— Vin, a zis Sparkes. Nu prea iese din Southampton, i-a șoptit lui Kate, și și-au zâmbit. Ia-ți vinul – trebuie să ne întoarcem acolo, a zis el, dar ea știa că nu se gândește decât la copilașul de pe șantierul de construcții.

Și acum, asta făcea și ea.

19. Luni, 2 aprilie 2012

KATE

Rămășițele personalului de la Biblioteca de referință lucrau în măruntaiele ziarului, troglodiți care supraviețuiseră revoluției Google. Erau o mână de ciudați și tocilari – o versiune cu buget redus a barului din Războiul Stelelor, după cum zicea Criminalistul ( zicea cândva, și-a reamintit sieși). Își avuseseră

momentul de glorie care dispăruse odată cu apariția motoarelor de căutare pe internet, dar erau încă acolo, selectau și arhivau toate articolele publicate și se țineau cu dinții de faptul că sunt experți în știrile din secolul trecut, până ce ultima tăietură din ziar avea să fie introdusă în calculator.

Lui Kate îi plăcea întotdeauna să-i pună în fața unor cereri aiuristice: Aveți ceva despre văduve care s-au măritat cu fratele soțului? Urma o pauză, câtă

vreme bibliotecarul dispărea pe coridoarele dintre fișiere și apărea cu un plic cafeniu cu tăieturi din ziare, pe care scria: „Căsătorii: femei care s-au măritat cu cumnatul”. Întotdeauna o lăsau cu gura căscată.

Biblioteca mirosea a hârtie și a gândăcei când Kate a deschis ușa batantă și a tras adânc aer în piept. Era mirosul trecutului său: zilele în care alerga pe scări în jos, la bibliotecă, atunci când prindea un subiect, răsfoia la iuțeală pe tejghea paginile cărților de telefon, în căutarea unui nume, frunzărea tăieturile din ziare și dădea de legătura vitală care avea să fie o informație utilă.

Geoff Bridges, un bărbat care purta genul de salopetă preferată de obicei de tractoriștii portughezi și părea să fie de decenii întregi în pragul pensionării, a ridicat privirea de la masa lui.

— Bună, Kate. Ce putem face pentru tine?

VP - 63

— Caut cazuri vechi cu copii dispăruți, de prin anii ’70 până la jumătatea anilor ’90, a zis.

— Ei bine, ai venit în locul nimerit, a râs el. Ne ocupăm de vechituri. Ai vreun nume? Ori să caut „Copii dispăruți, general” din acea perioadă?

— N-am decât unul – Alice, cred –, așa că ar fi mai bine să iau tot dosarul, a zis ea.

— Alice Irving, a zis Geoff încetișor, scotocind în minte prin sistemul intern de arhivare. Pruncul care a dispărut dintr-un spital, nu?

Cunoștințele și amintirile lui legate de știri erau legendare.

Kate a încuviințat din cap.

— Hmmm. Familie de militari. Cu baza în Hampshire. Aldershot, oare? Sau Basingstoke? Parcă țin minte că a fost bănuită mama.

— Mama? Zău? a zis Kate, simțind cum îi crește pulsul. Păi, hai să vedem și dosarul ei, te rog.

•

La etaj, a deschis împreună cu Joe plicurile burdușite. Tăieturile erau îngălbenite și începeau să se fărâmițeze, și Joe părea nesigur în vreme ce a desfăcut-o cu grijă pe prima din dosarul „Copii dispăruți, general”.

— Cauți mama unui copil care fost dat dispărut cu douăzeci până la patruzeci de ani în urmă? a întrebat el, încruntându-se. De ce?

— Pentru că vreau să știu ce s-a întâmplat, Joe. Se numește poveste emoționantă. Nu toate știrile sunt despre staruri din telenovele sau politicieni.

Asta are tot ce-i trebuie pentru un articol bun. O simt în rărunchi.

Joe părea un pic îngrețoșat.

— Așa vine vorba, dragă. Nu-i nimic ginecologic în asta.

Puștiul arăta umilit, și ea s-a simțit îngrozitor. Uite-o cum devine unul dintre dinozauri.

Putea să vadă că e dezamăgit. Probabil că atunci când se angajase la Post se aștepta să facă parte din echipa de investigații care scoate la lumină cine știe ce conspirație internațională.

— Haide, o să fie distractiv, s-a auzit pe ea însăși spunând, ca unui plod îndărătnic. De ce trebuie să fie totul distractiv ca să conteze, în ziua de azi?

Căutăm copilași care au dispărut fără urmă. O sursă mi-a sugerat trei posibilități, dar nu avem decât anii și un nume. S-a uitat la buzele bosumflate ale lui Joe și a oftat. Atunci, tu te ocupi de Alice Irving. Căutăm indicii despre mama ei, Angela Irving. Of, Doamne, vorbesc ca un polițist. Trebuie s-o găsim acum și s-ar putea să fie niște urme în articolele de atunci.

— Urme? a zis el.

VP - 64

— Indicii, Joe. Chestii ca numele rudelor, adrese vechi, locuri în care a lucrat.

Ne putem duce acolo să întrebăm unde s-a mutat ea. Poate că au păstrat legătura. Pricepi?

Joe a încuviințat, posomorât. Fără cuvinte-cheie sau motoare de căutare.

Părea rătăcit.

— Bun, ce-ar fi să cauți mai întâi online certificatul ei de naștere și cel de căsătorie.

Joe părea un pic mai interesat.

— Cu cât avem mai multe informații despre ea – al doilea prenume, data nașterii, chestii de-astea –, cu atât va fi mai ușor să-i dăm de urmă acum, a zis ea. Caută întâi căsătoria – o să fie mai ușor. Avem din decupaje numele soțului –

Nick, probabil Nicholas Irving – și numele de familie al Angelei. Scrie că aveau un băiețel de doi ani atunci când a fost luată Alice, așa că s-au căsătorit, probabil cu cel puțin un an înainte de nașterea lui. Caută-i pe toți cu numele Irving care s-au căsătorit în 1967 – lista e alfabetică – și mergi înapoi prin anii ’60, apoi înainte, dacă nu-i găsești acolo. În registrul de căsătorii găsești numele de fată al Angelei, și apoi îi poți căuta părinții și frații. Bine?

A observat că el o privește îngrijorat, cu ochii larg deschiși, și nu-și notează

nimic.

— Notează-ți, Joe. Reporterii fac însemnări. Fă-ți din asta prima regulă de aur.

Joe a luat pixul și a scris iute numele, în vreme ce Kate intra în site-ul Nașteri, Decese și Căsătorii de pe calculatorul lui, după care l-a lăsat să completeze căsuțele și să apese pe enter.

— De fapt, începe căutarea cu decesele, în cazul în care a murit, a adăugat ea. Nu vrem să ne pierdem timpul căutând un cadavru.

În vreme ce Joe dădea clicuri, Kate citea rapid dosarele cu tăieturi din ziare din anii ’90. A găsit curând răpirile – într-una era o fetiță de șase luni, în cealaltă

un țânc care începuse să meargă. Niciunul nu fusese găsit, dar nu păreau să se potrivească descrierii unui nou-născut. Și-a notat totuși numele și datele, pentru orice eventualitate.

Când a luat dosarul lui Alice, erau cel puțin cincizeci de articole – ultimul din 1999, când au fost găsite trei cadavre de copii în Staffordshire. Își amintea cazul

– s-a vorbit de incest și mama/ucigașa a fost internată într-un spital de nebuni.