căci Wendell urma să-l recunoască imediat ce avea să-l vadă, dacă n-o și făcuse deja, iar acum doar se juca cu el.
— Ce cauți pe proprietatea mea? Ai venit singur?
Nedumerirea părea de-a dreptul naivă. Se simțea ceva în glasul său.
Oare de ce mi se pare atât de familiară?
— Da, am venit singur.
Din nou, nedumerire pe chipul lui Wendell. Din când în când, se uita de jur-împrejur.
— Te-a trimis Lynch?
Ted zâmbi. În cele din urmă, începeau să se înțeleagă.
— Uite, Ted, spuse Wendell, nu știu cine naiba ești. Dacă Lynch te-a trimis ca să mă omori, atunci e un idiot; tu nu i-ai face rău nici unei muște.
Un pistol apăru ca prin farmec în mâna dreaptă a lui Wendell. Ted fusese atent la chipul său, dar când își coborî privirea văzu arma.
— Holly e soția mea, spuse Ted parcă apărându-se, fiind primul lucru care i-a trecut prin minte.
Chipul lui Wendell se transformă imediat. Își masă bărbia cu mâna liberă.
— Interesant… spuse bărbatul. Intră!
Ted arătă înspre castel:
— Aici?
— Bineînțeles. Doar n-o să te invit în casă. Și asta e doar o formă de a fi în siguranță, spuse referindu-se la pistol, dacă ne înțelegem o să ieși de-aici pe picioarele tale. Nu vreau să le stric castelul fetelor mele.
Castelul avea o ușă dublă prin care o fetiță putea să intre fără să se aplece, dar Ted aproape că fusese obligat să se lase în genunchi. Podeaua era din cauciuc. Cu excepția mesei de plastic și a scaunelor corespunzătoare, se afla acolo o policioară cu un serviciu de ceai. Wendell intră și el imediat, și amândoi se așezară pe scăunașe, ca niște năvălitori uriași. Acolo înăuntru temperatura era cu câteva grade mai ridicată decât afară, și nu se simțea nicio urmă de aer. Wendell lăsă pistolul automat pe masă.
VP - 71
— E ridicol, zise Ted.
— Așa că Holly e nevastă-ta, spuse Wendell cu același ton fascinat ca și mai înainte. Iar Lynch te-a trimis să mă omori. Lasă-mă să ghicesc: ți-a zis că
soția ta și cu mine eram amanți. Nu-i așa?
— Mi-a mai zis câteva lucruri.
— Văd și eu.
Wendell rămase pe gânduri câteva secunde.
— Trebuie să-mi spui tot ce ți-a zis Lynch despre mine.
— Asta n-o să se întâmple.
