— Tu nu afli niciodată nimic. Cum-necum a făcut ce-a vrut. Cred că e hispanic.
Pronunță cuvântul hispanic în mod disprețuitor. Când își aminti că în cercul acela se afla cineva pe care tocmai îl cunoscuse se înroși, dar nu cine știe ce. Ted voia să asculte în continuare, așa încât luă o mină potrivită
momentului, și încuviință resemnat, ca și cum el și toți cei din jurul acelei măsuțe nu ar fi fost urmașii unor emigranți în căutare de oportunități.
— Cum de-o fi reușit să-i păcălească? întrebă Teresa.
Ted simțea un nod în stomac. Lynch îi spusese că acele descoperiri fuseseră rezultatul unor cercetări făcute de organizația pentru care lucra.
Dacă îl mințise în sensul acela, de ce să n-o fi făcut și cu toate celelalte? Îi era teamă de ce se putea întâmpla.
— Ți-am spus: datorită temperaturii podelei, spuse Tricia de parcă ar fi divulgat vreun secret. La etajul de dedesubt e o spălătorie.
Lui Ted îi zvâcni sufletul.
— Nu înțeleg, spuse Teresa.
Bărbatul acelei femei negă din cap, și-și dădu ochii peste cap, ca și cum faptul că soția sa nu înțelegea nimic nu-l surprindea deloc.
— Iar tu nu mai face mutre, îi spuse Teresa fără să-l privească.
Lancelot ridică mâinile, semn că se preda.
— După temperatura cadavrului au determinat ora la care omul murise, interveni Bobby pe ton de profesor universitar.
— Tipul avea alibiul perfect, îl întrerupse Tricia. La ora la care experții stabiliseră că o omorâse pe biata fată, el se afla într-un bar și avea o grămadă de martori ca s-o dovedească. De-aia i-au dat drumul.
Ted urmărea discuția ca și cum ar fi avut loc într-o altă dimensiune. Cele mai grave temeri ale sale tocmai se confirmau. Până unde ajunsese păcăleala lui Lynch? Se întrebă în repetate rânduri, în timp ce Bobby Pendergast povestea restul știrii:
— Din spusele rudelor fetei, care au angajat un specialist care ar putea să
arunce o lumină asupra celor întâmplate, podeaua apartamentului era caldă
datorită unei conducte de ventilație ce venea de la spălătorie. Asta a făcut ca temperatura cadavrului să coboare mult mai lent decât în mod normal, ceea ce i-a făcut pe medicii legiști să stabilească o DOM greșită.
— Nu vorbi codat, Bobby!
— Iartă-mă, iubito. Este vorba despre determinarea orei morții.
— Careva dintre voi își amintește numele? interveni Ted.
Soții Pendergast se uitară unul la altul.
— Ramírez, spuse Tricia fără să ezite.
VP - 42
— Nu e Ramírez, asigură Bobby. Și nu e hispanic. Confunzi cu altă știre, iubito. Tipul se numește Blaine. Edward Blaine.
— Te înșeli.
— Cred că nu.
— E Ramírez, Bobby, am să-ți dovedesc când ajungem acasă. Nu mă
contrazice când știi că am dreptate.
Bobby își coborî privirea și încuviință din cap.
Edward Blaine.
De ce Lynch își atribuise o investigație care era de domeniul public? Poate că el și organizația își asumaseră sarcina de a anunța familia, dar era o posibilitate nesăbuită, iar Ted obosise să se tot mulțumească cu explicația cea mai puțin plauzibilă, ca să justifice cele întâmplate în ultimele douăzeci și patru de ore. Adevărul era mult mai simplu: Lynch nu-l păcălise.
Pe cine ai omorât?
Ted se așeză mai bine în scaun și privi pe fereastra care era la câțiva metri. De ce întârzia Arthur atâta?
10.
Ce se întâmpla afară era mai interesant decât conversația dintre familiile Pendergast și Firestar, care deviase într-o dezagreabilă bârfă ce-i avea drept țintă pe vecinii cei noi. Ted consideră că nu era politicos să se ridice în picioare și să se îndrepte spre fereastră, dar totuși se întoarse enervat ca să
se uite pe geam. Arthur avea o grădină mare și bine îngrijită, avea niște bare de gimnastică, un scrânciob și un carusel care în momentul acela era centrul atenției. Un băiețel care semăna extraordinar cu Norma îl dirija și îl făcea să
se învârtă cu toată viteza; două fetițe se țineau strâns de scaunele metalice, rugându-l printre râsete și țipete să se oprească, implorând să se oprească.
Ted putea să le audă vocile de copii atenuate de distanță. Alți copii mai mici își așteptau rândul lângă carusel, sărind și aplaudându-l pe micul conducător care, cu mâini agile și o concentrare metodică, făcea ca mașinăria să se învârtă cu viteza luminii. Una dintre fetițele care se afla la bord îl implora pe Timothy să se oprească, dar râsetele lor făceau să se înțeleagă limpede că își doreau orice alt lucru, mai puțin asta. Pe Timothy îl aștepta un viitor diferit de cel al tatălui său, care la vârsta aceea fusese sfios și fricos cu toată lumea.
Momentul caruselului se sfârși. Cele două fetițe coborâră amețite, spre bucuria lui Timothy, care continua să stea la cârmă, mascându-și amețeala și VP - 43
