— Vâră-ți cămașa în pantaloni, Joe, a șuierat către el, pe când ajungeau la ușă. Suntem aici ca reporteri, nu veniți la un chef.

El a roșit, și-a îndesat pe dată poalele cămășii în pantaloni și și-a dat deoparte bretonul din ochi.

— Îmi pare rău, a zis.

Angela Irving a deschis ușa aproape imediat, ca și cum ar fi stat în picioare îndărătul ei, pregătită. Arăta palidă și serioasă, și-a dat pe spate părul cărunt VP - 70

care îi ajungea la umeri și și-a scos ochelarii. Părea că se clatină pe picioare în vreme ce-i saluta. N-a așteptat-o pe Kate să vorbească prima.

— Trebuie să fii Kate, a zis.

— Așa e. Bună ziua, doamnă Irving, a zis Kate. Vă mulțumesc din suflet că mă

primiți. Știu că trebuie să fie un moment greu pentru dumneavoastră, dar sper că ne putem ajuta una pe alta.

— Asta sper și eu, a zis Angela, și a deschis larg ușa, ca să intre musafirii.

Mergeți înainte, a zis din urmă.

Kate îl auzea pe Joe respirând pe gură în spatele ei și s-a blestemat că l-a adus cu ea.

În bucătărie, articolul lui Kate era așezat drept în mijlocul mesei. În jurul lui erau teancuri frumos aranjate de tăieturi din ziare, scrisori și un dosar arătând oficial.

— Luați loc, vă rog, a zis Angela, țeapănă, cu politețe exagerată, în vreme ce se mișca prin cameră, punând încă o cană pe tava deja pregătită cu cafea și biscuiți.

— Am scos câteva din lucrurile mele ca să vi le arăt. În cazul în care v-ar interesa să vedeți cum s-a petrecut totul…

Kate a luat imediat în mână o tăietură din ziar, ca să-și arate bunăvoința, dar n-a citit-o. Era articolul pe care îl parcursese deja de la cap la coadă la birou, dar avea nevoie de timp de gândire.

22. Luni, 2 aprilie 2012

KATE

Când Angela Irving plânsese la telefon, Kate și-a zis că o să fie floare la ureche. Și-a zis că ea va conduce discuția, însă lacrimile Angelei se uscaseră și acum Kate se simțea prinsă pe picior greșit. Ceea ce nu luase în calcul era faptul că doamna Irving avea experiență din belșug cu reporterii. Fuseseră destule interviuri în anii de după dispariție – și chestia asta putea să aibă două tăișuri.

Putea să dea avânt lucrurilor, dacă persoana intervievată știa ce anume se așteaptă de la ea, și ar fi putut ajunge repede la miezul problemei.

Dar Kate prefera să aibă de-a face cu un teritoriu neumblat, nu cu noroioasele cărări bătute. Subiecții care nu mai făcuseră asta nu vorbeau în clișee și nu repetau citate răsuflate. Și cu cineva care nu mai făcuse asta Kate VP - 71

putea să controleze interviul. Îi plăcea să asculte și să îmbie, aplecându-se în față și neluându-și ochii din ochii interlocutorului atunci când lucrurile amenințau să devină dificile. Dar Angela Irving părea să-și fi pregătit deja ceea ce avea de spus.

Kate s-a prefăcut că citește tăietura din ziar, în vreme ce o urmărea pe femeie făcându-și de lucru în spatele tăbliei pentru micul dejun. Părea că ia treaba în serios, dar i-a observat tremurul mâinilor, care trădau energia nervoasă scoțând scântei imediat sub suprafață. Avea să se descurce.

— Doamnă Irving… a început.

— Te rog să-mi zici Angela. „Doamna Irving” sună de parcă ai vorbi cu soacră-mea, a spus Angela, cu o umbră de zâmbet. Acum, a adăugat, în vreme ce turna cafeaua, ce vrei să știi?

Kate i-a zâmbit în chip de scuză și a încercat să se alinieze tonului ei neprotocolar.

— Totul, Angela. Dacă ești de acord.

— Firește, a spus femeia mai în vârstă, liniștită, și s-a așezat.

Cum nu zicea nimic, Kate s-a înclinat în față și a întrebat:

— Te simți bine, Angela?

Ea a clătinat din cap.

— Scuză-mă, credeam că o să-mi pui o întrebare și eu o să răspund, așa cum au făcut ceilalți reporteri, a zis. Mă gândeam că o să mă descurc perfect. Dar iată că acel „totul” sună de-a dreptul copleșitor. Acum nu mai știu de unde să

încep.

Ochii i s-au umplut de lacrimi și Kate i-a pus mâna pe braț, cu simpatie și ușurare.

— Îmi pare rău, Angela. Nu voiam să te copleșesc. Hai s-o luăm pas cu pas.

Ce-ar fi să-mi spui despre munca de soră medicală? Mama mea a fost soră

medicală. Unde ai făcut pregătirea? În Hampshire?

Nu era o informație de care Kate avea nevoie cu adevărat, dar voia s-o facă

pe Angela să vorbească și să se destindă înainte să atace câmpul minat al răpirii.

Primele faze ale unui interviu erau cruciale. Dacă o zbârceai, riscai să fii dat pe ușă afară cu un carnet plin de nimic.

Angela a surâs cu adevărat pentru prima oară, gândindu-se, poate, că

scăpase din capcană.

— A fost ce mi-am dorit întotdeauna să fiu, soră medicală. Făceam spitale pentru păpușile prietenelor. M-am pregătit nu departe de aici, la Basingstoke.

Unde am născut copiii… A șovăit, apoi și-a îndreptat umerii. Mă rog, doi dintre VP - 72

copii. Louise aproape că s-a născut în Germania, unde staționam în anii ’70. Nick era în armată – dar știi asta. Am venit să o nasc acasă.

Kate a încuviințat, îndemnând-o să continue.

— Unde erați în Germania, Angela? A fost după dispariția lui Alice?

Numele a plutit în aer, între ele.

— Da. Ne-am dus după ce poliția a încetat să ne pună întrebări, a zis Angela.

Nick spunea că avem nevoie de un nou început și a fost un post oferit de regimentul lui. Din compasiune.

Kate a luat o înghițitură de cafea, ca să-i lase Angelei un moment în care să