— Nu știm, a zis inspectorul Sinclair. Încă nu.

48. Vineri, 13 aprilie 2012

KATE

Kate a salvat în fișier noul articol despre Alice la ora 9.07. Îl scrisese în ziua dinainte – de îndată ce a terminat convorbirea cu inspectorul Sinclair. Dar a așteptat să o sune pe Angela în acea dimineață, ca să o citeze: „Nu știm ce să

credem. Suntem, pur și simplu, bucuroși că a fost găsită”, a zis. Kate s-a ocupat de ultimele detalii ale poveștii după ce polițistul a sunat-o să-i spună că-i dă

mână liberă, la 8.40.

— Ușurel cu titlul, Terry, a zis, recitindu-și textul peste umărul lui. Hai să nu fim prea macabri. Gândește-te la părinți…

Terry scrisese la iuțeală BEBELUȘUL ZOMBI SE RIDICĂ DIN MORMÂNT, a râs văzând mutra lui Kate și a șters titlul.

— Glumeam, Kate. Ce-ai zice de ALICE ÎNGROPATĂ LA ZECE ANI DE LA RĂPIRE?

VP - 144

Kate a încuviințat din cap, mohorâtă. Știa că după plecarea ei el o să adauge Dezvăluire șocantă făcută de polițiști în cazul Alice, sau ceva de soiul ăsta, dar l-a urmărit cum trimite textul pe net.

— Bun, a plecat pe Tweet și titlul a fost postat pe Facebook, apare acum pe site. E un articol bun, Kate. Și e exclusiv pentru următoarele treizeci de secunde.

Dar ce naiba s-a întâmplat acolo? Cutie de pantofi sub pat? În congelator? De fapt, ce i-a făcut să hotărască să îngroape cadavrul?

— Bună întrebare, Terry. Andy Sinclair spune că nu există destul material ca să-și dea seama dacă trupul a fost mumificat deasupra pământului sau a fost îngropat și scos iar. O mare parte o să fie pe ghicite. Ei se concentrează pe găsirea persoanelor care s-au mutat pe Howard Street la începutul anilor ’80.

— Bun. Presupun că și tu, a zis Terry.

— Sigur că da, a zis Kate. Mă ocup chiar acum de asta.

•

Joe a descoperit că Alistair St John Soames locuiește într-un apartament din Peckham.

— Nu apare vreo doamnă Soames, doar dacă n-a fost trecută în registrul electoral, a zis el în treacăt, pe când treceau pe lângă o duzină de magazine practic identice care vindeau pui prăjit.

Băieții lui Kate colecționau nume de magazine care vând pui prăjit – începuse ca o glumă, dar aveau de-acum o listă cu peste o sută douăzeci –, însă a hotărât să nu-i împărtășească lui Joe astfel de amănunte familiale.

— Nu pare să-și fi păstrat banii, a observat ea. Pe-aici, prin zona asta, trăiește sărăcimea.

Bun. S-ar putea să fie mai cooperant dacă crede că-i ies niște bani, și-a zis.

Erau cinci sonerii la acea adresă, fiecare având alături un nume aproape șters pe o bucată de carton.

— Poți vedea ce scrie aici? a zis ea, mijindu-și ochii. Vezi pe undeva Soames?

Ochii mai tineri ai lui Joe au descifrat scrisul și Kate a apăsat soneria apartamentului 4. Tăcere.

A așteptat un pic și a sunat din nou. Nimic.

— Încă o dată, să ne poarte noroc, a zis și a ținut degetul mult pe buton, apăsând cu putere. Asta i-ar trezi și pe morți.

S-a auzit un pârâit și o voce furioasă a lătrat:

— Nu mai sunați! Cine dracu’ sunteți?

— Domnul Soames? Sunt de la Daily Post. Am putea oare să stăm un pic de vorbă?

— Daily Post? Ce vreți?

VP - 145

— Scriu un articol despre descoperirea cadavrului lui Alice Irving în Woolwich. Pe Howard Street, domnule Soames, și am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Aveați cele mai multe proprietăți în zonă, și localnicii spun că

sunteți omul cu care ar trebui să vorbesc. Izvorul tuturor cunoștințelor, zic ei.

„Măgulește, măgulește și iar măgulește”, spunea un bătrân responsabil al redacției de știri. „Asta îți deschide ușa de fiecare dată”.

— Păi, atunci urcați, a zis vocea, și le-a deschis ușa de la stradă.

Kate a intrat prima.

— Și iată-ne înăuntru, a zis, voioasă.

•

Ușa apartamentului lui Soames, la etajul doi, era deschisă, iar el stătea înăuntru, așteptând. Era o făptură șubredă, cu țepii unei bărbi de o zi și îmbrăcat într-un pulover și pantaloni de pijama al căror șnur ros spânzura, fleșcăit.

— Sper că nu v-am scos din pat, a zis Kate.

Soames i-a aruncat o privire bănuitoare.

— Încep ziua cam târziu în ultima vreme, a zis, și i-a condus în salon.

Arăta de parcă tocmai avusese loc un jaf. O masă era cu picioarele în sus, un bol cu Rice Krispies răsturnat împestrița covorul, podeaua era acoperită de o avalanșă de cărți și bucăți de hârtie răzlețe.

— Scuzați deranjul. Am avut un mic accident în dimineața asta, a zis bătrânul, fluturând mâna peste zona catastrofei.

Kate s-a aplecat și a ridicat bolul și masa.

— Așa, a zis. V-ați lovit?

Soames părea mulțumit de atenția care i se acorda.

— Nu, nu. Doar un pic de neîndemânare când mă ridic. E vârsta.

— Să vă fac un ceai? a întrebat Kate și i-a zâmbit.