— Ce e? se auzi din partea cealaltă.
— Sunt Ted. Am nevoie de un pix sau ceva ca să tai banda adezivă la cutia asta pe care mi-au lăsat-o aici. Te deranjează dacă iau unul de la tine de pe birou?
Tăcere.
— Mike?
— Bineînțeles că poți lua afurisitul ăla de pix! Lasă-mă să mă cac și să
citesc liniștit!
— Iartă-mă!
Nu primi niciun răspuns.
Poate că Dawson nu era atât de teribil cum ziceau ceilalți. Se apropie de birou. De data asta, nu putu să evite să nu arunce o privire la unul dintre articole. Titlul zicea așa:
VP - 112
ANDREEA CREEN CÂȘTIGĂ MENȚIUNE
LA BIENALA DE ARTĂ DE LA VENEȚIA
Se dădu la o parte. Dacă Mike ieșea din baie în momentul acela, relația dintre ei, care păruse că începe cu dreptul, ar fi fost complet distrusă. Se îndreptă spre cutia de carton. Rupse scotch-ul cu unul dintre capetele pixului și deschise cutia. Înăuntru se găseau o grămadă de haine bine împăturite, cărți, niște pungi din plastic cu închizătoare, o veioză pe care o recunoscu imediat și… un tentacul roz care șerpui până ce dispăru.
Ted făcu un pas înapoi. Desfăcu marginile cutiei și sări înapoi până ce se lovi de patul lui Mike și căzu pe el. Nu-și putea lua ochii de la cutie. Ceva se mișca în interiorul ei, nu numai că-l văzuse, ci zgomotul de obiecte ce se ciocnesc unele de altele era de neconfundat. Și Ted știa care era motivul.
Acela nu era un tentacul, ci coada rozalie a oposumului.
Respira cu greutate. Nu era posibil. Întâlnirile cu oposumul trebuiau să
facă parte dintr-un coșmar…
Sigur? Și acasă la Arthur Robichaud?
În clipa aceea, Mike ieși din baie. Imediat își dădu seama că ceva nu era bine…
— Ce e în cutie? spuse aruncându-se în direcția aceea. Era pe punctul de a o atinge, dar în ultimul moment se răzgândi. E un șobolan?
— Nu, spuse Ted.
Cutia nu se mai mișca.
Mike desfăcu marginile cutiei cu o mișcare rapidă, și păstră distanța.
Încetul cu încetul se apropie, băgă mâna și scoase lampa, apoi o pungă și încă una…
— Aici nu-i nimic, zise și privi în jur, nedumerit.
— I-am văzut coada. Cutia se mișca.
Mike se uita la el ridicând din sprânceană.
Ted se sculă în picioare, scuturând din cap.
— Te asigur că…
Mike îl întrerupse ridicând mâna.
— Ce-ai văzut?
— Nimic.
— Ce-ai văzut?
Ted stătu pe gânduri.
— Mi s-a părut că văd un oposum, dar poate că mi-am imaginat.
— E prima dată când îl vezi? întrebarea îl luă pe Ted prin surprindere.
— La ce te referi?
— E o întrebare simplă.
VP - 113
— Da, spuse Ted ferm.
