Buşteni părând canoe în derivă, crengi ivindu-se din apă numai cât să

fie înghiţite la loc de valurile de culoarea cafelei cu lapte; un bidon plin de nămol a trecut săltând ca un hopa-mitică, plastice purtate cu viteză de torent, în timp ce se înălţa un puternic miros ca de licheni şi mucegai, de putrefacţie răscolită. Prietenul, poate pentru a-l mai potoli pe Joixan, a

 39 

arătat cu degetul spre celălalt mal:

— Dar ce zici de atelierul fraţilor Arrizabalaga? Asta o să-i ruineze.

— Şi iepurii mei, băga-mi-aş.

— Asta o să-i coste o avere.

— Numai eu ştiu cât m-am spetit. Până şi cuştile le-am făcut cu mâna mea.

Au mai trecut câteva zile, ploaia a încetat, apele au scăzut. Joxian se afunda până la jumătatea carâmbului cizmelor în noroiul din grădină.

Copacii erau plini de nămol, dar rezistaseră, la fel şi alunii şi, minune sau rădăcini trainice, viţa-de-vie. În rest, să te apuce plânsul, nu alta. Partea de zid dinspre râu dispăruse, smulsă din temelii. Nu rămăsese niciun fir de roşie, nici de praz, nimic. Din partea de jos, de lângă mal, torentul smulsese o bună parte din pământ, cu tot ce era plantat acolo: zmeură, coacăze, plus colţul cu cale şi trandafiri. Şopronul nu mai avea scânduri pe o latură şi eternitul dispăruse de pe acoperiş. Iepurii erau în cuştile lor, acoperiţi cu noroi, umflaţi, morţi. Uneltele, cine să mai ştie.

În zilele următoare, când nu era la muncă, Joxian stătea pe canapeaua din sufragerie, cu coatele pe genunchi şi capul între mâini. O statuie a suferinţei. Îl întrebau, nu răspundea.

— Vrei ziarul?

Mut. Până când Miren şi-a pierdut răbdarea.

— La dracu’, dacă suferi atâta după grădină, du-te şi fă-o la loc.

S-a ridicat, ascultător. Ca şi cum ar fi aşteptat să-i spună asta. În ziua următoare, părea alt om. Ba chiar s-a dus la barul Pagoeta ca să joace cărţi cu prietenii. S-a întors mulţumit, aproape euforic. Prietenii îi dăduseră

ideea să înalţe un zid de beton între grădină şi râu.

— Aha. Nici n-o să coste mult. Ieftin ca braga.

La cină, anghilă cu sos, un burduf de vin cu sifon, i-a zis lui Miren, scărpinându-se în partea dreaptă, că Txato se oferise să-i aducă un camion de pământ cu care să umple golul lăsat de cel luat de ape.

— Trebuie să fie pământ ca lumea, nu? Din Navarra. Mi-l aduce fără

bani, când face el un transport acolo.

Dar mai întâi trebuia să construiască zidul. Şi, înainte de orice altceva, să facă curăţenie. Era prea mult pentru o singură persoană. Şi, mai ales, când? După orele de muncă?

Miren:

 40 

— Asta tu ştii.

L-a sfătuit să-i întrebe pe băieţi dacă nu vor să-i dea o mână de ajutor.

Aşa că Joxian nu s-a culcat până n-a venit Gorka şi i-a zis: duminică, la grădină, o mână de ajutor, tu şi fratele tău etc. Băiatul n-a zis nimic.

Băiatul ăsta trebuie îmboldit. Tatăl său, pentru a-l anima:

— Pe urmă, mergem toţi trei la cidrărie şi mâncăm câte un cotlet ca lumea. Ce zici?

— Bine.

N-a mai zis nimic şi a sosit şi duminica. Soare, temperatură plăcută, râul din nou în albie, la locul lui. Joxian n-a participat la etapa de cicloturism, pentru că, deşi bicicleta e importantă, grădina e şi mai şi. Grădina e religia lui. Exact aşa a zis odată, folosind cuvintele astea, la Pagoeta, ca să nu mai râdă prietenii de el. Când va fi să moară, Dumnezeu să nu-l ia cu paradisul şi cu alte poveşti frumoase; să-i dea o grădină cum are acum. Şi asta îi făcuse pe toţi să râdă.

Pe drum:

— I-ai zis lui Joxe Mari să vină la nouă?

— Nu i-am zis.

— Du-te, mă. De ce?

Aşa că atunci i-a spus, trebuia să-i spună, nu avea de ales.

— Păi nu mai stă în sat de o săptămână.

Joxian s-a oprit, cu faţa plină de mirare.

— Păi, nu ne-a spus nimic. Cel puţin mie nu mi-a spus. Poate maică-tii, nu ştiu. Sau ştiaţi cu toţii, numai eu nu? Şi unde locuieşte acum?

— Nu ştim, tată. Bănuiesc că a plecat în Franţa. Mi-au spus că, imediat ce o să poată, o să ne spună.

— Cine ţi-a zis?

— Nişte prieteni din sat.

Restul drumului până la grădină l-au făcut în tăcere. N-au ajuns bine, că

Joxian a şi întrebat:

— Dacă e în Franţa, cum se duce la muncă?

— Nu se mai duce.

— Dar nici n-a apucat să termine ucenicia.

— Mda.

— Şi cu handbalul?

— Nu mai merge nici la handbal.

 41 