Te bagă la balamuc cu top nebunii… Are toată puterea s-o facă, crede-mă!
— Ajunge, Laura, ți-a venit ție rândul să vorbești.
Laura și Roger schimbară o privire pe care Ted nu știu cum s-o interpreteze. Doctorița consimți și deschise dosarul pe care îl avea în față. Îl întoarse ca el să-l poată vedea, așa cum făcuse Lynch în salonul său. Doar că
acum nu exista o fișă de cazier judiciar și un RMN al capului său. Recunoscu imediat imaginile pe care Carmichael i le arătase la el în cabinet; numele său apărea pe colțul fiecăreia.
— Le recunoști?
— Sigur că da. Acolo e tumora.
Ted arătă spre o zonă specifică ușor mai întunecată decât cealaltă.
— Nu ai nicio tumoare, Ted.
De ce nu te surprinde?
Doctorița se întoarse și făcu un gest în direcția geamului întunecat.
Câteva clipe mai târziu, ușa sălii de evaluare se deschise.
— Bună, Ted.
Acolo se afla Carmichael, cu mâinile în buzunare și o mină tristă, ca a cuiva care trebuie să anunțe o veste proastă.
Și Carmichael e băgat în povestea asta.
— Mă tem că ce-a zis doctorița Hill e adevărat, spuse, încă stând în picioare în pragul ușii.
Se apropie încet, înconjură masa și se așeză. Acum, Ted avea trei interlocutori.
— I-am cerut lui Carmichael să vină la Lavender ca să ți-o spună chiar el, explică Laura.
Bărbatul consimți, cu un aer grav.
— N-a existat niciodată nicio pată, spuse Carmichael calm. Când au sosit primele analize, ți-am zis că ai un creier perfect sănătos, că durerile de cap veneau din altă parte și că o să găsim împreună de unde și de ce, așa cum am făcut-o cu tot ce te-a durut de-a lungul anilor. Tu te-ai enervat, și doar când ți-am spus că vom repeta analizele ca să fim siguri, ai început să te mai VP - 107
calmezi. Am presupus că în felul acesta aș câștiga ceva timp, pentru că în creierul tău nu exista nici urmă de tumoare, și știam că rezultatele aveau să
fie aceleași.
Ted se uita la el fără să reacționeze în niciun fel.
— Nu-ți amintești nimic din toate astea? spuse Laura.
— Au schimbat rezultatele. Cum știu că imaginile astea sunt ale capului meu?
— Îmi pare rău, își ceru iertare Carmichael.
— Și cu durerile de cap ce e, faptul că sunt confuz uneori? Pentru prima oară Ted lăsă să se observe semnele disperării. Tumoarea poate să fie mică, să se afle undeva într-o zonă unde rezonanța n-o poate detecta. Am citit cu privire la asta, nu încercați să mă păcăliți!
— O să continuăm cu tratamentul, ca să te ajutăm să…
— Să mă ajutați! Nu pricepi nimic, Laura; ultimele dați am venit să te văd printr-un miracol. Dacă totul ar fi decurs după cum plănuisem, acum aș fi în biroul meu cu un glonț în cap. Ted râse: E ridicol. Dacă n-ar fi fost afurisitul de Lynch, aș fi făcut-o.
Simulă un pistol cu degetele și îl duse la tâmple. Imită zgomotul unei împușcături.
Doctorii se uitară unul la altul.
— Care-i treaba? întrebă îngrijorat Ted. Nu mă mai tratați ca pe un nebun!
Se ridică împins parcă de un arc, scaunul căzu în spatele lui. Nimeni în sală nu se mișcă. Îl priveau în timp ce el mergea în cercuri.
— Nu pot să cred, spunea Ted pentru sine.
Mergea cu mâinile așezate pe burtă și privirea ațintită în linoleumul de pe jos.
— Ai potcoava la tine? întrebă Laura.
Ted se opri dintr-odată, își pipăi nerăbdător buzunarul pantalonului.
Acolo se afla forma dură a potcoavei. O scoase din buzunar și o ținu între degete, uitându-se la ea ca la un talisman cu puteri magice.
— Îți amintești că mi-ai vorbit despre ea, nu-i așa? continuă Laura. Mi-ai povestit despre Miller, profesorul tău de șah, despre concursul din Buenos Aires între Capablanca și Alehin…
La un moment dat, Roger se apropie de Ted și îl conduse până la scaun.
Nu părea total conștient. Continua să stea cu ochii ațintiți asupra potcoavei.
