— Oh, nu pot să plec. S-ar putea întâmpla ceva – poliția ar putea avea nevoie de mine, a zis.

— Am telefonul mobil. Nu trebuie să fii aici tot timpul. Asta te îmbolnăvește, mami.

— Nu, sunt bine, a zis ea, scoțând din mânecă un șervețel în care și-a suflat nasul. Trebuie să fiu aici. Pentru Alice.

Fața Louisei a înghețat.

— Trebuie să faci ce este mai bine pentru tine și tati, mami. Ai nevoie să te rupi un pic de toate astea. Poliția o să-și vadă de treaba ei și tu trebuie să ai grijă

de tine. Pentru Paddy și pentru mine. Alice nu mai este, dar noi suntem încă

aici. Înțelegi asta, nu?

— Sunt aici pentru tine! a strigat Angela la fiica sa.

La fel ca femeia din ASDA.

Nick s-a întors în cameră.

— Ce se întâmplă aici? a zis.

— Am supărat-o pe mami. N-ar fi trebuit să vin, a zis Louise. Îmi pare foarte rău.

— Nu. Nu-i vina ta. Eu sunt de vină. În momentul acesta nu știu ce spun și ce fac, a zis Angela.

— O duc înapoi la doctor, i-a spus Nick Louisei aproape în șoaptă. Nu face față.

Înapoi la doctor. Doctorul Earnley trebuie să fi murit până acum. Dar nu vor fi decât alte bătăi pe umăr, alte vorbe de încurajare.

„O să treci cu bine prin asta, Angela”.

54. Vineri, 20 aprilie 2012

KATE

Toni aproape chițăia de încântare când a sunat-o pe Kate să-i spună că se face marea reuniune.

— Am găsit pe internet tot soiul de oameni. Tuturor le place ideea și avem o petrecere săptămâna viitoare, în sala Boys’ Brigade. O să fie grozav. Avem un DJ

din anii ’80 și toate alea. Zi că vii și tu.

Încearcă să mă împiedici, și-a zis Kate.

— Sună imposibil de refuzat, Toni. Cine e pe lista invitaților?

VP - 165

Proprietăreasa a înșirat niște nume.

— Hei, felicitări că i-ai găsit pe toți, a zis Kate. Trebuie să fi fost al naibii de greu, după atâta vreme.

— Da, unii au fost greu de găsit, dar le-am dat de urmă. Până și lui Harry Harrison. S-a descurcat de minune. Cine-ar fi crezut…

— Unde locuiește acum?

— Într-o zonă foarte elegantă, Kensington. Acum e doamna Thornton.

Kate și-a notat.

— A, dar o să fie și Malcolm la discotecă? a întrebat, râzând.

— O, da. Și cele două Sarah. Ar trebui să fie de milioane, a zis Toni, gâfâind de entuziasm. Bun, trebuie să te las, am multe de făcut. Începe la opt. Ne vedem acolo, cu tine înțolită la marele fix.

Kate a lăsat din mână telefonul și s-a rezemat de spătar.

— Cine era? a întrebat Joe, mereu atent. Pari fericită de-a binelea.

— De data asta, a zis Terry, trecând pe acolo. E cam ursuză șefa ta.

Kate era prea mulțumită de sine ca să muște momeala.

— Am fost invitată la o petrecere, a zis, râzând. Acum am nevoie de costumație.

Cei doi bărbați s-au uitat unul la celălalt, aiuriți.

— Credeam că e vorba de un articol, a zis Joe.

— Sigur că-i vorba de un afurisit de articol, a răspuns Kate.

S-a ridicat și și-a luat jacheta de pe spătarul scaunului. Savurând momentul.

— Haide, spune-ne, a zis Terry.

— N-am chef, a zis ea și și-a azvârlit geanta pe umăr, gata s-o zbughească.

Mă duc să văd pe cineva. Ne vedem mai târziu. Ajunsă afară, l-a sunat pe Joe și i-a spus să vină la ușa principală. Mergem să vorbim cu Harry Harrison, i-a spus.

Nu cu mașina, de data asta. De aici putem ajunge pe jos.

•

Ușa a fost deschisă de o femeie de vârstă mijlocie cu o țigară în mână.

— Bună ziua, doamnă Thornton. Sunt Kate Waters de la Daily Post, a zis Kate.

— Zău? Presa? Ce vreți? a întrebat femeia, și tonul i-a devenit pe dată

arogant. Uite, tocmai mă pregăteam să ies.