— Dumnezeule mare! S-a dat jos de pe birou și s-a plimbat prin încăperea micuță, în vreme ce digera implicațiile. Câtă lume știe? Polițaii și cei de la laborator. Trebuie să fie o duzină, cel puțin. O să transpire. E o poveste prea bună ca să nu transpire.
Kate a încuviințat din cap. Știa că el o să spună asta.
Terry s-a oprit din mers, și când s-a cocoțat iar pe birou arăta pus pe fapte mari.
— Bun. Cum putem avea confirmarea fără să fie arătată cu degetul sursa ta?
Păcat că Gordon a plecat – el ar fi aranjat lucrurile. Nu pot nici măcar să-l sun acasă – a dus-o pe Maggie pe Costa del Sol cu banii primiți la concediere.
— Mă tot gândesc, Terry. Cred că Angela e cheia. Mă duc înapoi la Winchester și o fac să vorbească cu polițaiul care ține deoparte informația.
— Bine. Ești în stare s-o faci, Kate. Reporterul meu-vedetă.
Kate a zâmbit – cu modestie, spera –, dar pe dinăuntru simțea un val de încântare.
— Mulțumesc, Terry. Dar hai să nu-i spunem încă redactorului-șef.
Fericirea de pe chipul lui Terry s-a șters.
— Ce-i? a zis Kate.
— Nimic, doar că mi-ar plăcea să-i dau niște vești bune în dimineața asta.
— O să sară pe pereți dacă crede că are povestea și apoi trebuie să renunțăm la ea.
— Mda, bine, a zis Terry. Sună-mă în fiecare oră. Și adu la zi fundalul ăla la care lucrai împreună cu Băiatul-Minune.
VP - 117
S-a ridicat iute, ușurată că a mers așa de bine, și Terry a ocolit biroul și a îmbrățișat-o. Kate s-a făcut roșie ca focul la neașteptata încleștare cu șeful ei.
De obicei nu era un tip exuberant – trăsătura asta fusese scoasă din el în șuturi de directori tirani acum mulți ani, bănuia ea –, dar era limpede că e la fel de entuziasmat ca ea.
Spera că Criminalistul n-a văzut episodul. Ce mai bășcălie ar face! apoi și-a adus aminte că el și bășcălia au dispărut. Aproape că-i simțea lipsa. El ar fi zis:
„Giugiuleală cu șefu’, ai? E momentul măririi de salariu?”
Mda, merită cel puțin un supliment de doi la sută. Ar trebui să încerci și tu, i-a spus scaunului lui gol.
37. Luni, 9 aprilie 2012
ANGELA
A simțit că o cuprind fiorii când a văzut mașina lui Kate Waters parcând în dreptul casei. A auzit-o înainte s-o vadă. Era atentă la tot, în vreme ce aștepta.
O, Doamne, sunt vești rele! E copilașul altcuiva. N-ar fi venit dacă nu erauvești rele, și-a zis. Rezemându-și fruntea pe geam, în vreme ce o vedea pe Kate venind pe alee și aștepta să fie observată de ea. Când a observat-o, Angela a văzut cum se schimbă la față. Jurnalista a zâmbit și i-a făcut semn cu mâna.
Angela a strigat prin fereastră:
— E Alice? E ea?
Dar geamul dublu i-a înăbușit glasul. A fugit la ușă și a smucit-o.
— E Alice? E ea? a țipat, și Kate a condus-o înapoi în hol.
— Angela, vino să te așezi, a zis.
Arăta agitată, dar nu tristă. Ce însemna asta? Angela a încercat să citească
ceva pe chipul ei, dar nu se putea concentra cum trebuie. A observat că mai erau și alte persoane în hol – tinerelul, și fotograful cel drăguț de pe Howard Street. El îi scutura mâna și zicea ceva, dar Angela nu-l putea auzi. El și Kate au condus-o în salon și au așezat-o pe canapea. Părea să fi trecut atât de mult timp până ce Kate s-a așezat lângă ea și a prins-o de mână.
O să fie vești rele, și-a zis.
— Angela, a zis Kate încetișor. Avem niște vești. Voiam să vin să ți le spun când ne întâlnim.
Angela a așteptat. Nu mai putea vorbi, dar creierul ei țipa: Spune-mi odată!
VP - 118
Kate s-a îndepărtat un pic de ea când și-a dat seama că Mick o fotografia pe Angela din partea cealaltă a camerei.
— Poliția are rezultatele testelor de ADN, Angela. Nu am aflat oficial, dar mi s-a spus că există compatibilitate.
— Alice, a rostit Angela numele într-o răsuflare. E Alice.
Nu mai auzea nimic din ce spunea Kate. Capul îi era plin de copilul său. Am găsit-o.
O simțea pe Kate tremurând când i-a luat mâna din nou.
