— Mulțumesc, Kate. Ne vedem mai încolo.

S-a uitat după el cum iese târșâindu-și picioarele, cu gulerul hainei pe jumătate ridicat, cu un smoc de păr turtit la ceafă, de la pernă, și cu carnetul ițindu-se din buzunar. În trecere, a dat din cap către biroul responsabilului.

Terry nu i-a răspuns. Semn rău, și-a zis ea. Haita își părăsește fârtatul.

Kate s-a gândit la propria situație. Presupunea că e pe listă, pe undeva –

vârsta și salariul erau împotriva ei –, dar a ținut pumnii strânși ca alții să se ofere să ia compensația de concediere înainte să se ajungă la ea. Nu voia să plece. Nu știa ce slujbă și-ar fi găsit altundeva, și nici nu merita să te gândești la o viață

fără muncă. Ce ar face cât e ziulica de mare? Să se uite la televizor și să dezlege sudoku în cărțoaiele alea cu jocuri? Mai bine moartă. Mai degrabă ar scrie tâmpenii despre vedete. Lucrul de care avea nevoie era un articol important.

17 Aluzie la luddism, mișcare spontană de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea, care s-a manifestat prin distrugerea mașinilor considerate cauza șomajului (n. red.).

VP - 57

Terry s-a apropiat, și Kate a ridicat privirea.

— Ești bine, Kate? a întrebat-o. Arăți groaznic.

— Mulțumesc, Terry. Drăguț din partea ta c-o spui. Sunt bine. Doar o chestie de-acasă. Cel mare.

— Ce-a mai făcut Jake? a întrebat Terry. Sunt sătul până peste cap de ai mei.

Nu vor decât bani și să-i duc cu mașina la chefuri.

— Oarece împleticeală la facultate. O să se rezolve de la sine, a zis ea.

•

Vestea că Criminalistul o să plece a venit pe la șase și jumătate. Destul de târziu, așa încât să poată fi scos din clădire cu minimum de scandal dacă

lucrurile o luau razna. A fost chemat în biroul directorului și după un sfert de oră

a ieșit ca fost reporter la Post.

— Mi-au dat un purcoi de bani, i-a spus lui Kate, în vreme ce-și arunca lucrurile într-un sac de gunoi negru. O să fie bine. Era vremea pentru o schimbare. Sunt aici de prea mult timp.

Știau amândoi că nu va mai fi vreo altă slujbă. Prea bătrân. Prea de școală

veche.

— Partea cea mai rea e să-i spun ei acasă, a zis. Nu știu dacă să o sun pe Maggie sau să aștept până ajung acolo. Dumnezeu știe ce o să zică. Dar probabil că va fi cu sonorul la maximum.

— Ei, haide, Maggie o să înțeleagă, a zis Kate.

De fapt, nu credea deloc că „Doamna de Fier”, cum i se zicea în redacție, o să

se arate înțelegătoare – era o latură a ei care nu i se arătase vreodată cuiva –, dar Kate încerca să nu vorbească de lucruri rele.

— O să vedem, a zis el și a clătinat din cap, ostenit.

— Ia zi, unde o să fie petrecerea de adio? Toată lumea o să vrea să vină să-și ia rămas-bun așa cum se face pe Fleet Street, a zis Kate, culegând un plic rătăcit pe podea.

— Mda. Aranjez eu ceva. Mi-ar plăcea să fie la Cheshire Cheese – acolo am fost dus în prima mea zi de reporter la un ziar național. Atunci, în Epoca de Piatră. Ne duceam acolo când se porneau rotativele. Toată clădirea începea să

trepideze. Și zgomotul… Vocea a început să i se întretaie și a tăcut, prefăcându-se că-și cercetează sertarele. Probabil că o s-o fac vineri, a zis el, în cele din urmă. Să termin odată cu asta. O să-l anunț pe Maior și el poate trimite e-mailuri tuturor. A aruncat o privire prin încăpere și umerii i s-au prăbușit. Ar fi mai bine să plec.

Terry s-a îndreptat spre el, și ceilalți reporteri s-au ridicat în picioare.

VP - 58

— Noroc, prietene! a strigat Maiorul din partea cealaltă a încăperii, în vreme ce Criminalistul ridica sacul de gunoi plin cu dovezile carierei sale.

Kate și-a ridicat carnetul de însemnări și a început să-l pocnească de birou.

Ceilalți reporteri au făcut la fel, iar corectorii și jurnaliștii cu funcții superioare s-au alăturat cacofoniei, izbind în mese cu pumnii și cu ce le cădea în mână. Au acompaniat cu bubuituri ieșirea Criminalistului, așa cum cerea tradiția. Era o izbucnire de emoție într-o nouă lume cenușie, și el a plâns în vreme ce pleca de acolo ultima oară.

— Mă duc să dau pe gât ceva, a zis Maiorul. Am nevoie de o băutură.

18. Vineri, 30 martie 2012

KATE

Cheshire Cheese era un labirint de ascunzișuri și cotloane cu lambriuri din Fleet Street. Fusese bârlogul jurnaliștilor – scena unor încăierări, sărbătoriri și priveghiuri – până ce ziarele s-au împrăștiat în cele patru colțuri ale capitalei, în anii ’90. Acum, Cheese își făcea reclamă ca relicvă plină de culoare a acelor vremuri. Noii proprietari le spuneau vechi anecdote despre știri-bombă și camaraderie la toartă turiștilor și celor de la periferii care lucrau în oraș și care umpleau acum localul. De parcă jurnalismul ar fi aparținut altei epoci.

Dar mirosul rămăsese același, și-a zis Kate, în vreme ce-și scutura umbrela de ploaia ce nu se mai sfârșea și trecea printre cei care beau în picioare către salonul privat de la etaj. Bere veche și răsuflare scurtă.

Hărmălaia era din ce în ce mai mare pe când urca pe scară și s-a năpustit asupra ei când a ajuns la petrecere. Criminalistul era în mijloc, împărțind halbe de bere peste capetele foștilor colegi, cu obrajii înroșiți, zbierând și transpirând deja.

S-a uitat rapid în jur, trecerea în revistă cu ochi de reporter. Cine-i aici? Cine-i interesant? De cine vreau să mă feresc?

Ochii i s-au luminat când a văzut polițaii din colț. Era o adevărată adunare a clanurilor. Vedea Biroul de presă al Poliției Metropolitane aproape în întregime

– chiar și pe Colin Stubbs, când s-a mai uitat o dată și părea că sunt acolo detectivii din fiecare caz important de care se ocupase Post.

— Bob, a strigat peste hărmălaie, croindu-și drum prin mulțime.

El n-a auzit-o.

VP - 59

Detectivul inspector Bob Sparkes era adâncit în discuția cu alt polițist. Nu-l mai văzuse de când Jean Taylor fusese judecată pentru rolul ei în răpirea Bellei Elliott. Vorbiseră la telefon de fiecare dată când Kate scrisese despre Jean –

apelul, poveștile despre scrisorile ei către părinții altor copii dispăruți sau împrietenirea ei cu unii criminali faimoși aflați în închisoare –, dar de atunci Kate nu mai scrisese vreun articol despre teritoriul lui din Hampshire.

Brusc, a dat cu ochii de ea și i-a zâmbit. Kate a simțit un mic fior. Ridicol. Câți ani ai? și-a zis, furioasă. Dintr-odată, nu știa cum să-l salute. Strângere de mână

sau pupic pe obraz?