— A, da, a răspuns. Păi, nu ei vor lua șutul în fund. Fir-ar a dracului de treabă!
Cine pleacă dintre noi?
Criminalistul a clătinat din cap.
— Doi corectori, dar încă n-a fost poftit nimeni dintre ai noștri la cafeaua morții. Așteptăm cu toții.
Știau amândoi că el era un candidat de frunte. Gordon Willis era bătrân, greu de stăpânit, un luddit17 când era vorba de tehnologie și, poate că și mai important, foarte bine plătit. Kate și-a stors creierii căutând ceva pozitiv de spus.
— Am vorbit mai deunăzi cu Colin Stubbs, îți transmite toate cele bune.
Criminalistul a dat din cap, cufundat în gânduri. Zice că părăsirea jurnalismului este cel mai bun lucru pe care l-a făcut vreodată.
— Nu, zău? Nu l-am văzut de luni de zile. Mă gândeam că scorpia aia de nevastă-sa l-o fi încuiat în beci. Uite ce-i, mă duc la Scotland Yard pentru informarea zilnică. Nu pot să stau aici așteptând veștile proaste. Dă-mi o strigare dacă se întâmplă ceva.
— Sigur, a zis ea. O să fie bine. Ești mult prea valoros pentru ei.
El a încercat să zâmbească.
— Mulțumesc, Kate. Ne vedem mai încolo.
S-a uitat după el cum iese târșâindu-și picioarele, cu gulerul hainei pe jumătate ridicat, cu un smoc de păr turtit la ceafă, de la pernă, și cu carnetul ițindu-se din buzunar. În trecere, a dat din cap către biroul responsabilului.
Terry nu i-a răspuns. Semn rău, și-a zis ea. Haita își părăsește fârtatul.
Kate s-a gândit la propria situație. Presupunea că e pe listă, pe undeva –
vârsta și salariul erau împotriva ei –, dar a ținut pumnii strânși ca alții să se ofere să ia compensația de concediere înainte să se ajungă la ea. Nu voia să plece. Nu știa ce slujbă și-ar fi găsit altundeva, și nici nu merita să te gândești la o viață
fără muncă. Ce ar face cât e ziulica de mare? Să se uite la televizor și să dezlege sudoku în cărțoaiele alea cu jocuri? Mai bine moartă. Mai degrabă ar scrie tâmpenii despre vedete. Lucrul de care avea nevoie era un articol important.
17 Aluzie la luddism, mișcare spontană de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea, care s-a manifestat prin distrugerea mașinilor considerate cauza șomajului (n. red.).
VP - 57
Terry s-a apropiat, și Kate a ridicat privirea.
— Ești bine, Kate? a întrebat-o. Arăți groaznic.
— Mulțumesc, Terry. Drăguț din partea ta c-o spui. Sunt bine. Doar o chestie de-acasă. Cel mare.
— Ce-a mai făcut Jake? a întrebat Terry. Sunt sătul până peste cap de ai mei.
Nu vor decât bani și să-i duc cu mașina la chefuri.
— Oarece împleticeală la facultate. O să se rezolve de la sine, a zis ea.
•
Vestea că Criminalistul o să plece a venit pe la șase și jumătate. Destul de târziu, așa încât să poată fi scos din clădire cu minimum de scandal dacă
lucrurile o luau razna. A fost chemat în biroul directorului și după un sfert de oră
a ieșit ca fost reporter la Post.
— Mi-au dat un purcoi de bani, i-a spus lui Kate, în vreme ce-și arunca lucrurile într-un sac de gunoi negru. O să fie bine. Era vremea pentru o schimbare. Sunt aici de prea mult timp.
Știau amândoi că nu va mai fi vreo altă slujbă. Prea bătrân. Prea de școală
veche.
— Partea cea mai rea e să-i spun ei acasă, a zis. Nu știu dacă să o sun pe Maggie sau să aștept până ajung acolo. Dumnezeu știe ce o să zică. Dar probabil că va fi cu sonorul la maximum.
— Ei, haide, Maggie o să înțeleagă, a zis Kate.
De fapt, nu credea deloc că „Doamna de Fier”, cum i se zicea în redacție, o să
se arate înțelegătoare – era o latură a ei care nu i se arătase vreodată cuiva –, dar Kate încerca să nu vorbească de lucruri rele.
— O să vedem, a zis el și a clătinat din cap, ostenit.
— Ia zi, unde o să fie petrecerea de adio? Toată lumea o să vrea să vină să-și ia rămas-bun așa cum se face pe Fleet Street, a zis Kate, culegând un plic rătăcit pe podea.
— Mda. Aranjez eu ceva. Mi-ar plăcea să fie la Cheshire Cheese – acolo am fost dus în prima mea zi de reporter la un ziar național. Atunci, în Epoca de Piatră. Ne duceam acolo când se porneau rotativele. Toată clădirea începea să
trepideze. Și zgomotul… Vocea a început să i se întretaie și a tăcut, prefăcându-se că-și cercetează sertarele. Probabil că o s-o fac vineri, a zis el, în cele din urmă. Să termin odată cu asta. O să-l anunț pe Maior și el poate trimite e-mailuri tuturor. A aruncat o privire prin încăpere și umerii i s-au prăbușit. Ar fi mai bine să plec.
Terry s-a îndreptat spre el, și ceilalți reporteri s-au ridicat în picioare.
