— Te simți bine, Ted?
El aprobă.
— În regulă. În primul ciclu, tu îl asasinai pe Blaine, iar apoi urma să
mergi acasă la Wendell. Trebuia să-l omori la casa lui de lângă lac, și chiar atunci aflai că Lynch te-a înșelat în privința familiei acestuia. Așa că ai decis să-l cauți, iar pentru asta ai recurs la Robichaud, un vechi coleg de școală. Îți amintești de toate astea, Ted?
— Da.
— Lynch era un avocat oarecare, dar l-ai găsit și l-ai înfruntat la el în birou. El ți-a spus că Wendell făcea parte din organizație, că era un tip periculos și că, prin urmare, trebuia să moară. Astfel ai aflat că s-a folosit de tine și că lucrurile au scăpat de sub control…
— Laura, asta e demențial… nu știu dacă vreau să aud faptul că am stat într-o cameră de cinci metri pătrați imaginându-mi toate astea. Am omorât vreuna dintre aceste persoane? De asta mă aflu aici?
— Lasă-mă să continui, Ted…
— Nu! Răspunde-mi! Am omorât pe cineva?
— Nu, spuse Laura.
Ted încuviință.
— Atunci nimic din toate astea nu au fost reale? întrebă el cu speranță.
— Mă tem că e mai complicat decât pare.
Ted nu era în stare să-și imagineze ceva mai complicat de-atât.
— În timpul primelor trei luni petrecute aici, continuă Laura, a fost imposibil să părăsești primul ciclu. Dura o săptămână, uneori două zile, și atunci era ca și cum te resetai la momentul inițial, în biroul tău, fiind pe punctul de a te sinucide. La început n-am știut cum să reacționez, și mă tem că n-am făcut-o cum ar fi trebuit. Dar, cu fiecare repetare, mi-am dat seama că puteam să te întreb detalii mult mai precise, și astfel am descoperit cât mai multe. Primul ciclu s-a repetat de vreo cincisprezece ori, uneori erai dispus să vorbești mai mult. Până ce într-o zi s-a întâmplat asta…
Laura căută un video nou. Corespundea ședinței din 19 decembrie. Îl derulă puțin, apoi începu.
Ted cel din film spunea:
VP - 123
— Tipul a apărut la ușa mea. Nu-l mai văzusem niciodată, dar știam că
numele lui era Lynch. Mai mult decât atât, simțeam că mai trăisem episodul ăsta o dată, știam tot ce acest tip urma să-mi spună…
Laura opri înregistrarea.
— Ieșiseși din ciclu, spuse Laura, și crede-mă că, la început, n-am înțeles de ce, și nici dacă era ceva definitiv. S-a dovedit că nu era definitiv, și ai luat-o de la capăt cu primul ciclu.
— Dumnezeule, Laura, ce naiba se întâmpla cu mine?
Laura încercă să zâmbească încurajator.
— Ceva grav ți se întâmpla, când doctorul Carmichael ți-a cerut să vii la mine. E posibil să fi încercat să te sinucizi, dar nu din cauza tumorii, ci din cu totul alte motive pe care eu sincer nu le cunosc. Ai blocat acele amintiri și le-ai înlocuit cu altele, retrăindu-le la nesfârșit.
— Trebuie să recuperez acele amintiri.
— Cred că realmente am făcut progrese importante. În timpul celui de-al doilea ciclu, aveai cunoștință de cel anterior, iar întâmplările erau diferite.
Enervat de minciună, aveai să mergi acasă la Wendell, și în loc să-l omori ai decis să vorbești cu el, îți amintești unde?
— Desigur, în castelul roz al fiicelor sale.
Laura aprobă, gânditoare.
— E un detaliu care mi-a atras atenția mereu. Acolo, Wendell îți mărturisea că el și cu Lynch se cunoșteau încă din facultate, și că așa-zisa organizație de fapt nu exista, că totul fusese inventat de Lynch pentru a-l scoate pe Wendell din schemă.
— Wendell mi-a arătat fotografiile, spuse Ted, amintindu-și de acest detaliu cu claritate. Holly și Lynch erau la un restaurant. Amintirea asta trebuie că e reală.
Laura aprobă.
— E posibil. Fiecare ciclu reprezintă o viziune distorsionată a realității. O
formă de a o percepe…
— Mai puțin dureroasă, completă Ted.
— Mă tem că da.
Ted încuviința din cap.
— E ceva ce nu înțeleg. Dacă Holly m-ar fi înșelat cu tipul ăla, n-aș fi învinovățit-o. Lucrurile între noi nu mai mergeau bine. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu ăsta putea fi motivul pentru care am inventat așa ceva…
Se opri brusc.
— Ce se întâmplă?”
VP - 124
— Ai vorbit cu ea, Laura? Trebuie să fi vorbit cu Holly în tot acest timp. În astea… șapte luni. Ea ți-a mărturisit ceva? Mă refer la relația dintre ea și Lynch.
— Aș prefera să lăsăm asta pentru mai târziu. Vreau să înțelegi că, dacă
aceste cicluri nu se mai repetă și în sfârșit ai scăpat de ele, trebuie să fim siguri că e așa. Trebuie să ne apropiem de acest adevăr cu băgare de seamă, să fim siguri. De aceea, aceste zile sunt foarte importante, și nu vreau să te încarc cu toată informația dintr-odată. E important să meditezi asupra a ceea ce vom vorbi aici, iar la următoarele ședințe vom explora acele zile.
— Voi putea să le văd? întrebă Ted pe neașteptate. Mi-e dor de ele.
— Îmi închipui, Ted. Sunt mamă, și știu prin ce treci.
— Dacă a trecut atâta timp…
— N-ai de ce să-ți faci griji, te asigur.
Ted aprobă. În acel moment, o piesă căzu. Pentru prima dată se gândi la Roger.
