— La faptul că m-a urmărit. L-am descoperit de două ori. Cred că a fost și la mine acasă.
Din nou, niciun răspuns.
— Doar ăsta și e motiv de reclamație, continuă Ted. Avocații mei o să fie încântați. Îmi cunosc drepturile, și știu în mod evident că acestea sunt violate de faptul că am fost adus în miez de noapte, și drogat. Dacă am acceptat s-o aștept pe doctorița Hill este pentru că vreau să-mi spună ea în față de ce-a făcut una ca asta? Nu spui nimic?
— Nu știu, omule, ce să zic. Mie mi-au zis să mă ocup de tine în primele ore cât ești aici, atâta tot. Nu-i nimic personal, o facem cu toți pacienții.
— Eu nu sunt pacient.
— Bine. O facem cu toți cei care ajung în pavilion. Unii nu se adaptează
ușor schimbărilor. Fețele noi presupun o schimbare în universul pe care îl cunosc deja. Acum vom merge să luăm micul dejun și vei putea să-i cunoști pe colegii tăi.
În zid se găsea un ciudat dozator de șampon. Era o jumătate de sferă
vârâtă în perete, greu de scos ori de clintit. Ted apăsă pe ea și un firicel de șampon roz ieși prin partea de jos.
— Am avut deja plăcerea să-l cunosc pe colegul din față, spuse Ted în timp ce-și freca părul cu spumă.
— Pe cine?
— Dawson.
— Aha! E de mai bine de zece ani aici; dacă i-ai intrat lui Dawson în grații, atunci nu vei avea probleme cu ceilalți.
— Vorbești de parcă am să rămân aici.
Ted închise robinetul. Se duse direct spre bancă și se înfășură în prosop.
— Tu ești sigur că o să mă țină închis aici, nu-i așa?
— Ți-am mai zis, eu nu știu nimic despre tine.
— Bine.
VP - 100
Ted se îmbrăcă în liniște. Când termină, se așeză pe bancă. McManus se afla la aproximativ șase metri, stând pe banca de la perete.
— Ești gata? zise în cele din urmă infirmierul.
— Ce facem cu astea? arătă înspre hainele murdare. McManus arătă la rândul său către un coș gol.
Chiar când dădeau să iasă, Ted îi ceru lui McManus să treacă prin cameră
ca să ia potcoava.
6.
Când intră în salonul comun, conversațiile încetară, iar pe chipul multora se citeau surpriza și neîncrederea. Prezentatorul unui program de divertisment era singurul care nu băga în seamă tensiunea, continuând să
lanseze din televizor întrebări suculente.
Robert Scott, asistentul-șef din pavilionul C, îi prezentă lui Ted restul pacienților. Mai spuse că nu dorea probleme și plecă. McManus stătea de pază într-o cameră alăturată privind printr-un geam cu plasă de sârmă. Cu el mai era încă un asistent.
În salon se aflau trei grupuri bine diferențiate: unul strâns în jurul televizorului, care era și cel mai numeros, și încă două la mese, unde se jucau șah și cărți. Singurul care stătea deoparte era Mike Dawson, care își citea cartea așezat pe pervazul generos. Când îl văzu pe Ted, schiță un gest cu mâna, dar imediat după aceea se cufundă în lectură și nu-i mai păsă de el.
Ted înaintă până în centrul salonului, tentat să se apropie de grupul care juca șah, dar fără să știe dacă era nimerit s-o facă.
Pe măsură ce ceilalți renunțau să-i mai dea vreo atenție, zgomotul începu să se facă din nou auzit. Cei care jucau cărți vorbeau fără încetare, timp în care cei ce se uitau la televizor vorbeau rar și răspunzând deodată la întrebări sau lansându-se în vreo discuție. Ted se apropie de bibliotecă și începu să cerceteze exemplarele, chiar dacă în mod subtil nu-i scăpa din ochi pe cei doi care jucau șah și grupul care îi însoțea. Se afla la vreo trei metri și putu să vadă tabla de șah câteva secunde. Partida începută de curând nu semăna cu nicio deschidere studiată de el, chestiune care nu-l surprinse. În timp ce se prefăcea că citește titlurile cărților, jucă partida în minte.
Câștigară piesele negre.
Unul dintre cei ce jucau cărți, un bărbat înalt și sperios, a fost primul care a atras atenția cât de fascinat era Ted de bibliotecă. Arătă spre el cu un deget VP - 101
tremurând, iar colegii lui de joc se întoarseră să-l privească, îl studiară
câteva minute, râzând și bătându-și joc, și apoi reveniră la ale lor.
Câteva minute mai târziu, bărbatul mărunțel pe care Ted îl văzuse din camera lui, și al cărui nume era Lester, veni dinspre grădină însoțit de un coleg. Nu purta cătușe și, imediat ce văzu că Ted se afla în salon, fu cuprins de nebunie.
— El mi-a furat aparatul! strigă cât îl ținea gura.
Când Ted se întoarse, Lester traversa în fugă salonul. Mike Dawson sărea de pe pervaz ca să-l prindă, iar infirmierii se buluceau din camera alăturată.
Mulți dintre cei prezenți râdeau și încurajau scandalul iminent. Lester repeta acuzațiile la nesfârșit, mișcându-se cu frenezie dar fără să avanseze.
Mike se așeză în fața lui, iar lucrul acesta fusese suficient ca să-l oprească.
