se adune.

— Trebuie să fi fost cumplit de greu, să-ți părăsești casa și rudele într-un astfel de moment, a zis Kate cu blândețe.

— A fost, a zis femeia mai în vârstă.

Fără îndoială, suferința acelor săptămâni n-a scăzut niciodată. Kate vedea durerea pe chipul ei. Era gata să vorbească.

— Vorbește-mi despre acea zi, Angela. Vorbește-mi despre ziua în care Alice a fost luată.

23. Luni, 2 aprilie 2012

ANGELA

Așteptase acea clipă. Temându-se de ea, dar dorind să-și spună iarăși povestea. Durerea trăirii acelui moment de pierdere o făcea pe Alice să-i pară

mai reală.

I-a spus lui Kate Waters cât de liniștită a fost seara, cum o soră i-a adus-o Alice în cameră ca s-o alăpteze, și apoi Nick l-a dus acasă pe Patrick când țâncul obosise și începuse să se smiorcăie.

„Vă lăsăm să vă vedeți de treabă, fetelor”, a zis Nick, sărutându-le pe amândouă și săltându-l în cârcă pe Paddy.

Sărutul și vaietele fratelui ei au trezit-o pe Alice, și Angela a luat-o în brațe și a adus-o înapoi în pat. A încercat să-i dea să sugă, dar copila n-a vrut să-i prindă

sânul, s-a foit și a fornăit, după care a adormit la loc.

Angela nu și-a făcut griji – Alice era al doilea copil, așa că nu avea de luptat cu temerile femeilor care nasc prima oară. Știa că medicamentele care îi VP - 73

fuseseră administrate pentru naștere probabil că făceau încă pruncul să fie somnoros, și că o să sugă mai târziu, când o să fie gata s-o facă.

Și-a înfășat din nou copila în cearșaful alb și moale din spital, ca să-i fie cald și bine, a pus-o înapoi în pătuțul de lângă patul său și și-a luat trusa cu săpunul și prosopul. A lipăit către dușuri, pășind dinadins încet.

— Nick a zis că arăt ca John Wayne când m-am dat jos din pat, mai devreme, i-a spus lui Kate.

Și-a amintit că a chicotit, pentru că el arăta mai fericit decât îl văzuse de o grămadă de timp. Poate că nașterea lui Alice avea să-i ajute să-și refacă relația, după cum zicea Nick. Poate că erau la o cotitură, și-a amintit că își zicea în vreme ce înainta greoi pe coridor.

Jurnalista se uită la ea.

— Iartă-mă, a zis Angela. Dar doare atât de tare să-mi amintesc.

Kate a mângâiat-o pe braț.

— Nu te grăbi, Angela, a zis. Știu că trebuie să-ți fie foarte greu.

— Chestia e că nu-mi pot aminti dacă m-am mai uitat o dată la copila mea înainte s-o las în cameră, a zis Angela, și vocea i-a tremurat.

Kate Waters a ridicat ochii din carnet și i-a întâlnit privirea.

— Ai văzut pe cineva pe coridor, Angela? a zis, cu blândețe.

— Mi se pare că erau doi vizitatori – ieșeau din salon –, dar n-am fost atentă.

Voiam să fac repede un duș înainte să se trezească Alice ca s-o alăptez.

I se păruse că a stat sub apa fierbinte vreo două minute, dar poliția zicea că

au fost mai mult de zece. Timpul face lucruri ciudate în spitale. Uneori lungește minutele în ore și alteori dispare cu totul.

Și când s-a întors greoaie și udă în camera ei, pruncul nu mai era.

În bucătăria ei domnea tăcerea. Nu auzea decât ticăitul ceasului cu baterie.

Angela a coborât privirea către masă: simțea cum năvălește în ea panica, de parcă ar fi fost prima oară, fiorii fierbinți de sub piele, greața bruscă, paralizia.

Și-a încleștat pumnii în poală și a continuat, dorind cu disperare să ajungă la sfârșit fără să se prăbușească.

— Îmi ziceam că trebuie s-o fi luat o soră. Încercam să rămân liniștită. Îmi amintesc că am zis cu voce tare: „A fost dusă înapoi în salonul nou-născuților”.

Mi s-a părut că am strigat: „Soră!” Dar angajatele le-au spus celor de la poliție că m-au auzit zbierând și au venit în goană.

„Copilul”, le-a spus ea. „Unde-i copilul?” și și-a dat seama, după fețele lor care se albiseră și felul în care s-au întors una spre alta, ca și cum nu pricepeau, că nu știau. Nimeni nu știa. În afară de persoana care o luase.

VP - 74

I-a spus lui Kate despre căutarea disperată prin toate camerele și saloanele, ceea ce nu a avut alt rezultat decât că toată lumea a fost îngrozită. Nimeni nu văzuse nimic. Era seară, și femeile care născuseră prima oară stăteau ghemuite, ca să-și ușureze junghiurile și crampele, uitându-se cu teamă la fiii și fiicele lor care abia se născuseră, în vreme ce femeile care mai trecuseră prin asta bârfeau și flecăreau între ele pe tema nașterii. Începuseră să se tragă draperiile dintre paturile din saloane, ca femeile să poată dormi, și aproape toți vizitatorii fuseseră conduși afară.

— Și în vreme ce se petreceau toate astea, cineva a intrat în cameră. Pur și simplu a intrat pe ușă și a luat-o.

24. Luni, 2 aprilie 2012

KATE

Kate scria repede, notând stenografie, fără să-și ia ochii de la femeia din partea cealaltă a mesei. Nu prea era nevoie să pună întrebări, doar s-o îmboldească din când în când, dacă erau necesare mai multe amănunte.

Vorbele Angelei au început să curgă mai încet atunci când povestea a ajuns la întoarcerea de la spital.

— Trebuie să fi fost foarte grea întoarcerea la o cameră pentru nou-născuți goală, a zis Kate.

Angela a încuviințat din cap, amorțită.

— Am stat multă vreme în camera lui Alice. Dar ea nu era acolo. Nu fusese niciodată acolo. Nu erau decât un pătuț și o jucărie suspendată cu animale de la grădina zoologică. Mă simțeam atât de goală pe dinăuntru!

— Ce făcea poliția ca s-o găsească, Angela? a zis Kate.

— Toate chestiile obișnuite, a zis Angela, cu vocea ostenită de povestit.

Căutări, conferințe de presă, alergătură prin toată țara.

— Niciun suspect real? a întrebat Kate. Trebuie să fi fost o mulțime de oameni umblând prin spital.