Lynch înconjură scaunul care se afla exact lângă cel pe care stătea Nina.
VP - 54
— Te-ai uitat la știrile de azi-dimineață? spuse Ted în timp ce se îndrepta spre ușa biroului și o încuia, în mod intenționat întorcându-se cu spatele la cei doi prizonieri ai săi.
— Pe cine întrebi? comentă ironic Lynch.
— De-acum înainte, toate întrebările îți vor fi adresate ție. Fata este o victimă colaterală.
— De ce nu o lași să plece și rezolvăm problema între noi?
— O să vedem.
Ted adoptă din nou aceeași postură ca și mai înainte, acum sprijinindu-se de ușa biroului său.
— Nu m-am uitat la știri, spuse Lynch.
— Wendell e mort.
Ted studie expresia ce se citea pe figura avocatului, dar nu observă nicio urmă de surpriză:
— A fost omorât.
— De ce nu vorbim despre chestiunea asta în mod civilizat? spuse Lynch în timp ce pupilele lui alunecau spre dreapta, unde se afla Nina.
— Nici să nu-ți treacă prin minte!
— Ea nu va spune nimic, spuse Lynch. Nu-i așa, Nina?
Fata pierduse șirul dialogului, dar aprobă din cap cu putere.
— N-am să spun nimic.
— Acum că știi că Ted și cu mine ne cunoaștem, insistă Lynch, nu e cazul să anunți poliția sau pe altcineva. Între timp, noi vom rezolva câteva probleme.
Ted rămase o secundă pe gânduri. Era adevărat că nu ar fi putut să
vorbească în mod deschis despre moartea lui Wendell cu fata aceea de față.
Nu putea să mărturisească o crimă în fața unei persoane necunoscute.
— Du-te acasă, spuse Ted deodată.
Nina se sculă ca împinsă de un arc. Înconjură biroul cu toată viteza și se opri în fața lui Ted, care totuși nu se dăduse la o parte din ușa biroului. Nina își ținea strâns poșeta și avea o privire imploratoare. Ted îl observa pe Lynch, care înțelese ce avea de gând.
— Nina, să nu spui un cuvânt nimănui despre chestia asta, spuse Lynch.
Ted și cu mine chiar avem de rezolvat niște probleme.
Ted se dădu la o parte. Nina trecu pragul ușii în cea mai mare viteză, și nici măcar nu se gândi să închidă ușa. Ted o făcu în locul ei.
— Acum chiar ai să-mi spui tot adevărul, Lynch. Mi-ai întins o capcană, jigodie nenorocită!
— Recunosc că am ascuns câteva informații, dar crede-mă că era un lucru necesar.
VP - 55
Ted făcu un pas în față. Își sprijini mâinile de birou și se apropie de fața lui Lynch.
— A fost necesar, zici! Ai omis că Wendell era căsătorit și avea două fete.
De când am aflat, nu pot să nu mă gândesc la ele ca la propria mea familie.
— Dacă ți-aș fi spus că avea nevastă și copii, n-ai fi făcut-o niciodată, spuse Lynch cu răceală.
Ted își băgă mâna în buzunarul de la geacă. Scoase pistolul marca Browning.
— Și tu, Lynch, ai nevastă și fete? Ai grijă ce răspunzi, fiindcă e posibil să-ți zbor creierii pe loc.
— Te rog, Ted, lasă jos pistolu-ăla, și lasă-mă să-ți explic.
— Mi-ai explicat deja totul, nenorocitule! Ted scutură din cap. Totul e atât de confuz!
— La ce te referi?
Ted lăsă arma jos. O puse din nou la loc. Apropie un scaun care se afla exact lângă fișete și se așeză cu dificultate.
— Spune-mi ce-ai de spus, Lynch. Lasă-te de prostii, te rog!
