— Da, da, zice ea. Deci, ce-i de ești așa zglobie?
— Pur și simplu azi mă simt fericită, zic. N-aveam de gând, dar mă pomenesc că merg drept la veștile care mi-au săltat starea de spirit. Știi bebelușul acela de care ți-am spus, îngropat pe Howard Street? A fost identificat ca o fetiță care a dispărut acum patruzeci de ani, zic. Alice nu știu cum…
— Irving, Alice Irving, zice Jude. Da, am auzit la știri. A dispărut înainte să
locuim noi acolo.
— A, îți amintești cazul? Nu mi-a venit să cred când am auzit la radio.
Vocea îmi sună ca a unei nebune. Încerc să respir adânc.
— Nici mie. De necrezut, zice ea, dar nu-i nici urmă de nebunie în vocea ei.
Nicio emoție.
— Așadar, nu se poate să fi fost drogații, zic eu.
— Nu pare posibil, zice ea. S-a întâmplat acum atât de mult timp, că mă
așteptam să nu se afle niciodată adevărul.
— A, nu, poliția are acum metode noi, Jude. Au reușit să găsească
compatibilitatea ADN-ului după tot acest timp, nu?
— Păi, asta-i ce spun ei, zice Jude. De ce ești așa de încântată?
— Nu sunt, zic. Doar interesată.
Jude cu siguranță nu e, așa că trece la alt subiect. La Will, firește. Iar e obsedată de el. Și simt că buna dispoziție mi se pleoștește.
— N-a mai sunat, zice. Crezi că ar trebui să-l sun eu?
— Nu.
Nu asta trebuia să spun, și vocea lui Jude devine dură.
— Ei bine, am s-o fac. De fapt, nici nu știu de ce te-am întrebat. Tu nu te gândești decât la sentimentele tale. Ai un soț, o slujbă, colegi. Prieteni. Și eu ce am? O fiică pe care n-o văd aproape niciodată. Am nevoie de cineva în viața mea. Mă simt singură, Emma.
E mare lucru ca mama mea să recunoască așa ceva, așa că încerc să-mi arăt compasiunea.
— Îmi pare rău. N-am știut că te simți așa. Te-aș suna mai des, dar se pare că
întotdeauna ajungem să ne ciorovăim. Nu te vezi niciodată cu colegii de la fostul serviciu, sau cu prietenii?
VP - 129
— Sunt cu toții ocupați cu familiile lor – sau morți. Am ajuns la vârsta la care pare că, practic, toți cei pe care îi cunosc mor. Mă întreb când îmi vine mie rândul.
— De ce? Ești bolnavă?
— Nu, astăzi doar bătrână. Dar nu-ți face griji pentru mine.
Și simt un fulger de iritare puternică. Mă manipulează. O știu, o știe și ea, dar nu pot împiedica asta să se petreacă.
— Ce-ar fi să te înscrii într-un club sau la un curs seral? zic, agățându-mă cu disperare de modalități de a o scoate din posomoreala ei.
— Nu mă interesează, zice Jude. Ce-mi trebuie să împletesc coșuri ori să
învăț dansuri populare? Am nevoie de cineva cu care să vorbesc și care să mă
facă să râd. Și să aibă grijă de mine.
— Dar cu siguranță există cineva mai bun decât Will Burnside!
— Nu există. Am căutat, zice ea. Și Will a fost iubirea vieții mele. Știi asta.
Oricum, nici tu nu te-ai descurcat mai bine.
— Ce-ar vrea să însemne asta?
— Păi, te-ai măritat cu cineva destul de bătrân ca să-ți fie tată – ce mai clișeu!
Nu sar la bătaie. Mă ghemuiesc în mine și încasez loviturile. Și asta face să fie și mai rău. Jude a urât întotdeauna tăcerile mele. Acum s-a pornit de-a binelea, târând după ea toate vechile dureri și acuzații.
— O să ajungi tu îngrijitoarea lui, zbiară la un moment dat.
Și îmi dau seama că n-o să putem trece niciodată peste dezamăgirea ei față
