Aceasta o contempla cu dragostea unui drept credincios prosternat în faţa unei icoane.

— Parcă am fi în paradis! murmură el. E raiul pe pământ!… îmi face impresia că suntem singurii locuitori ai acestei păduri, fantastică prin uimitoarea ei vegetaţie, şi că

Dumnezeu tatăl ne va apărea din dosul vreunui banan, pentru a ne spune să luăm seama la demonii cari trebuie să fie geloşi de intimitatea noastră… Sfinte Dumnezeule, ah, dă-te la o parte! Bagă de seamă…

El smulse repede din teacă o baionetă de retezat crengi pe care o purta la centură şi cu o lovitură tăiase în două un fel de liană verde ce atârna deasupra capului tinerei fete.

— Ce s-a întâmplat, ce-i în raiul d-tale pe pământ?

spuse aceasta.

— Un şarpe! murmură Jack.

Fără să vrea, Elsa se-nfioră zărind pe pământ capul, mic şi hidos al unei reptile, nu mai mare decât o floare, dar cu nişte fălci larg deschise ce lăsau să se vadă doi colţi cu adevărat primejdioşi.

— Un botrop? murmură ea îngălbenind.

— Da, un botrop verde! preciză Jack, una din cele mai primejdioase reptile veninoase din această regiune ecuatorială. Se pregătea să cadă dintr-o cracă asupra d-tale; din fericire am zărit-o la timp şi am făcut-o nevătămătoare… Dar am trecut printr-o spaimă…

— Jack, şopti fata. Mi-ai salvat viaţa.

— Ea îi întinse tânărului tovarăş mâna, şi el o simţi tremurând puţin în mâna lui.

— Tată-meu va fi de două ori bucuros că v-a primit sub acoperişul lui, pe d-ta şi pe fratele d-tale. Frida, mătuşă-mea, îşi va adăuga şi ea mulţumirile la mulţumirile lui pentru salvarea mea.

—— 7 ——

De data aceasta Jack se simţea tare încurcat.

Elsa îl privea cu atâta recunoştinţă, încât băiatul se turbură şi, roşind, nu găsea nicio frază pentru a exprima fetei bucuria pe care o simţea, dându-şi seama de simpatia ei.

Şi cu toate acestea nu era un tânăr timid.

Jack era un adolescent frumos şi puternic.

Nu mai putea fi numit băiat, căci împlinise!8 ani şi toată

lumea îi da chiar mai mult decât vârsta lui. Ai fi jurat că

are 25.

Dar, când vedea ochii mari ai Elsei Brouwer privindu-l cu o expresie care spunea multe, tânărul se simţea cu adevărat un copilandru. El îngăimă câteva cuvinte ce nu puteau fi înţelese, în şoaptă, ca un şcolar prins cu vreo greşeală.

Else Brouwer n-avea totuşi decât!6 ani de abia împliniţi.

Era de statură mijlocie, ca cele mai multe olandeze, dar avea trup de statuie care ar fi înfăţişat minunat graţia şi tinereţea.

Corpul ei mlădiu se dezvoltase în libertate în hainele comode pe care le purta pentru a cutreiera jungla marii insule malaieze.

Purta în asemenea ocazii o rochiţă scurtă şi largă. Cizme de piele şi o vestă strânsă în talie cu o centură, în care erau vârâte un toc de revolver „Colt” cu arma în el şi un pumnal lung care nu părăseşte niciodată pe colonizatorii din Borneo când pleacă să cutreiere pădurile.

O cască colonială de pânză cenuşie acoperea un păr bogat de aur, care înconjura capul fetei cu o adevărată

diademă regală şi din care câteva bucle nebune fluturau deasupra a doi ochi frumoşi, cafenii, a unui nas drept şi a unei guri expresive, mai ales când un zâmbet sprinţar lăsa să i se străvadă dinţii mici şi foarte albi. Zâmbetul acesta înfrumuseţa figura vioaie a Elsei şi o făcea cu adevărat adorabilă.

Ea era un vânător desăvârşit şi rareori vânatul scăpa de glontele carabinei ei sau de acela al puştii grele Wincester,

—— 8 ——

pe care le mânuia cu aceiaşi uşurinţă.

Iar Jack Dickson era încântat că poate avea o tovarăşe atât de bună în expediţiile aventuroase prin mlaştinile şi tufişurile marilor păduri din Borneo, pe care le explora, aproape în fiecare zi, pentru a studia fauna şi flora acestei sălbatice regiuni ecuatoriale.

Căci Jack, cu toată vârsta lui fragedă, era un naturalist desăvârşit.

Se pasionase din copilărie pentru studiul animalelor şi plantelor şi obţinuse marele premiu de onoare al Societăţii de ştiinţe din Londra pentru memoriul lui asupra speciilor marilor maimuţe dispărute şi asupra pitecantropului3 fosil din Java.

Iată de ce Jack, care nu avea altă rudă decât pe fratele său, inginerul Willie Dickson, acceptase cu bucurie să-l întovărăşească în Borneo, unde o societate financiară îl trimisese ca prospector de mine diamantifere, în interiorul marii insule.

Tânărul nădăjduia să-şi completeze aci studiile sale de naturalist prin observaţii personale.

Dar începuturile celor doi fraţi nu fuseseră încununate de un mare succes.

Insula Borneo era o regiune foarte greu de cutreierat, iar populaţiile care locuiesc în interiorul ei nu primesc cu plăcere pe străinii cari caută să le pătrundă tainele.

Cei doi fraţi nu putuseră obţine de la dayacii de pe coastă bărcile lor speciale şi înguste — aşa zisele „prahus”

şi barcagiii necesari pentru a urca cursul apelor ce erau singurele drumuri deschise în adâncimea mlăştinoasă a pădurii virgine ecuatoriale.

Încercaseră atunci să învingă natura duşmănoasă şi să

plece fără escortă şi fără călăuză pe fluviul Barito, pe care socoteau să plutească până la munţii din centrul insulei, unde fuseseră semnalate zăcăminte de diamante.

3 Maimuţa-om, făptură de trecere între maimuţă şi om, şi din care s-au găsit în Java câteva oseminte fosile.

—— 9 ——

Dar un acces de febră pernicioasă doborâse pe Willie şi cei doi exploratori fuseseră siliţi să-şi întrerupă călătoria pentru a cere adăpost doctorului olandez Elias Brouwer care îi primise cu o bunătate şi o bunăvoinţă fără de margini.

Doctorul trăia în centrul pădurilor sălbatece, într-o clădire ridicată pe stâlpi, ca preistoricile case lacustre.

El, tânăra lui soră Frida şi fiica sa Elsa erau cunoscuţi de toţi malaezii coastei de sud şi de toţi dayacii, „tăietori de capete” de prin pădurile virgine înconjurătoare.

Elias era un fel de misionar care căuta să creştineze pe locuitorii sălbatici ai marii jungle şi care, pe deasupra, îi şi îngrijea când erau răniţi sau bolnavi.

Toată lumea avea pentru el o adevărată veneraţie şi guvernatorul olandez îl preţuia ca pe unul din cei mai perfecţi agenţi de propagandă europeană din districtul lui.

Ar fi putut obţine o slujbă mult mai importantă la Java sau la Sumatra, dar ţinea să rămână în Borneo, în modesta plantaţie unde trăia, în mijlocul pădurilor şi aproape de fluviul pe care îi veneau din când în când ziarele din Europa, şi uneori vizite de ale plantatorilor de pe coasta de Sud, cu care întreţinea legături cordiale.