Kate a simțit că se înmoaie, fără să vrea. Nu avusese parte de prea multe complimente în ultimul timp. Statutul ei de vedetă după interviul exclusiv cu văduva Taylor începuse să se topească. Erau deja doi ani de când scosese la lumină ceea ce se întâmplase cu adevărat cu micuța Belle Elliot, copilița care dispăruse din grădina casei ei. Povestea, cu cotiturile și obstacolele ei, a obsedat-o, și când adevărul a ieșit în cele din urmă la iveală în paginile raportului său, au urmat un prânz cu redactorul-șef, o primă și o creștere a salariului.
Dar acel moment a trecut, așa cum se întâmplă întotdeauna. Atenția ziarului a alunecat constant de la jurnalismul de investigație la soiul de vești instantanee care făceau comunitatea online să clicheze și să comenteze. Se simțea din ce în ce mai mult în plus în această nouă ordine a lumii. Putea scrie legenda unei imagini la fel ca cel mai bun dintre ei, dar nu prea era treabă de adult, își spunea, în vreme ce se străduia să nu-și piardă demnitatea.
VP - 43
Și simțea cum crește în ea paranoia ori de câte ori Terry trimitea unul dintre puștani, și nu pe ea, pe urmele unui subiect.
— Te păstrez pentru ăla mare de tot, zicea el, când îi prindea privirea.
Dar ăla mare de tot nu se arăta de ceva timp. Și acum primise sarcina să se ocupe de creșa redacției.
— N-o să-ți stea în cale. O să învețe în timp ce muncește și tu ai atât de multe de împărtășit, Kate. Simon zice…
Pune-ți mâinile pe cap 13 și-a spus ea, reîntoarsă pe terenul de joacă din școala elementară.
— Bine, unde-i?
— Joe, vino aici, te rog, a strigat Terry către partea cealaltă a încăperii, și un tânăr scundac, cu breton pleoștit și cămașa scoasă din pantaloni, a țâșnit în picioare și s-a repezit spre ei.
— Bună, Kate. Sunt onorat, a zis, fără urmă de sarcasm.
Dumnezeule din ceruri, o să spună că adoră articolele mele.
— Ador articolele tale, a zis Joe.
— Vă las împreună, a zis Terry, a cărui treabă se pare că fusese îndeplinită.
— Dar… s-a bâlbâit Kate.
— Îmi pare rău, Kate. Mă așteaptă cineva la telefon, a zis Terry și a șters-o către adăpostul biroului său.
Kate a înghițit o înjurătură, a arătat spre scaunul de lângă ea și s-a străduit să
evite privirea Criminalistului.
— Când ai venit la noi, Joe? a zis.
— Acum o lună. Direct de pe băncile universității, întotdeauna mi-am dorit să
fiu jurnalist – am asta în sânge.
— Ce vrei să spui?
— Mama e jurnalistă.
— Da?
El a rostit numele redactorului-șef de la Herald on Sunday, o femeie faimoasă
pentru vulgaritate și brutalitate – „tiranul în chiloți”, îi ziceau cei din vechea gardă. Vechea gardă masculină, să nu uităm, și-a zis Kate. Mandy Jackson adoptase porecla, fluturând-o ca pe un trofeu de război în vreme ce urca pe scara ierarhică. Despre orice femeie care se ridica mai sus de redactor de articole de fond se credea fie că s-a culcat cu cine trebuia, fie că i-a terciuit ouțele. Kate nu știa sigur pe ce cale mersese Mandy, dar ea era încă acolo, regina mormanului de bălegar.
Și ăsta era băiețașul ei.
13 Trimitere la jocul de copii „ Simon says” („Simon zice”), în care participanții se supun comenzilor.
VP - 44
L-a privit îndeaproape pe Joe Jackson – mama lui cu siguranță se gândise cum o să-i sune numele atunci când l-a botezat –, care tocmai își instala laptopul la dreapta ei. Arăta de parcă nici nu i s-ar fi schimbat încă vocea, dar ar fi putut fi de folos – nu i-ar fi displăcut un post la Herald ori Sunday.
— La ce articol lucrezi, Kate? a întrebat el, șezând cu spatele drept, în așteptare, cu un carnețel în mâini, ca să-i culeagă vorbele de aur.
— Mă uit la e-mailuri, Joe. Lasă-mă zece minute. Ce-ar fi să te duci să ne aduci câte o cafea?
A scormonit prin geantă și i-a dat un pumn de mărunțiș.
— Trepădușul marelui reporter, a pufnit Criminalistul după ce Joe a dispărut prin ușile batante.
— Gura, Gordon! Ești pur și simplu invidios că n-ai căpătat și tu unul. Ce naiba o să fac cu el?
— Păi, să nu te culci cu el, că Mandy o să-ți smulgă capul de pe umeri.
Grosolănia replicii a șfichiuit-o pe Kate, dar a râs odată cu el, o tehnică de supraviețuire învățată devreme într-o lume dominată de bărbați și de băutură.
Nu trebuie decât să le cânți în strună. Nu-i nevoie chiar să crezi, o sfătuise o colegă mai în vârstă, acum mulți ani. Glumele sexiste nu se vor sfârși vreodată.
Trebuie să le arăți că ești un reporter la fel de bun ca ei. Asta o să le bagepumnul în gură.
Și nu fuseseră toți din cei care urau femeile. Lucrase cu unii bărbați străluciți, dar mai rămânea pe ici, pe colo, câte un dinozaur pândind din mlaștina preistoriei. Unuia dintre redactorii știrilor de noapte îi plăcea să le spună
