satul tău, casa ta. Dar presupunând că ai de gând să reînvii întâmplări din trecut, ţi-aş fi recunoscător dacă mi-ai spune şi mie.
— Sunt lucruri care mă privesc doar pe mine.
Xabier a pus în geantă ustensilele şi proba de sânge.
— Fac şi eu parte din povestea asta.
S-a apropiat de pisică, iar aceasta, docilă, l-a lăsat s-o mângâie. A spus că nu rămâne la prânz. A mai zis şi altele. A sărutat-o pe maică-sa la plecare şi, ştiind că ea va fi la fereastră, înainte de a intra în maşină a ridicat privirea şi, bănuind-o în spatele jaluzelelor, i-a făcut semn cu mâna.
35
10. CONVORBIRI TELEFONICE
A sunat telefonul. Precis e ea. Bittori n-a răspuns, chiar dacă ar fi fost suficient să întindă mâna pentru a ajunge la telefon. Să sune, să sune. Şi-o imagina pe fiică-sa, la celălalt capăt al firului, spunând tot mai nerăbdătoare: hai, ama, răspunde; ama, răspunde odată. N-a răspuns.
După zece minute, telefonul a sunat din nou. Ama, răspunde. Stresată de atâta zgomot, Ikatza a profitat de uşa deschisă a balconului şi a ieşit în stradă.
Bittori s-a apropiat, în paşi de dans, de fotografia lui Txato.
— Dansezi, Txatito?
După câteva secunde, telefonul a încetat să mai sune.
— A fost ea, preferata ta. De unde ştiu? Ufff, bărbate, tu te pricepeai la camioane, eu mă pricep la ale mele.
Nerea n-a fost nici la priveghi, nici la înmormântarea tatălui ei.
— O să am Alzheimer, o să uit că te-au ucis, o să uit cum mă cheamă; dar îţi jur că atâta timp cât un beculeţ mai arde în memoria mea, o să-mi amintesc că n-a fost alături de noi când am avut cea mai mare nevoie de ea.
Cu un an înainte, fata se mutase la Zaragoza, pentru a-şi duce la capăt studiile de Drept. În apartamentul pe care-l împărţea cu două colege, pe strada López Allué, nu exista telefon. Odată, când a mers la ea în vizită, Bittori şi-a notat telefonul barului de la parter, pentru orice eventualitate.
Telefon mobil? Din câte-şi amintea ea, în vremea aceea erau puţini cei care foloseau telefonul mobil. Până atunci, Bittori nu se văzuse obligată s-o sune de urgenţă pe fiică-sa. Acum nu avea de ales.
Aşa că Xabier, la rugămintea ei, pentru că ea, aflată sub efectele calmantelor, stupefacţiei şi suferinţei, nu era în stare să lege două fraze, a sunat la bar, a explicat cine era, a spus, cu un aplomb încărcat de tristeţe, ceea ce trebuia să spună, apoi i-a dat barmanului semnalmentele fizice ale surorii sale. Bărbatul, foarte amabil:
— Trimit imediat pe cineva.
Xabier: îl roagă să îi spună soră-sii să sune acasă imediat, a insistat că
era urgent, foarte urgent. N-a spus de ce o căuta, aşa îi ceruse maică-sa.
Oricum, televiziunea şi numeroase posturi de radio deja transmiseseră
36
ştirea. Xabier şi Bittori au presupus că Nerea aflase deja ce se întâmplase.
Dar ea n-a sunat. Au trecut ore întregi. Primele declaraţii: atentat brutal, o crimă mişelească, un om bun, condamnăm, respingem cu hotărâre etc. S-a lăsat seara. Xabier a format din nou numărul barului.
Barmanul a promis din nou că o să-l trimită pe fiul său ca să-i transmită.
Nimic. Nerea a sunat abia în dimineaţa următoare. A aşteptat tăcută ca mama ei să termine cu plânsul, cu văicărelile, să se liniştească şi să-i spună, cu vocea gâtuită, detalii despre cele întâmplate, iar apoi ea, Nerea, a zis pe un ton lugubru, dar ferm, că se hotărâse să nu plece din Zaragoza.
Cum? Bittori a încetat brusc să mai suspine.
— Te urci în primul autobuz şi vii acasă. Nu discut. L-au asasinat pe tatăl tău şi ţie nici nu-ţi pasă.
— Ba-mi pasă, ama. Sunt foarte tristă. Nu vreau să-l văd mort. N-aş
suporta aşa ceva. Nu vreau să apar în ziare. Nu vreau să suport privirile celor din sat. Ştii cât de mult ne urăsc. Te rog să faci un efort şi să mă
înţelegi.
A continuat cu ochii plini de lacrimi:
— Aici, în Zaragoza, nimeni nu face legătura între mine şi aita. Nici măcar profesorii mei. Asta mă va ajuta să trăiesc liniştită. Nu vreau să aud prin facultate: uite, aia e fata celui pe care l-au omorât. Dacă vin acum în sat şi apar la televizor, toată lumea din universitate va şti cine sunt. Aşa că
stau aici şi te rog să nu mai judeci sentimentele mele. Sunt la fel de distrusă ca tine. Promite-mi, pe ce ai tu mai sfânt, că mă laşi să-mi trăiesc doliul în felul meu.
Bittori a încercat s-o ţină de vorbă, dar Nerea a închis. Şi a venit în sat abia după o săptămână.
S-a gândit cu atenţie. Persoane din Zaragoza (de la facultate, vecini, prieteni) care ar putea şti că ea era fiica ultimei, în curând penultimei, în curând antepenultimei victime a ETA: cele două colege de apartament şi atât, dacă nu cumva le-a mâncat sub limbă pe cele două. Numele e destul de comun în Ţara Bascilor şi e frecvent întâlnit şi prin alte părţi. În caz că
va fi întrebată dacă e rudă cu omul de afaceri din Guipúzcoa, asasinat de către ETA, sau dacă-l cunoaşte, ea va zice că nu.
Înainte să afle cele două colege de apartament, a aflat băiatul acela, José Carlos. A trecut s-o ia ca să meargă împreună la un bar din apropiere, unde urmau să se alăture altor studenţi. Aveau de gând să meargă spre
37
