— Se poate, dacă am fi în Europa; dar în Borneo, cea mai mică rană are câte odată urmări funeste, când neglijezi s-o cauţi. Dă-mi voie s-o văd, te rog, Jack!
— Dar cum se poate, Elsa! spuse tânărul încurcat.
— Haide, haide, porunci fata, nu mai face fasoane. Nu te împotrivi atâta dacă nu vrei să capeţi un acces de friguri.
Nu uita. Te rog, că sunt fiica doctorului Elias Brouwer şi că
mă pricep şi eu destul la îngrijitul rănilor… Lasă-mă deci să-mi văd de treabă şi nu mai vorbi degeaba.
— Mă supun, murmură tânărul, învăluind pe infirmiera lui cu o privire în care admiraţia se întrecea cu recunoştinţa. Îţi mulţumesc, Elsa!
Tânăra fată deschisese o mică trusă farmaceutică, care conţinea toate obiectele trebuincioase unui pansament.
În câteva clipe ea îi rupse cămaşa care se lipise de rană
şi făcu să iasă la iveală o rană plină de sânge destul de adâncă.
— Câţiva milimetri mai mult şi artera ar fi fost atinsă, spuse ea. Nu eşti deloc pretenţios dacă susţii că asta e numai o zgârietură.
Ea puse pe rană un tampon de vată îmbibat cu alcool, ceea ce smulse lui Jack un suspin adânc…
— Te doare, nu-i aşa?
— Nu… deloc!
— Ba chiar ţi-o fi făcând plăcere, hai?… spuse ea ironic şi-şi continuă repede îngrijirile. Ştiu că trebuie să te doară
al dracului, dar n-am ce face. E nevoie să dezinfectăm o rană, mai ales când trăim în mijlocul unei clime atât de nesănătoase. Ghearele unei pantere negre, nu sunt tocmai instrumente de chirurgie puse la adăpost de orice infecţie…
— Ce noroc am că am dat de o infirmieră atât de iscusită, în mijlocul acestei păduri primejdioase!… spuse tânărul. Mai să mă mustre cugetul că am contribuit la moartea acestei pantere, căci ea mi-a procurat norocul de a fi îngrijit de mâinile d-tale. Şi aceasta va fi un moment din viaţa mea pe care nu-l voi mai uita niciodată…
— Lasă astea! răspunse Elsa roşindu-se puţin.
—— 6 ——
Ea se prefăcu că-şi concentrează toată atenţia asupra pansamentului pe care-l executa cu o pricepere de adevărat doctor… Dar, în realitate, ea se pleca atât de absorbită
asupra lucrului ca să-şi ascundă turburarea pe care i-o pricinuiseră cuvintele rănitului.
Aceasta o contempla cu dragostea unui drept credincios prosternat în faţa unei icoane.
— Parcă am fi în paradis! murmură el. E raiul pe pământ!… îmi face impresia că suntem singurii locuitori ai acestei păduri, fantastică prin uimitoarea ei vegetaţie, şi că
Dumnezeu tatăl ne va apărea din dosul vreunui banan, pentru a ne spune să luăm seama la demonii cari trebuie să fie geloşi de intimitatea noastră… Sfinte Dumnezeule, ah, dă-te la o parte! Bagă de seamă…
El smulse repede din teacă o baionetă de retezat crengi pe care o purta la centură şi cu o lovitură tăiase în două un fel de liană verde ce atârna deasupra capului tinerei fete.
— Ce s-a întâmplat, ce-i în raiul d-tale pe pământ?
spuse aceasta.
— Un şarpe! murmură Jack.
Fără să vrea, Elsa se-nfioră zărind pe pământ capul, mic şi hidos al unei reptile, nu mai mare decât o floare, dar cu nişte fălci larg deschise ce lăsau să se vadă doi colţi cu adevărat primejdioşi.
— Un botrop? murmură ea îngălbenind.
— Da, un botrop verde! preciză Jack, una din cele mai primejdioase reptile veninoase din această regiune ecuatorială. Se pregătea să cadă dintr-o cracă asupra d-tale; din fericire am zărit-o la timp şi am făcut-o nevătămătoare… Dar am trecut printr-o spaimă…
— Jack, şopti fata. Mi-ai salvat viaţa.
— Ea îi întinse tânărului tovarăş mâna, şi el o simţi tremurând puţin în mâna lui.
— Tată-meu va fi de două ori bucuros că v-a primit sub acoperişul lui, pe d-ta şi pe fratele d-tale. Frida, mătuşă-mea, îşi va adăuga şi ea mulţumirile la mulţumirile lui pentru salvarea mea.
—— 7 ——
De data aceasta Jack se simţea tare încurcat.
Elsa îl privea cu atâta recunoştinţă, încât băiatul se turbură şi, roşind, nu găsea nicio frază pentru a exprima fetei bucuria pe care o simţea, dându-şi seama de simpatia ei.
Şi cu toate acestea nu era un tânăr timid.
Jack era un adolescent frumos şi puternic.
Nu mai putea fi numit băiat, căci împlinise!8 ani şi toată
lumea îi da chiar mai mult decât vârsta lui. Ai fi jurat că