Buzele lui Kate au zvâcnit, dar nu și-a îngăduit să zâmbească. El ar fi fost în stare să-i audă asta în voce.
— E un subiect important, domnule inspector Sinclair. Oricum, a zis ea, împingând lucrurile dincolo de zona primejdioasă, ce urmează? Deschideți o anchetă pentru crimă?
— Nu neapărat. Încă nu știm cum a murit copilașul. Poate că n-o să știm niciodată. Nu prea avem cu ce să lucrăm, și echipa de legiști de-abia a început să
examineze materialul de la locul găsirii. Vom ști mai multe în câteva zile.
— Deci, nu știți când a fost îngropat?
— Încă nu. Ancheta e în curs.
— Bine. Și când o să vorbiți cu doamna Irving?
Kate știa că el fusese deja acolo, dar voia ca polițistul să simtă că el controlează unele informații.
— I-am văzut pe doamna și pe domnul Irving în dimineața aceasta. Ne ajută
la anchetă.
— Vreo legătură cu sud-estul Londrei?
— Niciuna pe care s-o vedem în acest moment. Dar căutăm. S-a întâmplat demult, și memoria oamenilor nu mai e cum era cândva.
— Mie-mi spuneți, a glumit Kate. Abia dacă-mi pot aminti ce am făcut ieri, ce să mai vorbim de anii ’70.
— Asta n-o mai cred, Kate, a zis el, și ea a notat faptul că își ziceau acum pe nume.
— Te las să-ți vezi de lucru – știu că trebuie să fii ocupat – dar îți mulțumesc mult că ai vorbit cu mine. Și dă-mi de știre dacă pot fi de folos în orice fel. Când o să vrei să faci un apel public pentru informații.
— Mulțumesc, a zis el. Plănuiesc o conferință de presă, dar o să te anunț
când va fi.
— Grozav! a zis ea. Ai un număr direct la care să te pot găsi dacă auzim ceva la ziar? Oamenii s-ar putea să ia legătura direct cu noi.
El i-a dat numărul de mobil și i-a spus să-i zică Andy.
— Vorbim curând, Andy. Mii de mulțumiri. De cum a închis, s-a întors către Joe. E de-al nostru. Hai să ne vedem de lucru. Unde e lista cu numele de pe Howard Street? Poliția trebuie să fie acum cu ochii pe ea. Și să nu uităm de Marian Laidlaw. Unde e acum?
VP - 123
41. Marți, 10 aprilie 2012
KATE
Era Ziua cârtiței25 la Royal Oak. Dolly cânta în continuare, implorând-o pe Jolene în difuzoare, și se vedea spatele acelorași persoane așezate la bar. Kate a constatat că e tratată ca o obișnuită a locului de către muncitori, care au salutat-o dând din cap, în tăcere. Voia să vorbească din nou cu patronul, dar trebuia să aștepte până se mai domoleau lucrurile. El a observat-o și a strigat peste capete: „Ca de obicei, Kate?” și ea a râs și i-a strigat comanda.
— Am putea vorbi un pic peste un minut? a întrebat când el i-a pus pe bar paharul.
— Sigur. Dar nevastă-mea tot nu-i aici. Ea e cea cu care ar trebui să vorbești.
Aude tot.
S-a așezat cu Joe la aceeași masă ca data trecută și el a butonat pe telefon, în vreme ce ea urmărea fețele din jur. Îi plăcea să descopere amănunte semnificative – pantalonii pătați care vorbeau despre neglijență, urmele de mușcături de pe gât care vorbeau despre pofte tinerești, mâna strânsă pe ascuns, ochii goi, părul pieptănat pe spate al cuiva care se agăța de tinerețe.
— Kate, a zis deodată Joe.
— Da, Joe, a răspuns, întorcându-și atenția către el.
— Domnișoara Walker. Încă n-am văzut-o.
— Da, hai să facem asta, a zis ea, lăsând jos paharul golit pe jumătate. Mă
întreb dacă polițiștii au vorbit deja cu ea.
•
Vorbiseră. Domnișoara Walker clocotea de entuziasm când i-a poftit înăuntru.
— Au fost aici doi polițiști. Mi-au spus că au găsit-o pe Alice Irving. Nu-mi vine să cred. Fetița aia a fost îngropată pe Howard Street în toți acești ani.
— Vă amintiți cazul, domnișoară Walker?
— O, da. Mă rog, mi-au mai amintit un pic și ei, dar știam despre cine vorbeau.
— Cum credeți că a ajuns Alice aici? a zis Kate.
— Habar n-am, a zis domnișoara Walker. E un mister deplin, mi-au spus polițiștii.
