— N-am să-ți fac niciun rău. Ar fi trebuit să mă prezint în alt mod, acum îmi dau seama. Sosirea ta m-a luat prin surprindere. Nu știu de ce, dar nu mi-am imaginat că Lynch ar avea o secretară. A fost o prostie din partea mea.

Nina nu scoase niciun cuvânt.

VP - 53

— Puteți să mâncați o gogoașă dacă doriți, spuse Nina arătând cu bărbia spre cutia de carton.

Ted nu putu să nu zâmbească.

— Nu, mulțumesc. Atunci, Lynch obișnuiește să sosească pe la nouă?

Nina nu-și amintea să fi spus așa ceva, dar era posibil. Ultimele minute se înregistraseră în creierul ei asemenea unui vârtej de întâmplări și emoții.

— Da, răspunse sec.

Ted se aplecă până ce-și sprijini tot spatele de speteaza scaunului și-și băgă mâinile în buzunarele hainei de sport unde pusese arma. Pipăi patul pistolului și își puse aceeași întrebare de mai devreme: Ce Dumnezeu făcea?

14.

Lynch observă cutia de Dunkin Donuts de pe biroul Ninei, se apropie și săltă capacul cu un deget. Se uită în interior cu o oarecare indiferență. Se întreba dacă fata se dusese la baie, când auzi un zgomot în biroul său. Oare îi pregătise vreun mic spectacol acolo, înăuntru? Spera că nu, pentru că

altminteri ar fi trebuit să aibă o conversație nepotrivită despre care îi erau limitele. Deschise ușa și o găsi așezată la masa de scris, țeapănă ca o scândură și cu ochii larg deschiși. Nu era goală și nici într-o poziție provocatoare, iar paloarea chipului ei lăsa perfect limpede să se înțeleagă că

acela nu era un joc de seducție. Lynch văzu cum ochii Ninei se îndreptau spre colțul camerei, unde se afla un bărbat în picioare.

— Ce se întâmplă aici? întrebă Lynch.

Ted se uita la el fix. Nu putea să-și revină din uimire. Acela era tocmai Lynch, dar părea cu câțiva ani mai mare decât tânărul care îl vizitase la el acasă. Avea câteva riduri fine pe frunte și părul aproape cărunt. Nu-și pierduse farmecul, maturitatea fusese îngăduitoare cu el. Dar aerul juvenil dispăruse aproape cu totul. Ted își luă capul în mâini și închise ochii pentru câteva clipe. Când îi deschise, totul era la fel.

— Are un pistol, spuse Nina.

— Dar n-am de gând să-l scot, dacă putem vorbi ca niște oameni civilizați.

— Ți-a făcut vreun rău? întrebă Lynch adresându-i-se secretarei sale.

— Nu.

— Stai jos, ordonă Ted.

Lynch înconjură scaunul care se afla exact lângă cel pe care stătea Nina.

VP - 54

— Te-ai uitat la știrile de azi-dimineață? spuse Ted în timp ce se îndrepta spre ușa biroului și o încuia, în mod intenționat întorcându-se cu spatele la cei doi prizonieri ai săi.

— Pe cine întrebi? comentă ironic Lynch.

— De-acum înainte, toate întrebările îți vor fi adresate ție. Fata este o victimă colaterală.

— De ce nu o lași să plece și rezolvăm problema între noi?

— O să vedem.

Ted adoptă din nou aceeași postură ca și mai înainte, acum sprijinindu-se de ușa biroului său.

— Nu m-am uitat la știri, spuse Lynch.

— Wendell e mort.

Ted studie expresia ce se citea pe figura avocatului, dar nu observă nicio urmă de surpriză:

— A fost omorât.

— De ce nu vorbim despre chestiunea asta în mod civilizat? spuse Lynch în timp ce pupilele lui alunecau spre dreapta, unde se afla Nina.

— Nici să nu-ți treacă prin minte!

— Ea nu va spune nimic, spuse Lynch. Nu-i așa, Nina?

Fata pierduse șirul dialogului, dar aprobă din cap cu putere.

— N-am să spun nimic.

— Acum că știi că Ted și cu mine ne cunoaștem, insistă Lynch, nu e cazul să anunți poliția sau pe altcineva. Între timp, noi vom rezolva câteva probleme.

Ted rămase o secundă pe gânduri. Era adevărat că nu ar fi putut să

vorbească în mod deschis despre moartea lui Wendell cu fata aceea de față.

Nu putea să mărturisească o crimă în fața unei persoane necunoscute.

— Du-te acasă, spuse Ted deodată.

Nina se sculă ca împinsă de un arc. Înconjură biroul cu toată viteza și se opri în fața lui Ted, care totuși nu se dăduse la o parte din ușa biroului. Nina își ținea strâns poșeta și avea o privire imploratoare. Ted îl observa pe Lynch, care înțelese ce avea de gând.

— Nina, să nu spui un cuvânt nimănui despre chestia asta, spuse Lynch.

Ted și cu mine chiar avem de rezolvat niște probleme.

Ted se dădu la o parte. Nina trecu pragul ușii în cea mai mare viteză, și nici măcar nu se gândi să închidă ușa. Ted o făcu în locul ei.

— Acum chiar ai să-mi spui tot adevărul, Lynch. Mi-ai întins o capcană, jigodie nenorocită!

— Recunosc că am ascuns câteva informații, dar crede-mă că era un lucru necesar.

VP - 55

Ted făcu un pas în față. Își sprijini mâinile de birou și se apropie de fața lui Lynch.