Toată discuția asta cu Emma despre Howard Street răscolise amintiri vechi, și Jude se întreba pe unde o fi acum Barbara. Fuseseră cândva prietene la cataramă. Putea să și-o imagineze pe Barbara – enervant de drăgălașă, după

cum își amintea, dar cu totul incapabilă să se descurce cu banii. Se mutase pe Howard Street – camera de pe palierul din mijloc, așa e – în 1984, ca s-o ajute pe Jude la plata chiriei, dar întârzia mereu și proprietarul le tot venea pe cap.

Al Soames, își amintea ea. Fusese elev la o școală publică, și se înființa acolo nepoftit și ședea în bucătărie. Se trudea din greu să fie fermecător, vorbind despre toate persoanele de vază pe care le cunoștea și petrecerile la care mergea. Ea fusese impresionată la început, când s-a mutat acolo, dar apoi a început să se întrebe dacă nu cumva era de felul lui Walter Mitty15. Și o făcea pe Barbara să se simtă foarte neliniștită. Totuși, Will îl plăcuse. Zicea că se simte bine în compania lui.

Judy și-a lins degetul și a cules firimiturile de pe farfurie.

Biata Barbara s-a mutat de acolo destul de repede – înainte de un an, și-a zis Jude. Ei nu-i picase prea bine – însemna să facă rost de mai mulți bani în fiecare lună –, însă Will a fost mulțumit.

„Îmi place să te am numai pentru mine, fără păpușa aia Barbie bântuind prin preajmă și făcându-mi ochi dulci”, a zis el. Jude nu observase asta, dar acum Barbara plecase, oricum, și ea nădăjduia că Will va crede că și-a găsit perechea –

din punct de vedere intelectual și sexual – și o să se așeze la casa lui. La universitate, povestea lor durase doar trei săptămâni, dar de data asta avea să

fie altfel. Pe atunci au fost alte femei, stând la coadă ca să-i atragă atenția lui, și au devenit din ce în ce mai nerăbdătoare să le vină rândul. Jude l-a găsit 15 Personajul principal din povestirea The Secret Life of Walter Mitty, de James Thurber, după care s-au făcut două filme.

VP - 52

ocupându-se de „următoarea de pe listă” într-o dimineață de vineri, când nu s-a dus la un curs ca să-i facă lui o vizită.

A cugetat la asta acum. Și la răzbunarea sa pe acea „următoare de pe listă”: a doua zi a spart încuietoarea camerei ei și i-a mânjit patul cu rahat de câine.

Oamenii au făcut din țânțar armăsar în privința asta, nu-i așa?

Oricum, „următoarea de pe listă” n-a făcut vreo plângere. Jude și-a închipuit că a dus, pur și simplu, așternutul la curățătorie. Will n-a aflat – cel puțin, n-a pomenit de asta, și au rămas în relații bune, bând din când în când o cafea împreună, când se întâlneau pe King’s Parade16. Dar a dispărut din lumea ei când ea a plecat de la Cambridge.

Iar ea a întâlnit pe altcineva. „Ticălosul absolut”, așa cum îi zicea acum de fiecare dată. Dar el fusese Charlie până ce le-a părăsit pe Jude și pe Emma. Ea fusese silită să se întoarcă la părinți cu un prunc în brațe, ca ei s-o poată tortura cu vinovăția.

Simțea cum amărăciunea îi întunecă ziua, chiar și după tot acest timp. Nu era bine pentru ea să răscolească durerile trecute. Oamenii zic că nu-i bine să ții lucrurile bine dosite, dar ea nu putea niciodată să-și deschidă așa inima în fața altcuiva. Oamenii se grăbesc să tragă concluzii, se reped să te judece. E mai bine să ții totul în tine. Fusese prea deschisă cu Will, știa asta acum. Îl lăsase să afle cu câtă disperare vrea să-l păstreze. Făcuse orice – își schimbase hainele, părul, prietenii, totul. Ba chiar îi urmase sfatul s-o „arunce pe Emma din cuib” atunci când devenise prea dificilă.

Făcuse ca acest lucru să pară plin de grijă și responsabilitate. „Dragostea aspră o să-i prindă bine, Jude. O să vezi. E lucrul de care are nevoie”.

A făcut-o. I-a spus propriului copil că trebuie să plece. A ajutat-o să-și strângă

lucrurile. A închis ușa în urma ei.

Și, după ce Emma n-a mai fost, Jude și-a concentrat toată energia asupra lui Will, ținându-se după el, încercând să-i ghicească orice dorință. La început, lui i-a plăcut. I-a plăcut să aibă în fiecare seară pe masă mâncărurile preferate, lenjeria sexy pe care o cumpărase ea ca să-l bucure, telefoanele pe care i le dădea la serviciu „Doar ca să-ți spun că te iubesc”.

Dar apoi lui a început să i se pară că se agață de el.

„Bărbații urăsc să te agăți de ei”, și-a spus Jude, pe când curăța vesela de la micul dejun. „Face să-ți piară tot cheful”. Așa i-a spus Will în ziua în care a plecat.

16 Stradă istorică din centrul orașului Cambridge.

VP - 53

16. Miercuri, 28 martie 2012

KATE

Era deja sătulă de acea zi când a ieșit din lift, la redacție. Proasta dispoziție îi pusese acreală în privire și riduri pe frunte, dar Joe Jackson încă nu știa să

citească oamenii.

— Bună, Kate, ce mai faci? a ciripit ca un peruș prietenos.

Kate i-a aruncat o privire care ar fi făcut un rottweiler să șovăie. Și-a azvârlit geanta pe birou, unde laptopul a scos un zdrăngănit periculos, și s-a năpustit spre toaleta femeilor ca să-și tragă un pic sufletul.

În acea dimineață Steve îi adusese „ceaiul de la pat” cu o jumătate de oră

mai devreme, și a stat aplecat deasupra ei până ce s-a dezmeticit din somn.

— Îmi pare rău că-i așa devreme, iubito, dar trebuie să plec la lucru la opt –

am de făcut în dimineața asta vizita prin saloane – și Jake e deja jos, a zis, cu o notă de avertizare în voce.

Știau amândoi că se arătau necazuri la orizont.

Jake, fiul lor cel mare, se ivise pe nepusă-masă aseară, în mijlocul trimestrului. Era prea târziu ca să vorbească – Steve era deja în pat, frânt după

întâlnirile din acea zi cu pacienții săi bolnavi de cancer, iar Kate nu putea să

înfrunte singură cea mai recentă criză a lui Jake. Îl expediase la culcare, promițându-i că vor sta de vorbă de dimineață. Era clar că venise acel moment.

Kate s-a dat jos din pat, împleticindu-se, și de-abia avusese timp să se așeze la masa din bucătărie când Jake a anunțat că renunță la studiile de drept și o să

călătorească.

Mă rog, „a anunțat” probabil că e o exagerare. Jake a pomenit de asta în acel fel al lui degajat, enervant, în vreme ce învârtea două ouă turnate în apa clocotită dintr-o cratiță. Era un băiat care „prindea totul din mers”, după cum sunau rapoartele din liceu. Trecea peste toate, zicea Kate, dar Steve o sfătuise întotdeauna să nu se ia de fiul lor cel mare.

„Asta n-ar face decât să înrăutățească lucrurile. O să-i treacă atunci când crește”, zicea el.

Dar nu i-a trecut.

„Pur și simplu se dă bătut când lucrurile devin grele”, a zis Kate atunci când Jake a hotărât să nu mai cânte la saxofon, după trei luni, cu toate că el îi implorase să-i cumpere instrumentul. „E atât de deștept, dar n-are chef să facă

vreun efort”, s-a plâns ea. „Bietul Freddie trebuie să se spetească muncind ca să

VP - 54

ia note bune. Trebuie să fie furios când își vede fratele cum răsfoiește un pic o carte și apoi ia nota zece”.

Și o înfuria și pe ea. Fusese exact ca Freddie. Și nu pricepea de unde vine lipsa de râvnă a lui Jake. Și ea, și Steve aveau cu carul disciplina muncii, dar Jake nu făcea decât să stea la picioarele scării, privind în sus și cutremurându-se la gândul urcușului.

Steve a fost cel care a spart tăcerea care se lăsase după ultimele vești date de fiul lor.

— Unde ai vrea să călătorești?

Amabil și neutru. Tipic pentru Steve, și-a zis Kate.