în așteptarea următoarelor victime ale talentului său de băiețel curajos și ale accelerației centripete. Rolul de Stăpân al caruselului îi venea ca o mănușă.
Un băiețel și o fetiță, mai mici decât cei de dinainte, ocupară două locuri, de-o parte și de alta a lui Timothy, care le dădu instrucțiunile, pe care Ted, de la distanță, nu putu să le audă foarte clar. Celor doi copii le pieri zâmbetul pe măsură ce erau instruiți, asemenea ocupanților unui periculos montagne russe.
Din locul în care se afla, Ted putea să vadă și copacul cu anvelopa, ce îi atrăsese atenția încă din birou. Văzând și restul grădinii, bucata aceea de cauciuc vechi părea încă și mai nelalocul său. Nu o cunoștea prea bine pe stăpâna casei, dar din cele puține pe care le observase la ea, după cum se îngrijea să îi servească pe invitați, inclusiv pe el, părea o femeie atentă la aparențe. Iar acel cauciuc, vizibil din orice punct al oricărei ferestre a salonului, nu părea o bună carte de vizită pentru un cămin care transmitea perfecțiune. În momentul acela, cauciucul se balansa ușor. La câțiva metri de copac se găsea o bancă pe care stăteau două femei. Stăteau acolo, poate ca să
supravegheze jocul copiilor, deși păreau mult mai concentrate asupra discuției pe care o purtau. Ted le vedea din profil, căci femeile se răsuciseră
spre bancă, să se uite una la alta și să bârfească. O fetiță de nu mai mult de un an se învârtea prin jur; cădea și se ridica.
Ted se uita când la cauciucul mișcător, când la fetița ce purta o rochie albă
cu buline roșii, și înainta cu stângăcie sprijinindu-se de bancă sau lovind aerul cu mânuțele și pășind cu greutate până ce cădea din nou pe gazon.
Râdea singură, vorbea cu mama ei chiar dacă aceasta nu o asculta. Cauciucul părea că se mișcă mai mult decât înainte. Oare era posibil? Nimeni nu-l atinsese. Fetița se concentră asupra unei floricele minuscule, o privi o bună
bucată de vreme, îngenuncheată lângă ea, mișcându-și buzele, poate cerând permisiunea s-o smulgă, iar în cele din urmă, cu multă grijă, apucă tija subțire între degete. I-o duse mamei ei, care abia dacă îi oferi o secundă de atenție înainte de a accepta floricica. Ar fi putut să-i ofere și un cartuș cu dinamită aprinsă, că aceasta l-ar fi luat la fel de zâmbitoare. Mulțumesc!
Fetița nu se descurajă; părea mulțumită, își aranjă rochița și începu să
exploreze altceva. Cauciucul în mod evident se mișca mai mult ca înainte.
Doar o rafală de aer puternic ar fi fost în stare să-l miște astfel, deși Ted, din acea parte a ferestrei, știa că nicio rafală de aer nu putea să miște obiectul acela. Se concentră asupra anvelopei. Ceva atârna de ea; ceva ce nu se aflase acolo înainte. La început se gândi că era vorba despre un șarpe, dar imediat silueta oposumului se iți pe deasupra cauciucului. Coada îi atârna de partea cealaltă. Ochii-i erau fixați asupra lui Ted, care, fără să-i poată evita, făcu un pas înapoi. Tricia Pendergast, prost dispusă, îl văzu. Ted se prefăcea că era VP - 44
vorba despre mobilul său, îl scoase, se uită la el și îl băgă la loc. Își concentră
din nou atenția asupra cauciucului. Ochii săi se întâlniră din nou cu cei ai acelui animal împuțit.
Frânturi de vis îl copleșiră în timp ce oposumul mușca din anvelopă cu doi dinți ascuțiți, fără să-și ia ochii de la fereastră. De la Ted.
Fetița se apropia periculos de mult de animal, cu mânuțele întinse în față, pregătindu-se pentru o căzătură care nu se mai producea. Ted se ridică în picioare ca împins de un arc și, din doi pași, ajunse lângă fereastră. Se opri, conștient de faptul că în salon discuția lâncezea și că mai multe chipuri se întoarseră către el. Oposumul avea jumătate din corp în afara anvelopei, și se sprijinea de ea cu labele din față. Avea niște gheare îngrozitor de lungi.
Pentru o clipă, păru că fetița îl văzuse și se oprise – se afla cam la doi metri.
Făcu vreo doi pași împleticiți, fără să pară prea sigură pe ea. Haide, haide…
întoarce-te la mama ta. Dihăniile acelea erau teribil de periculoase: transmiteau boli și ajungeau să fie agresive; fetița o putea confunda cu o pisică sau cu alt animal inofensiv, și să vrea să se apropie ca să-l mângâie. În cele din urmă, după o clipă de ezitare, fetița își luă curaj și se năpusti asupra anvelopei. Doamne sfinte!
Ted lovi cu putere geamul cu palma.
— Ai grijă! țipă.
Cei din salon auziră reacția lui. Invitații amuțiră toți în același timp. Cei mai rapizi se îndreptară spre ferestre, doi său. trei se opriră în spatele lui Ted. Câțiva rămăseseră la locurile lor, în așteptare, uitându-se când la stânga, când la dreapta, fără să priceapă nimic. Norma se ivi în mare grabă
din bucătărie, întrebând ce anume se întâmplase. Afară, nici cele două femei care vorbeau stând pe bancă și nici copiii nu auziseră avertizarea. Cu atât mai puțin fetița, care străbătea ultimul metru de distanță cu pași nesiguri.
Ted se lupta cu fereastra, care pe lângă maneta centrală avea două zăvoare pe una din laturi.
— Ce s-a întâmplat? întrebă un bărbat de la cealaltă fereastră.
— Fetița! spuse Ted fără să se uite la el. E un oposum enorm pe cauciucul ăla!
Panica îi cuprinse și pe ceilalți. Femeile care continuau să stea jos se urniră și începură să o ia la fugă, iar câteva începură să țipe. Groaznic! Cum e cu putință!?
— Nu o văd! spuse o femeie.
De parcă afară ar fi și multe anvelope, doamnă.
Se adăugară și alte mâini, iar loviturile în geamuri atraseră în cele din urmă atenția celor două mame ce stăteau de vorbă, și care întoarseră în cele din urmă capetele spre casă, cu figuri îngrijorate. Spectacolul pe care îl VP - 45
văzură trebuie că era destul de neliniștitor, cu zeci de chipuri disperate încercând să atragă atenția.
Oare se întâmplase ceva înăuntru? Niciuna dintre cele două nu părea că
pricepe. Din fericire, și fetița se opri, încremenită de atâtea țipete; mânuța ei întinsă se afla cam la patruzeci-cincizeci de centimetri de anvelopa suspendată.
Ted reuși să deschidă fereastra.
— Fetița, țipă. E un opusum pe anvelopă!
Instinctul matern se activă imediat, iar una dintre femei sări de pe bancă
și o luă la fugă spre fetiță.
— Rose!
Un grup de bărbați care, cu câteva clipe în urmă, se aflau în salon ajunseră
în mare grabă. Primul ținea o mătură. Mama o prinse pe Rose de mijloc și o trase cu toată puterea, se răsuci și o luă la fugă îndepărtându-se de cauciuc ca și cum acesta ar fi fost pe punctul de a exploda.
