— Cu toţii am avut. Gândul acesta când am pornit să te căutăm, dragă Elsa. Nicio clipă nu m-a părăsit groaza că-ţi voi găsi trupul decapitat. Oh, şi gândul acesta mă

înnebunea!

Din fericire am putut, mulţumită maimuţelor piticului vrăjitor, să te găsesc. Acum, dacă urangutanii care m-au adus până aici, ar voi să ne escorteze până ce am da de Dou-long-mor şi de fratele meu Willie, ai fi repede în siguranţă, în plantaţia de pe malul râului Barito, unde am aştepta întoarcerea tatălui d-tale…

Tânăra fată voi să se ridice ca să plece, fără să mai piardă nicio clipă, dar glezna scrântită îi smulse un strigăt de durere.

— Nu pot să umblu! strigă ea.

— Te voi duce! răspunse Jack hotărât.

Elsa îi întinse mâna, zâmbind.

— Ar fi o nebunie, sărmanul meu Jack. Te-ai istovi de pomană şi am înainta cu greu, pierzând un timp prea preţios ca să-l cheltuim în chipul acesta. Voi rămânea deci aici, în culcuşul pe care mi l-au pregătit maimuţele, care sunt prietenele noastre şi care vor continua să mă mai apere câtva timp, până în clipa când te vei întoarce aici cu Willie şi cu Dou-long-mor…

Degeaba protestă tânărul. Elsa reuşi în cele din urmă să-l facă să înţeleagă că hotărârea ei este cea mai înţeleaptă.

Dar el ţinu totuşi să împartă armele cu ea şi-i lăsă ci revolverul, cu destule gloanţe ca să poată susţine un asediu în copac, în caz de nevoie.

Apoi plecă grăbit, după ce asigură pe fată că va fi înapoi încă înainte de venirea nopţii.

……………………………………………………………………………

Cu tot curajul ei, Elsa, când se văzu iar singură, simţi o strângere de inimă şi o mare tristeţe îşi bandajase piciorul cu o liană şi se rezemase de smochin, aşteptând să i se mai

—— 58 ——

aline durerile ca să se poată iar urca în copac.

O chinuia şi grija de soarta lui Jack.

Tânărul se afla singur în pădurea cutreierată de Alfuruşi.

Nu va fi el atacat?

Urangutanii nu plecaseră cu el. Ei plecaseră acum în căutarea fructelor şi rădăcinilor cu care se hrăneau.

Elsa îşi plângea trista soartă care o împiedicase să plece cu tovarăşul ei de aventuri.

Apoi îi reveniră în minte cuvintele lui Jack. Eli o iubea.

Acum era sigură… Un vis de fericire o făcu să uite situaţia ei prezentă.

Dar oboseala prin care trecuse de când fusese răpită o dolbora. Era foarte obosită, istovită chiar de nesomn şi de griji.

În, jurul ei era linişte completă. Printre pleoapele aproape închise zări maimuţa femelă ţinându-se cu braţele de o cracă joasă şi legănându-se.

— Mă supraveghează pe mine, se gândi fata. Până se va însera… Nu-i nicio primejdie!

Se simţea tot mai toropită… Se trânti pe iarbă şi, cu mâna pe armia pe care i-o încredinţase Jack Dickson, ea închise ochii şi adormi liniştită.

În aceiaşi clipă cinci sau şase capete îngrozitor tatuate se iviră de după trunchiul unui copac răsturnat în ierburile înalte.

Alfuruşii îşi pregăteau răzbunarea.

—— 59 ——

CAPITOLUL VII.

FOC ÎN JUNGLĂ

— Nu mai există nicio îndoială. Mi-am însemnat drumul crestând arborii cu cuţitul… Acesta e drumul. Să nu mai pierdem vremea în zadar, Dou-long-mor.

Dayacul părea însă îngrijorat.

Privea copacii, frunzele şi adulmeca văzduhul, apoi rămânea în ascultarea miilor de zgomote ale pădurii.

Jack Dickson începu, în cele din urmă, să fie neliniştit de purtarea dayacului.

— Elsa ne aşteaptă. Trebuie să moară de nerăbdare.

Trebuie să ajungem la ea înainte să se însereze.

Inginerul Willie se ridică de pe iarba deasă pe care sta întins.

— Nu mai întârziaţi… Porniţi… De îndată ce accesul ăsta de friguri, care m-a apucat de ieri, îmi va trece, voi pomi şi eu la drum ca să vă ajung.

Dou-long-mor o să te însoţească astăzi împreună cu Dayacii. E o călăuză sigură şi un servitor devotat. Cu el o vei găsi pe Elsa mai repede decât întovărăşit de soldaţi indigeni şi de un bolnav care nu mai e în stare să se obosească.

Elsa te aşteaptă. Fata e singură. Trebuie cu orice chip să

faci tot ce e posibil ca să o aduci acasă cât mai repede.

Orice clipă de întârziere îi poate fi fatală… Pleacă îndată I Jack nu avea nevoie să mai fie îmboldit ca să plece înapoi la Elsa. Cu cât se îndepărtase de copacul pe care se afla fata, şi care servea de fortăreaţă şi de adăpost protejatei vrăjitorului şi a urangutanilor, cu atât neliniştea

—— 60 ——

îi crescuse.

O spaimă nelămurită pusese stăpânire pe el şi disperarea lui crescuse găsind pe fratele său Willie cu o nouă criză de friguri rele, care-l silise să-şi întrerupă

mersul.

— Nu e decât o uşoară întârziere, îl asigurase numai decât inginerul. Frigurile mi s-au întors din pricina mlaştinilor puturoase din pădure. Peste câteva ceasuri voi fi iar pe picioare dar tu nu mă aştepta… Du-te de-o caută

pe aceea pe care o iubeşti!…

Jack II ascultase şi o pornise imediat la drum.