— Dar ce s-a întâmplat? A fost ucis?
— Nu se știe, a zis Emma, și a băgat în gură câteva boabe de linte.
Judy a făcut la fel. Când a terminat de mestecat, a spus:
— Păi, nu vrem să vorbim despre copilași morți, nu-i așa? și a dirijat discuția către munca Emmei.
— Mai ții legătura cu Will? a zis Emma, întrerupând-o la mijlocul propoziției.
— Will? Jude a fost luată cu totul pe nepregătite. Ăăă, păi, da. Din când în când. De fapt, mi-a telefonat acum câteva săptămâni. Așa, din senin, despre un știu ce acțiune de strângere de fonduri pentru universitate. Am stat un pic de vorbă. S-a uitat la chipul Emmei, în căutare de indicii, dar n-a văzut nimic. De ce întrebi de Will? a zis, temătoare.
Nici prin cap nu-i trecuse să-i spună Emmei că Will luase iar legătura cu ea.
Știa că e un subiect interzis. Dar fiica ei era cea care-l pomenise.
— Doar mă întrebam, a zis Emma, și la masă s-a lăsat liniștea, întreruptă doar de râcâitul lingurilor pe farfurii.
— A fost o parte însemnată a vieții mele timp de aproape zece ani, Emma, a zis Jude, în defensivă, cu fața îmbujorată de alcool. Și o parte însemnată din viața ta, de asemenea. Cel puțin pentru câțiva ani.
Chipul Emmei a încremenit.
— Bine, știu că ați avut neînțelegeri… a zis Jude. Dar asta a fost acum atât de mult timp. Doar nu ești în continuare îmbufnată din cauza asta?
Emma a ridicat privirea din farfurie, dar n-a spus nimic.
E geloasă, și-a zis Jude. Întotdeauna a fost un pic amorezată de el.
Subiectul părea că e închis, și dezamăgirea lui Jude a aspirat toată energia din încăpere. Fiica ei s-a ridicat, mohorâtă, s-o ajute la spălat vasele. Știau amândouă că o să plece de îndată ce n-o să pară nepoliticos.
La chiuvetă, Emma ștergea vasele, în vreme ce Judy le spăla. Au deschis radioul, ca să fie niște voci în cameră.
— Trebuie să mă întorc – Paul o să fie acasă curând, a vorbit Emma către spatele mamei sale. Mulțumesc pentru cartea minunată și pentru prânz.
— N-ai mâncat, a zis Judy peste umăr. Să nu crezi că nu știu. Nu poți ascunde nimic de mine, Emma.
VP - 37
Emma a sărutat încă o dată obrazul mamei sale și a plecat, închizând ușurel ușa în urma sa, și nu s-a auzit decât clicul încuietorii.
12. Duminică, 25 martie 2012
EMMA
Drumul înapoi până la metrou pare că durează de două ori mai mult, din pricină că-mi tremură rău picioarele.
Totul a mers anapoda. Mă întărisem pentru discuția despre copilaș, îmi pregătisem răspunsurile la un posibil interogatoriu, dar a trebuit să pun acea ultimă întrebare. Despre Will. Ca să mă asigur că nu mai este în peisaj. Dar firește că este. Cum ar putea fi altfel?
Încerc să fac chestia aia cu respirația, dar inima încă-mi bubuie în coaste când mă așez, în cele din urmă, în vagonul de pe linia centrală.
Stau jos, într-un fel de ceață. Intre stații, mă văd reflectată în fereastra din fața mea.
•
Când ajung acasă, în sfârșit, după câteva ore, Paul a făcut mâncarea de pui la care se pricepe – îi simt mirosul; miroase a acasă – și așteaptă, răbdător, când răsucesc cheia în broască. Mi-am amintit mai devreme să-l sun ca să-i spun că
m-am hotărât să dau o raită prin magazine, dacă tot sunt în oraș.
— Dragă, arăți de parcă ai înghețat, spune. Hai să te încălzești. Să-ți pregătesc o baie?
— N-am nimic, Paul zic, și îi abat atenția povestindu-i cum s-a desfășurat prânzul. Jude a făcut mâncare de linte zic, și el râde.
Știe că n-am putut suferi niciodată mâncarea asta.
— Evident că a făcut, zice el. Cum arată apartamentul?
Și trebuie să mă gândesc.
— Chestii atârnate pe pereți și eșarfe pe veioze, zic. Probabil că l-ar descrie ca șic ponosit, dar mai degrabă e șic porcoșit.11
Paul zâmbește.
— A trebuit să mergi mult pe jos? Spune, și îmi ia picioarele în poală, ca să mi le încălzească.
11 Joc de cuvinte intraductibil, shabby chic și shabby shit.
VP - 38
— E la o distanță de kilometri de la metrou – pe tărâmul camerelor cu baie comună și al prăvăliilor care vând frigidere la mâna a doua. DE fapt, mi-a fost un pic frică să merg pe strada ei. Nu știu de ce a ales să locuiască acolo.
