— Bună, Kate. Ce putem face pentru tine?
VP - 63
— Caut cazuri vechi cu copii dispăruți, de prin anii ’70 până la jumătatea anilor ’90, a zis.
— Ei bine, ai venit în locul nimerit, a râs el. Ne ocupăm de vechituri. Ai vreun nume? Ori să caut „Copii dispăruți, general” din acea perioadă?
— N-am decât unul – Alice, cred –, așa că ar fi mai bine să iau tot dosarul, a zis ea.
— Alice Irving, a zis Geoff încetișor, scotocind în minte prin sistemul intern de arhivare. Pruncul care a dispărut dintr-un spital, nu?
Cunoștințele și amintirile lui legate de știri erau legendare.
Kate a încuviințat din cap.
— Hmmm. Familie de militari. Cu baza în Hampshire. Aldershot, oare? Sau Basingstoke? Parcă țin minte că a fost bănuită mama.
— Mama? Zău? a zis Kate, simțind cum îi crește pulsul. Păi, hai să vedem și dosarul ei, te rog.
•
La etaj, a deschis împreună cu Joe plicurile burdușite. Tăieturile erau îngălbenite și începeau să se fărâmițeze, și Joe părea nesigur în vreme ce a desfăcut-o cu grijă pe prima din dosarul „Copii dispăruți, general”.
— Cauți mama unui copil care fost dat dispărut cu douăzeci până la patruzeci de ani în urmă? a întrebat el, încruntându-se. De ce?
— Pentru că vreau să știu ce s-a întâmplat, Joe. Se numește poveste emoționantă. Nu toate știrile sunt despre staruri din telenovele sau politicieni.
Asta are tot ce-i trebuie pentru un articol bun. O simt în rărunchi.
Joe părea un pic îngrețoșat.
— Așa vine vorba, dragă. Nu-i nimic ginecologic în asta.
Puștiul arăta umilit, și ea s-a simțit îngrozitor. Uite-o cum devine unul dintre dinozauri.
Putea să vadă că e dezamăgit. Probabil că atunci când se angajase la Post se aștepta să facă parte din echipa de investigații care scoate la lumină cine știe ce conspirație internațională.
— Haide, o să fie distractiv, s-a auzit pe ea însăși spunând, ca unui plod îndărătnic. De ce trebuie să fie totul distractiv ca să conteze, în ziua de azi?
Căutăm copilași care au dispărut fără urmă. O sursă mi-a sugerat trei posibilități, dar nu avem decât anii și un nume. S-a uitat la buzele bosumflate ale lui Joe și a oftat. Atunci, tu te ocupi de Alice Irving. Căutăm indicii despre mama ei, Angela Irving. Of, Doamne, vorbesc ca un polițist. Trebuie s-o găsim acum și s-ar putea să fie niște urme în articolele de atunci.
— Urme? a zis el.
VP - 64
— Indicii, Joe. Chestii ca numele rudelor, adrese vechi, locuri în care a lucrat.
Ne putem duce acolo să întrebăm unde s-a mutat ea. Poate că au păstrat legătura. Pricepi?
Joe a încuviințat, posomorât. Fără cuvinte-cheie sau motoare de căutare.
Părea rătăcit.
— Bun, ce-ar fi să cauți mai întâi online certificatul ei de naștere și cel de căsătorie.
Joe părea un pic mai interesat.
— Cu cât avem mai multe informații despre ea – al doilea prenume, data nașterii, chestii de-astea –, cu atât va fi mai ușor să-i dăm de urmă acum, a zis ea. Caută întâi căsătoria – o să fie mai ușor. Avem din decupaje numele soțului –
Nick, probabil Nicholas Irving – și numele de familie al Angelei. Scrie că aveau un băiețel de doi ani atunci când a fost luată Alice, așa că s-au căsătorit, probabil cu cel puțin un an înainte de nașterea lui. Caută-i pe toți cu numele Irving care s-au căsătorit în 1967 – lista e alfabetică – și mergi înapoi prin anii ’60, apoi înainte, dacă nu-i găsești acolo. În registrul de căsătorii găsești numele de fată al Angelei, și apoi îi poți căuta părinții și frații. Bine?
A observat că el o privește îngrijorat, cu ochii larg deschiși, și nu-și notează
nimic.
— Notează-ți, Joe. Reporterii fac însemnări. Fă-ți din asta prima regulă de aur.
Joe a luat pixul și a scris iute numele, în vreme ce Kate intra în site-ul Nașteri, Decese și Căsătorii de pe calculatorul lui, după care l-a lăsat să completeze căsuțele și să apese pe enter.
— De fapt, începe căutarea cu decesele, în cazul în care a murit, a adăugat ea. Nu vrem să ne pierdem timpul căutând un cadavru.
În vreme ce Joe dădea clicuri, Kate citea rapid dosarele cu tăieturi din ziare din anii ’90. A găsit curând răpirile – într-una era o fetiță de șase luni, în cealaltă
un țânc care începuse să meargă. Niciunul nu fusese găsit, dar nu păreau să se potrivească descrierii unui nou-născut. Și-a notat totuși numele și datele, pentru orice eventualitate.
Când a luat dosarul lui Alice, erau cel puțin cincizeci de articole – ultimul din 1999, când au fost găsite trei cadavre de copii în Staffordshire. Își amintea cazul
– s-a vorbit de incest și mama/ucigașa a fost internată într-un spital de nebuni.
