nu era crezut, în clipa următoare nu mai era în viaţă - şi
după el toţi ceilalţi mariani, pururi dispreţuiţii mariani.
Dar inginerul Whitt zise şi el, privind în jos, apoi în ochii lui Iran:
— Închidem bine ecluzele de beton din faţa Craterului şi cele de oţel din faţa Portalului Formosa. De Crater s-ar putea să mai avem nevoie. Azi, la ora 24. La ora 1 începem să
lucrăm în galeria burghielor cu amândouă motoarele. Vei avea grijă ca la ora 24 toate echipele de mariani să fie în repaus. Pereţii oraşului vor fi sparţi cu o singură lovitură
dinspre apus. Ciocanul să fie montat - şi firul electric care-l va acţiona tras până-n încăperile rezervate inginerului Xavier.
El e şeful Marianei. I se cuvine lui onoarea de a apăsa butonul de contact - şi a dezlănţui lovitura ciocanului.
Nu mai vorbi nimeni. Apoi inginerul Whitt zise gânditor:
— Peste o jumătate de oră nu vor mai fi nici Mariana, nici mariani.
— Peste o jumătate de oră?... se miră Filister.
— Poate şi mai puţin... se corectă Whitt.
Lucia privea la cei care vorbeau. În lumina ochilor ei verzi sclipeau puncte de aur.
Iran îşi dădu şi el în sfârşit părerea, tot atât de rece:
— Va fi poate nevoie de mai mult de o jumătate de ceas pentru înec. Marianii au respiraţia lungă, prea lungă...
— Exact, zise inginerul Whitt, după o clipă. Dar n-are a face câte minute mai mult sau mai puţin... Din clipa în care începe să lucreze moartea, timpul nu mai există.
Iran gândi: “Inginerul Whitt n-are nici o bănuială. Dar nici prea multă încredere nu e bună...”. De aceea socoti necesar să se împotrivească oarecum:
— Îmi vine greu, domnule inginer Whitt, să vorbesc cu
domnul inginer Xavier despre toate acestea. Cum să se mute el în Formosa, în încăperile noi din Palatul Prezidenţial, în răstimp atât de scurt? El are sus, precum ştiţi, atâtea hărţi, ocheane... Şi, pe urmă, domnul inginer Xavier e atât de ciudat. Ar fi în stare să rămână sus, în Mariana, ca...
doctorul Harwester în Hawaii şi Santio în Cap-Verde. N-ar fi, oare, mai bine să vorbească altcineva cu el? Cineva care ar fi în stare să-l convingă... să-l înduplece...
Iran avea dreptate. De aceea se şi ferise Whitt să
vorbească de-a dreptul cu Xavier: om în afara realităţii... Nu.
Xavier nu va primi să se mute în Formosa niciodată!...
Lucia interveni:
— O! Whitt... Vrei să mă duc eu la Xavier?...
— Ar fi nefolositor...
— Sau Olivia, cuteză Lucia. Whitt cugetă o clipă, apoi zise:
— Da. Olivia. Ea îl va putea face să vorbească deschis, să ia o hotărâre pe faţă. Cel puţin vom avea conştiinţa împăcată. Trebuie, din partea noastră, să facem tot ce ne stă
în putinţă ca să nu-l pierdem. Poţi pleca, Iran... Peste un minut cineva de aici, de la noi, va fi sus la Xavier.
Şi, întinzând mâna mică, apăsă clanţa şi deschise uşa.
“Sunt scăpat!”, gândi Iran. Ridicând capul, respiră aer pe-ncetul, să nu se bage de seamă, şi adânc, să se întremeze.
Pendula din fruntea Portalului sună ora jumătate. Iran plecă repede.
Inginerul Whitt, în biroul lui, şopti privind lung orologiul din perete:
— Peste o jumătate de oră, Omenirea intră în era nouă
definitiv. Epoca submarină s-a încheiat.
Lucia şopti:
— Începe epoca Whitt.
Şi se apropie de el, surâzând fericită.
