— Doar o expresie, a zis repede Soames.

VP - 150

Dar i-a făcut semn cu ochiul lui Joe.

49. Vineri, 13 aprilie 2012

KATE

Când au ieșit, în sfârșit, din apartamentul lui Soames, Kate și Joe au stat pe trotuar ca niște alergători la sfârșitul cursei și și-au tras răsuflarea.

— Sfinte Dumnezeule! A fost oribil, a zis Joe.

— Bine ai venit în lumea mea! a zis Kate. Hai să plecăm de aici.

În mașină, a stat zece minute, scriind note despre conversație. Nu voise să-și scoată carnetul în apartament – știa că Soames s-ar fi închis în el dacă își dădea seama că vorbele lui sunt notate.

Deschisese reportofonul din geantă de cum au intrat, dar nu știa ce o să fie pe bandă. Toată lumea se mișca, intrând și ieșind din încăperi. Totuși, poate că

prinsese ceva. O să verifice mai târziu.

De obicei Kate nu se baza pe reportofoane. Erau chestii cu toane: butoanele se înțepeneau, bateriile se descărcau. Într-o situație îngrozitoare, înregistrase un întreg interviu și, când l-a ascultat, a descoperit că s-a ales cu o oră de hârșâituri.

Prefera vechea artă a stenografiei – o abilitate pe care jurnaliștii online începători o considerau ridicol de analogică. Kate o învățase pe când era tânără

jurnalistă de la un fost prizonier de război japonez. Era un bărbat mărunt, plin de viață, a cărui plăcere la petreceri era să intre în încăpere și să aprindă lumina cu piciorul, într-un salt. Isaac Pitman34 ar fi făcut o criză, dar ninja a învățat-o să

scrie o sută de cuvinte pe minut.

Ea și Joe stătuseră în apartament două ore și jumătate, dar memoria ei fusese antrenată să rețină conversații întregi. Era esențial pentru muncă, dar era deosebit de folositor și acasă, în timpul certurilor cu băieții ei. „Nu uiți nimic niciodată, mami”, a zis Jake într-una dintre recentele lor înfruntări pe tema viitorului lui. „Nu lași nimic de la tine”.

Avea dreptate. Kate își amintea lucrurile pe care le spusese cineva ca și cum ar fi fost reclame cu neon în capul ei.

34 Sir Isaac Pitman (1813-1897), profesor englez care a creat cel mai folosit sistem stenografie.

VP - 151

Și Soames folosise câteva expresii minunate. Pe marginile carnetului a desenat stele lângă nume și locuri apărute în conversație.

Îmi plăcea să petrec… Știam tot ce trebuie spus ca să agăți o fată… Și dacă nuținea, existau întotdeauna micile noastre ajutoare, a scris, adăugând: Băutură?

Droguri? Rohypnol?

Joe își scosese și el carnetul și scria în el, dar cu aceeași expresie de concentrare chinuită pe care o aveau băieții lui Kate când își făceau lecțiile la masa din bucătărie. Steve se ocupa de temele la matematică și științe, ea de ortografie și eseuri. Muncă de echipă.

— Pune pe hârtie tot ce-ți amintești, Joe, a zis. O să ne comparăm mai târziu însemnările.

*

La birou, a deschis plicul și a scos un teanc de fotografii. Printre ele erau și polaroidele pe care le găsise înțepenite deasupra dulapului.

Imaginile erau un pic șterse, hârtia fotografică își pierduse claritatea peste decenii, dar conținutul s-a impus brusc atenției. Membre dezgolite, haine împrăștiate, chipuri fără expresie, inconștiente.

Le-a adunat repede și s-a dus cu ele la toaletă femeilor, unde le putea privi fără să fie deranjată.

Le-a privit cu atenție, cu mâinile tremurând, cercetând chipurile de femei și fete. Erau toate fiicele cuiva, și-a zis. Mă bucur că n-am decât băieți. Cum poți apăra fetele de rele?

Arătau, fără îndoială, drogate, și-a zis Kate, pe când examina ochii pe jumătate închiși, fără viață, din fotografii.

— Arăți atât de tânără, ești doar un copil, i-a spus uneia dintre fete.

Și apăreau și imagini ale făptuitorului – un umăr, o mână, latura feței lui Soames, putând fi recunoscută. Acestea erau fotografii-trofeu. Prada imortalizată de vânător.

Kate a încercat să vadă mai mult, forțându-și ochii să deslușească în fotografie ceva care să spună toată povestea, dar nu era decât ce se vedea. O

dovadă sub forma unui mic pătrat, o placă dintr-un mozaic. A împrăștiat fotografiile pe pardoseală.

Nina, secretarea redacției de știri, a intrat să facă pipi și a găsit-o îngenuncheată pe podea, înconjurată de imagini.

— Ce naiba, Kate, aproape că am căzut peste tine. Ce faci? E ora de rugăciune sau ce?

Nina adora să fie cea mai puțin „corectă politic” din redacție.

VP - 152

— Scuze, Nina. Voiam să mă uit la fotografiile astea fără să-și întindă nimeni gâtul peste umărul meu. Sunt cam delicate, a zis Kate.

Nina s-a ciucit lângă ea.

— La dracu’, genunchii mei. Ce se petrece aici? a zis.

— Poți să te întrebi, a zis Kate. Cred că cineva a drogat și a violat femeile astea.

— Nu! Ce animal, a scuipat Nina vorbele. Și și-a luat un fotograf personal?

Kate s-a uitat la ea. Avea dreptate. Fusese atât de ocupată să se uite la imagini, încât nu s-a prins de lucrul evident, că fuseseră două persoane implicate. Fotograful și bărbatul din imagini. Nu era o fotografie pe care ți-o faci singur. Era cu aranjare și cadraj.

— Nina, a zis, ești întotdeauna o minune.

Nina a părut nedumerită, dar încântată.

— Ajut când îmi stă în puteri. Acum saltă-mă în picioare.

50. Vineri, 13 aprilie 2012

EMMA

Noaptea trecută m-am trezit plângând. Nu plânsul din somn. Aveam fața udă