— Am găsit-o acasă la Wendell, spuse Ted uimit, hipnotizat de bucata aceea de fier îndoit.
— Ted, uită-te la mine!
El ridică privirea.
VP - 108
— Regulile aici sunt stricte, și ceva metalic și atât de contondent ca această potcoavă e împotriva regulamentului. Dar am să-ți permit s-o păstrezi. Iar când o să te simți confuz, vreau să te concentrezi asupra ei, să te gândești la Miller, la partidele de șah, de acord?
— La vremurile bune, murmură el.
— Exact, spuse Laura mulțumită de răspuns. La vremurile bune.
Nu mai rămăsese nicio urmă din izbucnirea de furie de mai devreme. Ted își coborî din nou privirea, își mută ochii de la potcoava care zăcea la el în poală și pe care o ținea între degete.
— A fost pentru Holly? Ea… avea o aventură cu Lynch, nu era Wendell, ci Lynch. Am văzut fotografiile. Erau la restaurant.
— Nu te gândi acum la asta, Ted. Nu știu motivul pentru care ai luat decizia de a-ți pune capăt zilelor. Dar o să aflăm.
Ted părea un copil pedepsit. Atunci, expresia de pe chipul său se schimbă, de parcă el și-ar fi adus aminte de ceva. Se uită la Laura, iar în ochii lui se putu citi cu adevărat groaza.
— Holly și fetele sunt bine?
— Sunt bine. Acasă la părinții ei, în Florida.
— Trebuiau să se întoarcă vineri, ce zi e azi?
Laura nu răspunse. Închise dosarul, care continuase să stea deschis pe masă. Doctorul Carmichael se scuză spunând că avea lucruri de rezolvat, îl salută pe Ted înclinând din cap și îi spuse că avea să-l viziteze din nou, să fie tare, că se afla pe mâini bune.
Groaza nu dispăruse din privirea lui Ted.
— Ce sunt toate amintirile astea, Laura?
— O să ne ocupăm și de astea, chiar dacă mă tem că nu am toate răspunsurile. Nu vreau să te împovărez acum cu astea. E important să
asimilezi ceea ce ți-am spus adineauri. O să ne vedem din nou aici, poimâine, și vom continua să vorbim. De data aceasta, vom fi doar tu și cu mine, ca pe vremuri.
Laura zâmbi înțelegătoare.
— Holly m-a închis aici? Nu sunt prost, știu că ea ar fi trebuit să-și dea consimțământul. Ea știe? Știe ce aveam de gând să fac la mine în birou?
— Nu știe.
— Mai bine.
— Dar pricepi că trebuie să rămâi aici câteva zile, nu-i așa?
— Presupun că da.
Nu, să nu crezi, dar continuă jocul. Totul se petrece așa cum Wendell a anticipat. El a fost singurul sincer cu tine… singurul care ți-a arătat dovezi.
VP - 109
— O să-ți petreci noaptea în rezerva de maximă siguranță, dar mâine voi cere să te mute într-o cameră obișnuită unde o să te simți mult mai bine. Mi-a spus McManus că te înțelegi cu Dawson, ceea ce e foarte meritoriu. Tipul e extrem de selectiv.
— Nu știu dacă „a înțelege” e tocmai cuvântul potrivit. Am vorbit cu el în grădină, dimineață la prima oră. Mi-a povestit de ce se află aici și nimic mai mult.
— Ți-a spus într-o zi cât majoritatea n-a auzit de la el toată viața.
Ted ridică din umeri. Ultimul lucru care-l interesa era să fie apropiat de un criminal dement.
8.
Era târziu. De câtva timp conversațiile pe coridorul cu rezerve de maximă
siguranță încetaseră. Ted se odihnea la el în patul supraetajat, stând cu mâinile sub cap și privind în tavan. Îi dispăruse anxietatea dorinței de a pleca cu orice preț din Lavender. Nu știa dacă Laura fusese complet sinceră
cu el, probabil că nu, dar existau prea multe îndoieli care trebuiau procesate.
Oare chiar inventase că avea o tumoare la cap? Două realități fragmentate existau în capul lui; într-una din ele îl omorâse pe Wendell, iar în cealaltă nu numai că nu o făcuse, ba chiar stătuse de vorbă cu el… într-un castel roz! În mod cert avea ceva probleme, de ce s-o nege?
Și nu uita de Blaine. L-ai așteptat ascuns la el în casă. Te-a descoperit, dar ai fi putut să-l lichidezi cu o mișcare rapidă.
Trebuia să doarmă, să asimileze lucrurile calm. Pe piept simțea presiunea liniștitoare pe care o exercita potcoava. Închise ochii încercând să-l prindă
somnul… dar îi deschise dintr-odată. Se așeză pe marginea patului. Potcoava sări de la el de pe piept și căzu pe jos provocând un dăngănit metalic care în liniștea pavilionului din zona de maximă securitate semăna cu sunetul unui clopot. Cineva din capătul celălalt al coridorului strigă să facă liniște. Ted se apropie de geam. Lester îl observa din camera alăturată celei a lui Mike Dawson.
— Tu nu dormi niciodată, Lester? Du-te-n pat! îi spuse printre dinți, spre surpriza chelului. Mike, tu ești treaz?
