Ea puse mâna pe trăgaciul carabinei „Express” pe care o ţinea în mână, ca să fie imediat gata să răspundă atacului furios pe care-l prevedea.

Acela care săvârşise această imprudenţă vânătorească, voia tocmai să-i puie o nouă întrebare, când un urlet feroce străbătu aerul.

— Aoleo! strigă acum dayacul Dou-long-mor. Este o femeie.

— Cu atât mai rău! murmură fata… Repede, Jack, repede, încarcă din nou puşca! Nu trebuie să pierdem nicio clipă. Când prinţesa neagră va ataca, secundele de nehotărâre riscă să devie mortale.

— Atunci, e rândul meu să-ţi spun să bagi de seamă, Elsa. Dă-mi voie să te protejez şi să mă aşez în faţa d-tale…

O Doamne, ce săritură! Măreaţă, cu adevărat măreaţă.

Pantera neagră sărise ca o săgeată din vârful lianelor, unde se tupilase şi căzuse asupra celor patru câini, ale căror lătrături furioase, umpleau pădurea cu o simfonie uluitoare.

— Foc! strigă dayacul. Trageţi în ea!

Urlete de agonie răspunseră îndoitei detunături a carabinei Elsei şi a aceleia a tovarăşului ei.

Doi câini, cu burţile sfâşiate, zăceau în iarbă, iar fiara sărea în jurul lor sfârtecându-i…

—— 4 ——

Ceilalţi doi câini înşfăcaseră pantera, care îi târa în salturile ei năprasnice şi probabil că ar fi avut şi ei aceiaşi soartă crudă, dacă Jack, care se apropiase de grup, n-ar fi tras un al doilea cartuş, care sfărâmă aproape falca însângerată a fiarei,

— Ce nebunie! strigă Elsa. Ce-ţi trece prin gând, Jack.

Dou-long-mor, sări în ajutorul lui!

Dayacul se repezi, Trăsese din teacă un iatagan greu şi ascuţit, şi-l învârti cu amândouă mâinile deasupra capului.

Dar Jack, absorbit de lupta care se da între câini şi panteră, nu-l vedea şi de aceea stătea oarecum în calea loviturii grozave pe care dayacul se pregătea s-o dea.

Iataganul nu lovi deci cu precizia necesară şi nu reuşi decât să rănească din nou fiara.

— Dă-te înapoi! strigă fata îngrozită. Jack, pentru numele lui Dumnezeu, ia seama.

La rândul ei, ea se repezi şi-l dădu la o parte pe camaradul ei.

Dar în aceeaşi clipă, pantera adunându-şi toate puterile, făcea o nouă săritură furioasă şi se azvârlea asupra haitei agresorilor ei, în care ghearele-i de oţel făceau o pârtie însângerată.

Din fericire, Elsa veghea.

Şi cu o prezenţă de spirit uimitoare, ea descarcă

carabina în ochiul fiarei.

Craniul panterei se făcu ţăndări, cum se sparge o nucă, dar unul din câini îşi mai găsi moartea în ultimele convulsiuni ale monstrului negru, care poseda cu adevărat o formidabilă vitalitate.

— Ce diavol! strigă Jack. Rareori mi-a fost dat să văd o fiară care să se împotrivească cu atâta îndârjire omului.

Mi-a omorât cei mai buni trei câini pe care i-am avut…

— Şi n-a lipsit mult să ai aceeaşi soartă, adăugă fata…

mi se pare că te-a rănit, Jack?

— O simplă zgârietură, care mi-a rupt mai întâi haina, apoi cămaşa şi în cele din urmă puţintel şi umărul. Dar n-o să fie nimic.

—— 5 ——

— Se poate, dacă am fi în Europa; dar în Borneo, cea mai mică rană are câte odată urmări funeste, când neglijezi s-o cauţi. Dă-mi voie s-o văd, te rog, Jack!

— Dar cum se poate, Elsa! spuse tânărul încurcat.

— Haide, haide, porunci fata, nu mai face fasoane. Nu te împotrivi atâta dacă nu vrei să capeţi un acces de friguri.

Nu uita. Te rog, că sunt fiica doctorului Elias Brouwer şi că

mă pricep şi eu destul la îngrijitul rănilor… Lasă-mă deci să-mi văd de treabă şi nu mai vorbi degeaba.

— Mă supun, murmură tânărul, învăluind pe infirmiera lui cu o privire în care admiraţia se întrecea cu recunoştinţa. Îţi mulţumesc, Elsa!

Tânăra fată deschisese o mică trusă farmaceutică, care conţinea toate obiectele trebuincioase unui pansament.

În câteva clipe ea îi rupse cămaşa care se lipise de rană

şi făcu să iasă la iveală o rană plină de sânge destul de adâncă.

— Câţiva milimetri mai mult şi artera ar fi fost atinsă, spuse ea. Nu eşti deloc pretenţios dacă susţii că asta e numai o zgârietură.

Ea puse pe rană un tampon de vată îmbibat cu alcool, ceea ce smulse lui Jack un suspin adânc…

— Te doare, nu-i aşa?

— Nu… deloc!

— Ba chiar ţi-o fi făcând plăcere, hai?… spuse ea ironic şi-şi continuă repede îngrijirile. Ştiu că trebuie să te doară

al dracului, dar n-am ce face. E nevoie să dezinfectăm o rană, mai ales când trăim în mijlocul unei clime atât de nesănătoase. Ghearele unei pantere negre, nu sunt tocmai instrumente de chirurgie puse la adăpost de orice infecţie…

— Ce noroc am că am dat de o infirmieră atât de iscusită, în mijlocul acestei păduri primejdioase!… spuse tânărul. Mai să mă mustre cugetul că am contribuit la moartea acestei pantere, căci ea mi-a procurat norocul de a fi îngrijit de mâinile d-tale. Şi aceasta va fi un moment din viaţa mea pe care nu-l voi mai uita niciodată…

— Lasă astea! răspunse Elsa roşindu-se puţin.

—— 6 ——

Ea se prefăcu că-şi concentrează toată atenţia asupra pansamentului pe care-l executa cu o pricepere de adevărat doctor… Dar, în realitate, ea se pleca atât de absorbită

asupra lucrului ca să-şi ascundă turburarea pe care i-o pricinuiseră cuvintele rănitului.